Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Articolul 1 din Acordul privind evaluarea în vamă prevede că valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea tranzacției, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile
Din 1 ianuarie 2022 se introduce o nouă categorie de pensie – cea anticipată pentru carieră lungă, care se acordă persoanelor care au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limită de vârstă, comunică Casa Națională de Asigurări Sociale. Astfel, bărbații se vor putea pensiona anticipat dacă au realizat 39 de ani de stagiu contributiv, iar femeile – 35 ani și 6 luni. Pensia anticipată pentru carieră lungă se acordă de la data depunerii cererii, termenul de examinare a acesteia fiind de 60 de zile de la data depunerii acesteia cu anexarea tuturor actelor necesare. Pentru depunerea cererii beneficiarii urmează să-și programeze online vizita la CTAS, prin intermediul serviciului „Programare online la CTAS".
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorialului (ODA) va utiliza mijloacele financiare în sumă de 200 mil. lei alocate conform Legii nr.205/2021 bugetului de stat pentru anul 2022 pentru compensarea dobânzilor achitate aferente perioadei 1 august–31 decembrie curent la creditele bancare și/sau nebancare investiționale contractate de întreprinderile mici și mijlocii în valută națională, care erau active la data de 1 august 2022.
Unitățile economice, pentru a participa la formarea profesională prin învățământul dual, urmează să corespundă criteriilor de conformitate, care vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern, iar aprecierea acestora va fi realizată de către Comisia de verificare a conformității, instituită de Camera de Comerț și Industrie (CCI).
La data de 6 martie 2025 Republica Moldova a fost inclusă în Zona Unică de Plăți în Euro (în continuare – SEPA). Ce este SEPA, cum are loc un transfer SEPA, când acestea vor deveni â
Problema încasării mijloacelor bănești pentru serviciile prestate clienților nerezidenți de către companiile IT (și nu numai) este una mai veche, însă rămâne actuală până în prezent. Anterior, deja au fost abordate dificultățile cu care se confruntă oamenii de afaceri în ceea ce privește utilizarea platformei PayPal, însă nu mai puțin importante sunt dilemele contabililor practicieni în ceea ce privește reflectarea corectă a unor astfel de tranzacții.
Conform modificărilor operate prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative, începând cu 1 iulie 2023 desfășurarea activității independente se va desfășura după noi reguli. Astfel, pentru persoanele fizice rezidente, care vor avea înregistrată la Serviciul Fiscal de Stat activitatea independentă desfășurată în domeniul comerţului cu amănuntul
Promovarea și implementarea politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale şi eficientizarea sistemului de protecţie a obiectelor acesteia, care să încurajeze progresul tehnologic, să stimuleze creativitatea şi să contribuie la dezvoltarea economică, socială şi culturală a RM devine tot mai importantă. Pentru a continua politica statului în domeniul proprietății intelectuale, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a elaborat Programul de dezvoltare strategică pentru anii 2022-2024.
Astăzi, 20 ianuarie, Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică a instituit noile măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 în perioada 22 ianuarie - 20 februarie 2022, la nivel naţional. Astfel, entităţile publice şi private vor organiza regimul de muncă în următoarelecondiţii:a) cu introducerea muncii la domiciliu, dacă specificul activităţii permite;b) stabilirea activităţii în ture, iar componenţa grupurilor de persoane să fie fixă maxim posibil, dacă specificul activităţii permite. Evitarea interacţiunii membrilor din ture diferite;c) la stabilirea programului de lucru conform pct. a) şi b) angajatorii vor acordaprioritate angajaţilor care au în întreţinere copii minori;d) şedinţele de lucru se vor desfăşura online, dacă specificul activităţii permite. Alte măsuri pot fi consultate în Hotărârea CNESP nr.2.
Începînd cu 1 ianuarie 2024, vor intra în vigoare prevederile noului Cod vamal, aprobat prin Legea nr. 95/2021 (în continuare -Cod) și Regulamentului de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 92/2023 (în continuare – Regulament).
6.6.5.4 Pentru care perioadă apare obligația de calculare și achitare a taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii în cazul în care activitatea de comerţ prin intermediul unității de comerț a fost condiționată de o anumită perioadă de valabilitate a contractului de locațiune a spațiului, dacă după expirarea perioadei respective activitatea de comerț a încetat?
Codul vamal al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 95/2021 (în continuare – Cod) prevede că baza iniţială pentru valoarea în vamă a mărfurilor este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, ajustat, dacă este cazul, atunci când acestea sunt vândute pentru export către teritoriul vamal
(Continuare. Partea I în nr. 7 (70), 2021) Pentru anul 2021, Administrația Moldova IT Park a emis Decizia nr. 1 din 12.01.2022 cu privire la stabilirea indicatorilor în vederea efectuării verificării anuale a activității rezidenților Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” pentru anul 2021. În același timp, a fost abrogată Decizia Administrației „Moldova IT Park cu privire la stabilirea indicatorilor în vederea efectuăriiverificării anuale a activității rezidenților Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” nr. 7 din 31 decembrie 2020.
Care sunt categoriile de contribuabili care au obligația de a utiliza echipamente de casă și de control conectate la SIA ,,MEV”?
Pentru care categorii de obiecte de comerț autoritățile administrației publice locale sunt în drept să stabilească taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii? Sistemul taxelor locale, procedura și principiile stabilirii, modificării și anulării acestora, modul lor de plată, subiecții impunerii, obiectele impunerii și criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale sunt determinate prin Titlul VII al CF.
Contribuabilii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2023 până la 30 aprilie inclusiv a anului curent. Cine are obligația de a prezenta Declarația (Forma CET18)?
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) informează despre lansarea serviciului nou în beneficiul antreprenorilor și persoanelor fizice și anume suport în obținerea semnăturii electronice.
Întreprinderea procură mărfuri din Transnistria, achitând TVA la vamă (punct vamal intern). Se completează declarația TVA, dar nu constituie import.
Întreprinderea din Republica Moldova prestează servicii de instruire în baza unui contract de franciză încheiat cu un nerezident. În temeiul contractului de franciză, întreprinderea din RM beneficiază de servicii de suport (instruire, acces la diferite materiale, suport tehnic, metode ale activității comerciale ale francizorului), în regim online. Care este locul prestării serviciilor în cazurile menționate și dacă apare obligația de declarare și achitare a TVA, în cazul în care întreprinderea din Republica Moldova nu este subiect al impunerii cu TVA?
Cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă pentru persoanelor care activează în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie se va depune la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului sau în formă electronică, prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice, al portalului guvernamental al cetățeanului sau al paginii web oficiale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale. În Monitorul Oficial din 7 august curent a fost publicată legea nr. 158 din 20.07.2020 pentru modificarea articolului 33 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *