Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit art. 1241 din Codul Muncii, tatălui i se acordă un concediul paternal pentru a asigura participarea efectivă a acestuia la îngrijirea copilului nou-născut. Durata concediului paternal este stabilită de 14 zile calendaristice şi, pe perioada concediului paternal, salariatul beneficiază de o indemnizație paternală care nu poate fi mai mică decât venitul mediu lunar asigurat pentru perioada respectivă și care este achitată din bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, indemnizația paternală se stabileşte de Casele teritoriale de asigurări sociale.
În Fondul de bază din cadrul Fondurilor asigurărilor obligatorii de asitență medicală (FAOAM) pentru anul curent vor fi redistribuite peste 90 mil. lei, comunică Compania Națională de Asigurări în Medicină. Decizia privind redistribuirea mijloacelor financiare a fost luată în cadrul unei ședințe a Consililui de administrație al CNAM. Hotărârea respectivă fost adoptată ca urmare a micşorării preţurilor la medicamente, numărul de reţete compensate prescrise în ianuarie-septembrie 2018 fiind acelaşi ca şi în perioada similară a anului trecut.
Stimularea fiscală aferentă plăţilor administrate de Casa Naţională de Asigurări Sociale se efectuează prin anularea sumelor amenzilor și penalităților calculate la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru neplata în termen a contribuţiilor în mărime de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere, neachitate la data de 17 august 2018, inclusiv a datoriilor la penalităţile eşalonate conform prevederilor art. 10 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 şi luate în evidenţă specială în baza deciziilor Serviciului Fiscal de Stat.
Casa Națională de Asigurări Sociale a publicat Regulamentul cu privire la restituirea sumelor indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă rezidenţilor parcurilor pentru tehnologia informaţiei. Documentul stabileşte modul de restituire a sumelor plătite de angajatorii rezidenţi ai parcurilor IT angajaţilor săi, ale căror sursă de finanţare este bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform Regulamentului, plătitorul va solicita restituirea sumelor din BASS prin depunerea unei cereri la Casa teritorială de asigurări sociale (CTAS), în raza căreia este înregistrat.
În 10 luni ale anului 2018 în bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) au fost acumulate venituri în sumă de 16192,6 mil. lei, ceea ce reprezintă o executare a prevederilor anuale la nivel de 83,7%, informează Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), cu referire la raportul privind executarea BASS la situația din 1 noiembrie 2018. Astfel, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 10753,4 mil. lei sau 83,7% comparativ cu suma anuală precizată de 12840,5 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv, realizat în perioada similară a anului 2017, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în perioada raportată a înregistrat o creştere cu 1212,6 mil. lei sau cu 12,7%.
Începând cu 1 ianuarie 2019, Casele Teritoriale de Asigurări Sociale (CTAS) stabilesc angajaţilor instituţiilor de forţă indemnizaţiile de maternitate, cele adresate familiilor cu copii, paternale, dar şi ajutorul de deces, informează Casa Națională de Asigurări Sociale. Anterior, militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerii de protecție și colaboratorii organelor securității statului și Centrului Național Anticorupție beneficiau de indemnizații de incapacitate termporară de muncă, maternitate, creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani din bugetul de stat la locul de muncă.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că pe data de 15 ianuarie 2019 expiră termenul-limită de prezentare a Dării de seamă privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi evidența nominală a asiguraţilor în sistemul public de asigurări sociale (Forma CAS18-AN) pentru anul 2018. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, forma CAS18-AN se prezintă de către persoanele fizice care desfăşoară activitate independentă în modul stabilit de lege, indiferent de forma juridică de organizare, şi nu au persoane angajate prin contract individual de muncă:
Prestatorul de servicii medicale şi CNAM vor avea obligaţia să publice pe pagina sa web oficială, în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de acordare a asistenței medicale, informația privind numărul și data contractului încheiat cu asigurătorul, privind spectrul și tipul serviciilor medicale contractate, precum și cea referitoare la volumul și modul de virare a mijloacelor financiare pentru serviciile medicale contractate.
Centrul Naţional Anticorupţie a fost desemnat în calitate de punct principal de contact pentru Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în Republica Moldova, în urma deciziei luate de Guvern.
Urmare a introducerii în Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate a categoriilor noi pentru concediile acordate la înregistrarea căsătoriei, la decesul rudelor etc., rugăm să ne explicaţi cum urmează de declarat în tab. nr. 3 al Dării de seamă IPC 18 zilele care se acordă angajaților donatori de sânge în conformitate cu prevederile Codului muncii? Conform prevederilor art. 190 al Codului muncii (CM), angajatorul este obligat să permită, fără nici o piedică, prezentarea salariaților donatori de sânge la instituțiile medicale în ziua donării sângelui sau a derivatelor de sânge pentru utilizarea lor în scop terapeutic, menținând donatorilor salariul mediu şi asigurând-i, în caz de necesitate, cu transport.
Componenţa Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost modificată prin substituirea a doi membri desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi a unui propus de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova.
Persoane fizice asigurate pe baza de contract individual încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale se înregistrează în Registrul de evidenţă al plătitorilor computerizat în baza contractului. Această prevedere este inclusă în Regulamentul privind evidenţa plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, modificat prin Ordinul nr.175-A din 14 decembrie 2018 și publicat pe pagina web a autorității ieri, 17 decembrie.
În anul 2018, în sistemul public de asigurări sociale a fost introdusă o categorie nouă de plătitori de contribuţii, aceştia fiind persoanele care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional în agricultură (zilierii). Legea nr. 22 din 23 februarie 2018 privind executarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (în continuare — Lege) a intrat în vigoare la data de 2 septembrie 2018 şi reglementează activitatea zilierului pentru un beneficiar care poate fi o întreprindere sau organizaţie cu statut de persoană juridică ori fizică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, pentru care zilierii exercită activităţi necalificate cu caracter ocazional (în continuare – zilieri).
În ianuarie-septembrie 2017, pentru antidiabeticele compensate au fost alocate aproape 94 mil. lei, în creştere cu peste 10 mil. faţă de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile pentru aceste preparate reprezintă aproape un sfert din volumul total al mijloacelor financiare destinate în acest an medicamentelor compensate.
Acestea sunt rezultatele studiului privind evaluarea impactului corupției asupra bunei guvernări a mun. Chișinău, elaborat la comanda Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cadrul Proiectului „Consolidarea funcției de prevenire și analiză a corupției a Centrului Național Anticorupție (CNA)” implementat cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.
La 1 ianuarie 2019, în mun. Chișinău erau înregistrați 158 612 beneficiari de pensii, mărimea medie a acesteia fiind de 2433 lei, arată raportul Casei Naționale de Asigurări Sociale privind beneficiarii de pensii şi alocaţii sociale de stat în aspect teritorial, aflaţi la evidenţa CNAS. Totodată, în capitala țării, la 1 ianuarie curent, erau înregistrați 8734 beneficiari de alocații, mărimea medie a prestației fiind de 538 lei. Cel mai mare număr de beneficiari de pensii este în sectorul Botanica – 39685, pentru aceștia mărimea medie a pensiei constituie 2312 lei. Tot în sectorul Botanica se află și cei mai mulți beneficiari de alocații sociale – 2294, cu o alocație în mărime medie de 534,94 lei.
Venituri de circa 5,054 mld. lei au fost acumulate în primele nouă luni ale anului curent în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (FAOAM), informează Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), cu referire la veniturile şi cheltuielile FAOAM la data de 1 octombrie 2018. Astfel, până la data indicată au fost acumulate 75,1% din suma aprobată pentru anul curent, care constituie 6,733 mld. lei. Principala sursă de venituri o reprezintă contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense, în volum de aproape 2,88 mld. lei, ceea ce reprezintă 74,1% din suma planificată în volum de circa 3,89 mld. lei.
Cele mai importante modificări ale legislației au fost discutate în cadrul celei de-a VI-a ediții a conferinței privind legislația muncii, organizată de HR Portal. În cadrul evenimentului au fost prezentate noile prevederi ale Legii privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, conform căreia, din 1 iulie 2019, indemnizațiile se vor stabili de către angajator pentru primele cinci zile calendaristice din mijloacele financiare proprii, dar nu mai mult de 15 zile calendaristice cumulative pe parcursul unui an, în temeiul certificatului medical, prezentat pe suport de hârtie în original sau copie.
Entitățile publice au fost întotdeauna în vizorul societății nu doar pentru rolul acestora în elaborarea și realizarea politicilor care exprimă interesele generale ale statului, dar și pentru faptul că acestea sunt finanțate din Bugetul public național (BPN). În acest context, modul de gestionare și utilizare a banilor publici de către entitățile prenotate, precum și angajarea acestora în diverse activități și servicii financiare necesită o reglementare riguroasă în vederea asigurării unei gestionări eficiente a mijloacelor financiare obținute din BPN, dar și protejării acestora de riscurile și fluctuațiile nefavorabile ale situației financiare a entităților ce activează în sectorul bancar.
În primele 9 luni ale anului curent în bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) au fost acumulate venituri în sumă de 14661,7 mil. lei, informează Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) cu referie la informația operativă privind executarea BASS. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2018 veniturile au fost executate la nivel de 75,8% din suma aprobată de 19339,0 mil. lei. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 9627,5 mil. lei sau 75,0% comparativ cu suma anuală precizată de 12840,5 mil. lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *