Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile Legii nr.212 din 20.07.23, cu punerea în aplicare din 01.01.26, autoturismele şi alte autovehicule (poziţiile tarifare 870321, 870322, 870323, 870324, 870331, 870332
Organizaţia necomercială reprezintă o persoană juridică a cărei activitate nu are drept scop obținerea venitului şi care nu folosește vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizaţiei, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare. În funcţie de caracterul activităţii,
Pe parcursul anului viitor, Inspectoratul Național pentru Supravegherea Tehnică va efectua 759 de controale, conform Graficului controalelor planificate pentru anul 2026, care poate fi consultat AICI.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale inițiază elaborarea proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege privind acordarea ajutorului salariaților cu regim de activitate redusă. În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului, MMPS solicită implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens, care pot fi înaintate până pe 29 septembrie curent la adresa de email: anna.gherganova@msmps.gov.md sau la numărul de telefon 022 262 126.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică a publicat Graficul controalelor planificate pentru anul 2024.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute.
În conformitate cu art. 542 alin. (1) din Codul fiscal, obiectul impunerii este venitul determinat conform contabilităţii financiare, obţinut în perioada fiscală de declarare, cu excepția veniturilor stipulate la alin.(3) al aceluiași articol. Astfel, subiecţii regimului fiscal al agenţilor economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (SIMM) achită impozitul pe venit în mărime de 4% din obiectul impunerii. Reieşind din cele menţionate, înstrăinarea bunurilor reprezintă obiect al impunerii cu impozitul pe venit conform regimului fiscal al agenţilor economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.
În conformitate cu prevederile art. 187 alin. (21) din Codul fiscal nr.1163/1997 (în continuare – Cod), dările de seamă fiscale se prezintă în mod electronic obligatoriu aferent perioadelor fiscale începând din 1 ianuarie 2023 de către toți contribuabilii subiecți ai impunerii conform art. 5 pct. 2) din Cod,
Serviciul Fiscal de Stat, în exercitarea atribuțiilor sale legale, continuă să întreprindă măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului de neutilizare a echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar și a altor încălcări ale legislației în vigoare.În perioada lunii martie 2025, vor fi desfășurate în continuare acțiuni de control fiscale prin metoda verificării operative, care se
Conform Legii nr.22/2018 privind exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (în continuare – Legea nr.22/2018), zilierul este definit ca persoană fizică, cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin sau apatrid, care are capacitate
Serviciul Fiscal de Stat informează că la data 25 martie 2024 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2023 de către contribuabilii persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător
În Monitorul Oficial din 27 noiembrie curent a fost publicat și a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 120 din 21.11.2025 cu privire la aprobarea formularului Declarației pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art.1017 alin.(4) din Codul fiscal și Instrucțiunea de completare a acesteia.
La data de 20.06.2025 Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat Consiliul de conformare cu reprezentanții domeniului turistic și anume: Asociația obștească Centrul de informare și promovare în domeniul turismului din Republica Moldova;
În Planul controalelor fiscale pentru anul 2025 sunt incluși 527 de contribuabili. Serviciul Fiscal de Stat a aprobat prin Ordinul nr. 566 din 28 noiembrie 2024 Strategia de control și planul de control fiscal pentru anul 2025. Lista agenților economici incluși în plan poate fi consultată aici. Pentru comparație, pentru anul curent în planul controalelor au fost incluși 549 contribuabili.
Proiectele formularului Declarației pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art.101/7 alin.(4) din Codul fiscal și Instrucțiunea de completare a acesteia, necesitatea elaborării cărora este determinată de modificările operate la Codul fiscal prin Legea nr. 139/2025 care introduc regimul de taxare inversă pentru livrările de energie electrică și gaze naturale, au fost înaintate pentru consultări publice.
Conducerea întreprinderii, în legătură cu situația financiară complicată a unor foști angajați, a luat decizia de a dona către 5 persoane fizice – foști angajați a câte 4000 lei. Care este regimul fiscal al donațiilor respective și cum se reflectă acestea în dările de seamă fiscale aferente impozitului pe venit, inclusiv în Declarația cu privire la impozitul pe venit a persoanei juridice (forma VEN12)? Pentru a aprecia regimul fiscal aplicabil în cazul examinat urmează de condus de prevederile art. 20 lit. i), art. 21 alin. (4) şi art. 901 alin. (31) din CF.
Alimentaţia publică reprezintă producerea şi comercializarea produselor proprii, precum şi a celor procurate în scopul revânzării prin intermediul reţelei proprii de desfaceri. Organizarea corectă a gestiunii şi contabilităţii în unităţile de
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *