Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Textul contractului-tip pentru desfăşurarea în zona liberă a activităţii de întreprinzător se va aproba prin Ordinul ministrului dezvoltării economice și digitalizării, iar după semnarea contractului dintre Administrație și resident, o copie de pe acesta, precum și de pe orice modificare, suspendare sau încetare a contractului
În Republica Moldova, principiul egalității și al nediscriminării este prevăzut în Constituție și în legislația muncii, reprezentând un pilon fundamental al relațiilor de muncă echitabile. Angajatorii au obligația legală de a reflecta și implementa aceste principii în toate actele normative interne ale unității și în contractele individuale și colective de muncă.
În Republica Moldova, criptomonedele nu reprezintă o formă de monedă electronică în sensul Legii nr.114/2012 privind serviciile de plată și moneda electronică, iar activitatea privind emiterea și tranzacționarea
Persoanele fizice ar putea beneficia de mai multe drepturi în procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Un proiect de lege în acest sens, elaborat
Conform legislației fiscale, procedura controlului fiscal constă într-un ansamblu de metode şi operațiuni de organizare şi desfășurare a controlului, precum şi de valorificare a rezultatelor acestuia. În continuare vor fi analizate metodele şi operațiunile de organizare şi desfășurare a controlului fiscal, fiind o parte componentă a unei serii de articole cu privire la controlul fiscal.
În contextul angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere RM-UE, Serviciul Vamal promovează continuu noi facilități pentru agenții economici conformi, implicați în comerțului internațional, prin simplificarea procedurilor de vămuire. Astfel, în vederea accelerării traficului de mărfuri, începând cu 01 octombrie 2019, autoritatea vamală aplică procedura de validare a declarațiilor vamale pe culoarul albastru de control vamal.
În contextul majorării tarifelor la energia electrică, Guvernul RM a instituit un mecanism de compensare parțială a diferenței de preț la energie electrică pentru consumatorii noncasnici – agenții economici, prevăzut prin Programul de compensare a creșterii prețului
Entitățile autohtone, în conformitate cu prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate (în continuare – SNC) și art. 22 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (în continuare – Legea nr. 287/2017), sunt obligate să prezinte nota explicativă (ca parte componentă a situațiilor financiare), iar entitățile mijlocii, entitățile
Constituie oare obiect al impunerii cu impozit unic pentru rezidenții Parcului IT venitul din vânzări obținut din vânzarea produselor, prestarea serviciilor, executarea lucrărilor, altul decât cel din desfășurarea activității principale de către rezidentul parcului IT?
Guvernul, în cadrul ședinței din 17 decembrie 2025, a aprobat prin Hotărârea nr. 780 un Regulament nou care reglementează modul în care Serviciul Fiscal de Stat administrează și valorifică bunuri ce fac obiectul actului normativ respectiv, și anume...
Care va fi cuantumul deductibil, pentru anul 2025, a cheltuielilor pentru studiile profesionale și perfecționarea salariaților? Conform art. 24 alin. (19) din Codul fiscal (în continuare – CF) se permite
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Legea nr. 341/2022 pentru modificarea Legii nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor
În Monitorul Oficial al RM nr.297-300 din 5 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului finanțelor nr. 47 din 02.06.2025 cu privire la modificarea Ordinului Ministrului finanțelor nr. 126/2017 și a Ordinului Ministrului finanțelor nr. 94/2020”, prin care au fost aprobate modificări la unele ordine ale Ministrului finanțelor. Astfel, prin Ordinul menționat au fost aprobate completări în Instrucțiunea privind modul de completare a Informației
Orice adresare a străinilor cu privire la atribuirea IDNP-ului sau la documentarea cu acte de identitate va fi soluționată de către Biroul Migrație și Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care exercită atribuții cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova, precum şi cu privire la gestionarea evidenţei străinilor cărora li s-a acordat drept de şedere în RM. Agenția Servicii Publice a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea HG nr.333/2002, prin care a fost aprobat Conceptul sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al populaţiei" şi Regulamentului cu privire la Registrul de stat al populaţiei”.
Serviciile prestate de către un rezident al RM către entitățile juridice (din SUA, China, Singapore și Uniunea Europeană) sunt scutite sau nu de TVA? Care sunt documentele și modul de a obține restituirea TVA?
Din sarcina Serviciului Fiscal de Stat se propune exluderea atribuției de tipărire centralizată, înregistrarea, evidența, păstrarea şi eliberarea către entități a următoarelor formulare tipizate de documente primare cu regim special avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs.
Apare obligația de achitare a TVA la importul de servicii de către administratorul insolvabilității, care nu este plătitor de taxa pe valoare adăugată?
Se vor considera centralele fotovoltaice instalate pe teren sau acoperiș și bazinele de acumulare a apei fluviale obiecte ale impunerii cu defalcările în mărime de 0,5% din volumul investițiilor în capitalul fix către bugetul de stat reglementate prin HG nr. 1436/2008?
În Monitorul Oficial din 23 august curent a fost publicată Legea nr.195 din 25 iulie 2024 privind protecția datelor cu caracter personal. Această lege va intra în vigoare la 24 de luni de la data publicării, respectiv, la 23 august 2026, iar atunci urmează a fi abrogată Legea nr.131/2011.
Obiectivul general al Programului național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024–2028 (Program), proiectul căruia a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali de stat din 12 februarie curent, constă în accelerarea ritmului de echipare a unităților administrativ-teritoriale cu dotările de bază de infrastructură tehnico-edilitară
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *