Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) amintește că persoanele care sunt obligate să se asigure în mod individual, o pot face beneficiind de facilități esențiale la achitarea primei de asigurare, până la 31 martie. Persoanele care nu sunt angajate în câmpul muncii sau care s-au concediat recent și
În cazul contractelor de achiziții publice sau concursurilor de soluții cofinanțate în proporție de peste 50% de о organizație internațională sau o instituție financiară internațională, părțile vor putea conveni asupra procedurilor de achiziții aplicabile, prin derogare de la Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
Tot mai frecvent, atât persoanele rezidente, cât și cele nerezidente contactează Serviciul Vamal pentru a se informa cu privire la prevederile legale și termenul permis pentru introducerea mijloacelor de transport cu numere străine în regim vamal de admitere temporară, declarate prin acțiune. Pentru a oferi claritate și a răspunde întrebărilor, autoritatea vamală a venit cu următoarele precizări:
Majorarea de întârziere reprezintă produsul (înmulțirea) dintre cuantumul plății de bază, nestins în termenul stabilit, numărul de zile întârziate și cota zilnică a majorării de întârziere (%).
Conform noțiunii prevăzute la art.129 pct.18) din CF, sumă plătită în plus este sumă plătită ca impozit, taxă, majorare de întârziere (penalitate) și/sau amendă prin vărsare sau încasare, inclusiv prin executare silită, în cuantum mai mare decât cel prevăzut în conformitate cu legislația fiscală.
Pe parcursul lunii mai Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a plasat în câmpul muncii 693 de șomeri, iar în primele cinci luni – 3389 persoane, potrivit Raportului statistic al Agenției pentru luna precedentă. Per total, de la începutul anului în calitate de șomeri au fost înregistrate 15937 de persoane, dintre care doar pe parcursul lunii mai acest statut a fost obținut de 2052 persoane. Totodată, numărul locurilor vacante la finele lunii mai curent a constituit 8747. Potrivit Raportului, de la începutul anului curent de servicii de intermediere a muncii au beneficiat în total 13563 de persoane, iar de servicii de informare - 43051.
Casa Națională de Asigurări Sociale reiterează importanța înregistrării tuturor participanților în sistemul public de asigurări sociale. Înregistrarea corectă și în termen a plătitorilor de contribuții la BASS permite exercitarea deplină a drepturilor
Gospodăria Țărănească „Speranța” are un singur angajat, dar pe parcursul anului 2019 beneficiază de serviciile prestate de către 10 zilieri. La sfârșitul perioadei de gestiune plățile de remunerare a zilierilor GȚ urmează să le inludă în Darea de seamă (forma UNIF18) sau urma să le indice în Nota de informare (forma IALS18)?
Ministerul Economiei a anunțat elaborarea proiectului de modificare și completare a Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informație (Legea nr.77/2016) care va asigura stimularea dezvoltării și susținerea industriei IT. Necesitatea elaborării proiectului de act normativ este justificată de circumstanțele cu care se confruntă comunitatea IT din Moldova și din regiune, precum și în vederea oferirii unei previzibilități și perspective investitorilor și potențialilor rezidenți ai parcurilor IT. Proiectul va fi implementat în vederea depășirii constrângerilor imediate și prevede mai multe inițiative în acest sens.
În Monitorul Oficial din 4 iulie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr 413 din 2 iulie 2025 pentru modificarea Clasificatorului ocupațiilor din Republica Moldova (CORM), aprobat prin HG nr. 208/2021.
În țara noastră urmează a fi creat Consiliul Național de Abilitare Economică și Egalitate de Gen, ce va coordona toate acțiunile ce vizează șanse egale de dezvoltare economică. Conceptul acestuia a fost prezentat în cadrul unei ședințe pe platforma Consiliului Economic.
Cele mai importante modificări la legislația fiscală și vamală, aprobate prin Legea nr.214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală 2025) pot fi consultate în rubrica dedicată politicii bugetar-fiscale 2025, lansată pe pagina monitorul.fisc.md.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 26 februarie 2024 reprezintă termenul-limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Asociațiile de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) activează în conformitate cu Legea asociațiilor de economii și împrumut nr. 139/2007 (în continuare – Legea nr. 139/2007). Ele sunt definite ca organizații necomerciale, cu un statut juridic special, create de către persoane fizice
Serviciul Fiscal de Stat reiterează că, la data de 30 iunie 2021, a expirat termenul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar în cazul bunurilor imobiliare şi a terenurilor persoanelor fizice – cetăţeni subiecți ai impunerii, existente și/sau dobândite până la 31 martie inclusiv a anului curent. În acest context, SFS îndeamnă contribuabilii persoane fizice-cetățeni care din anumite motive nu au achitat în termenul stabilit impozitul pe bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar, să se adreseze la Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL)
Serviciul Fiscal de Stat informează că va desfășura în perioada 29-31 mai 2024 acțiuni de monitorizare a contribuabililor care activează în domeniul comerțului cu flori. Autoritatea fiscală precizează că acțiunile
Este în drept contribuabilul să prezinte dări de seamă fiscale corectate pe suport de hârtie pentru perioadele fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2023?
Ieri, 24 mai, în Republica Moldova a fost lansat proiectul pilot de pregătire a tinerilor pentru piața muncii – Joboteca, implementat de Fundația „Terre des hommes” în Moldova, cu sportul Delegației UE în RM și al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Proiectul va fi implementat pe parcursul a trei ani, având ca scop facilitarea accesului tinerilor la oportunități de formare și a stimula participarea acestora în procesul de luare a deciziilor, sporindu-le accesul la piața muncii din Republica Moldova.
Într-un context global marcat de intensificarea controalelor fiscale și de complexitatea reglementărilor în domeniul prețurilor de transfer, companiile multinaționale identifică acest domeniu ca un factor de risc fiscal major în statele în care își desfășoară activitatea.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *