Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Beneficiarul de lucrări ar putea achiziționa forța de muncă necalificată în baza unui voucher procurat de la Inspectoratul de Stat al Muncii. În Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 22/2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Astfel, se propune completarea Legii nr. 22/2018 cu prevederi ce vor reglementa munca bazată pe voucher. Beneficiarul de lucrări va putea procura un număr de vouchere egale cu numărul de persoane necesare executării activităților necalificate, ce va fi calculat după principiul om/zile pentru un sezon agricol. Dreptul de a opta pentru procurarea voucher-ului survine doar în cazul în care numărul de zilieri necesari depășește 50 de oameni pe parcursul perioadei.
Conform art.18 alin.(1) din Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017, entitatea are obligaţia de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul prevăzut de lege, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în conformitate cu art.8 alin.(1) lit.b). Modul de contabilizare a stocurilor şi de prezentare a informaţiilor aferente în situaţiile financiare este stabilit în SCN „Stocuri”, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.118/2013, cu modificările ulterioare.
În perioada decembrie 2021 - mai 2022 sunt desfășurate activități de pregătire a noului proiect investiţional de sprijin pentru sectorul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, care are drept scop oferirea de suport Guvernului Republicii Moldova privind facilitarea şi întărirea competitivității la export, reducerea poverii administrative pentru companiile autohtone și îmbunătățirea accesului exportatorilor la finanțare. În conformitate cu art. 6 al Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional, Unitatea de implementare a proiectului de ameliorare a competitivității (UIPAC) iniţiază, începând cu 10 februarie 2022, consultările publice asupra documentelor de proiect (i) Cadrul de Management de Mediu şi Social (CMMS); (ii) Planul de implicare a părților interesate (SEP); (iii) Proceduri de management al muncii (LMP) şi (iv) Planul de angajament de mediu si social (ESCP).
Certificatul de Origine Electronic – eCO este un nou serviciu digital prin intermediul căruia, începând cu anul viitor, vor fi emise în mod electronic certificatele de origine nepreferențiale a fost lansat astăzi, 30 noiembrie 2021, de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) cu suportul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Serviciul are ca scop facilitarea procedurilor de comerț internațional pentru exportatori, care vor beneficia de o procedură mai simplă și operativă de confirmare a originii produselor. După cum a menționat Sergiu Harea, președintele CCI, solicitarea certificatului de origine este unul din cele mai accesate servicii de către antreprenori.
Începând cu ziua de astăzi, 3 septembrie, Cancelaria de Stat, în comun cu ministerele și alte autorități administrative centrale, organizează în regim online 17 consultări publice a politicilor și acțiunilor de reformă care vor fi proiectate în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022. Evenimentele se vor desfășura până la 10 septembrie curent și vor fi axate pe identificarea și proiectarea celor mai necesare, eficiente și durabile intervenții și politici publice pe termen imediat și scurt, impactul cărora în perspectivă medie va ținti realizarea obiectivelor de dezvoltare, setate în Programul de activitate al Guvernului „Moldova vremurilor bune”. Acesta are drept scop reducerea durabilă a sărăciei, crearea locurilor de muncă
La data de 18.07.2025, în Monitorul Oficial al RM a fost publicată Legea nr. 187/2025 pentru modificarea unor acte normative, prin care au fost operate ajustări la Codul fiscal, Codul vamal și a alte acte normative, în vederea asigurării unui cadru legal mai clar și eficient pentru aplicarea prevederilor legislației fiscale și vamale. În cele ce urmează se propune trecerea în revistă a celor mai importante măsuri ce se regăsesc în Legea nr. 187/2025.
Programul de Ecologizare a ÎMM este unul de susținere a dezvoltării mediul de afaceri și reprezintă un complex de activități cu o abordare integrată de suport în introducerea practicilor de ecologizare în procesele de producere și prestare a serviciilor, reamintește Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Implementarea acțiunilor de ecologizare permite sporirea potențialului companiei de a se extinde pe piețe de desfacere, aplicarea modelelor de producție și consum durabile; introducerea eco-inovațiilor în procesele tehnologice; prevenirea poluării, reducerea și gestionarea deșeurilor, etc.
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a principalelor produse petroliere se vor stabili se către Agenția Națională de Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere. Totodată ANRE ar putea ajusta marja comercială în cazul apariției unor factori care nu puteau fi prevăzuți în momentul aprobării, dar nu mai mult de 10% din media efectiv înregistrată de operatori.
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
Autoritățile publice și prestatorii de servicii publice ar putea beneficia de o soluție software modernă, care urmează a fi utilizată în calitate de mecanism unic de livrare fizică a rezultatelor prestării serviciilor publice către persoane fizice și juridice. Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 25 august curent, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului serviciului guvernamental de livrare (MDelivery).
În ședința de ieri, 16 decembrie, Parlamentul a aprobat, cu 56 de voturi, în a doua lectură proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce ține de Politica fiscală și vamală pentru anul 2021. Documentul conține modificări la 43 de legi, acestea având ca obiectiv ajustarea legislației bugetar-fiscale și vamale la evoluția proceselor economice și sociale, consolidarea capacităților instituțiilor statului la colectarea veniturilor bugetare și eficientizării administrării fiscale și vamale, precum și susținerii mediului de afaceri în scopul dezvoltării economice sustenabile a țării.
(Partea I în nr. 4 (59), 2020) Una din formele de comerţ virtual răspândite pe larg la nivel internaţional, dar care cucerește teren și pe piaţa Republicii Moldova este dropshipping-ul (din engleză - livrare directă). Dropshipping-ul reprezintă un tip de activitate de întreprinzător, în special online, care constă în vânzarea mărfurilor producătorului/furnizorului de către un intermediar (denumit în cadrul acestor tranzacţii dropshipper).
Partea a doua a articolului oferă o analiză detaliată a activităților desfășurate de comisia de cenzori (în continuare – comisia), având ca obiectiv principal asigurarea unei administrări eficiente și consolidarea mecanismelor de control intern în cadrul Asociațiilor de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) din Republica Moldova.
Desfășurarea procedurii de insolvabilitate se poate realiza în mai multe modalități, în funcție de starea financiar-economică a debitorului și scopul urmărit de debitor/creditori.
1. (29.1.6.2.13) Cum urmează de a fi reflectate indemnizaţiile de eliberare din serviciu în Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC18)? 2. (29.1.6.1.10) Cum se determină mărimea reducerii venitului impozabil la care are dreptul agentul economic ca rezultat al creșterii numărului mediu scriptic al salariaților?
La 1 iulie 2021 au fost centralizate funcțiile de asistență juridică și de gestionare a bunurilor confiscate din cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Conform noii structuri organizatorice a autorității fiscale, sunt formate două direcții noi. Direcția generală expertiză juridică. Misiunea acesteia constă în asigurarea conformității actelor normative emise de SFS, acordarea asistenței juridice în activitatea autorității, aplicarea uniformă a legislației, reprezentarea intereselor SFS în instanțele judecătorești şi alte organe.
Analiza impactului implementării măsurilor din proiectul Regulamentului privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor (Regulament) elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) va fi analizat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător. Proiectul este elaborat în temeiul Legii nr. 209/2016 privind deșeurile și pentru executarea prevederilor din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023. Se așteaptă că, în urma implementării activităților din Regulament la nivel național, operatorii vor putea contribui la reducerea cu până la 90% a volumului deșeurilor ajunse la groapa de gunoi și, respectiv, micșorarea treptată a suprafețelor de teren supuse contaminării prin depozitare a deșeurilor,
Entitatea nou înregistrată urmează să presteze servicii stomatologice în cadrul clinicii stomatologice. La începutul procesului de desfășurare a activității, acesteia îi apar următoarele întrebări: Se atribuie serviciile stomatologice la serviciile medicale în sensul art. 103 alin. (1) pct. 10) din Codul fiscal? Potrivit prevederilor art.103 alin.(1) pct. 10) din CF, serviciile medicale sunt scutite de TVA fără drept de deducere.
Autoritățile publice centrale vor prezenta rapoartele financiare Ministerului Finanțelor prin Sistemul Informațional „Raportarea financiară a autorităților/instituțiilor bugetare”, precum și pe suport de hârtie în termenele stabilite conform prevederilor anexei nr. 1 din Ordinul ministrului Finanțelor nr. 114/2023 cu privire la aprobarea termenelor de prezentare a rapoartelor financiare pe anul 2023, și anume:
Salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea muncii prin cumul. Contractele individuale de muncă (CIM) prin cumul pot fi încheiate cu unul sau mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *