Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 188 al CF, contribuabilul care descoperă, că darea de seamă fiscală prezentată anterior conține o greşeală sau o omisiune, are dreptul să prezinte o dare de seamă fiscală corectată.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 180 din CF (în redacția Legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 138 din 17 iunie 2016, publicată în MO nr. 184-192 din 1 iulie 2016), contribuabilul poate beneficia de modificarea termenului de stingere a obligației fiscale.
Agenții economici care doresc să-și perfecteze documentele necesare pentru exportul produselor și subproduselor de origine animală, mai rapid și mai simplu, vor putea beneficia de oportunitățile mecanismului ghișeului unic. În acest sens, Ministerul Agriculturii a prezentat Guvernului spre aprobare a Regulamentului privind crearea și funcționarea ghișeului unic, notează Unimedia.
Vă prezentăm informația generalizată despre tipurile de încălcări fiscale şi răspunderea pentru ele în vigoare, inclusiv cele operate prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, nr. 138 din 17 iunie 2016, publicată în MO nr. 184-192 din 01 iulie 2016.
Americanii cu datorii la fisc de peste 50.000 de dolari vor rămâne fără paşapoarte, din 2016, potrivit unui proiect de lege promulgat de preşedintele Barack Obama, care stipulează că Departamentul de Stat poate revoca, refuza sau limita paşapoartele datornicilor.
Conducerea Băncii de Economii (BEM) a început implementarea Strategiei de dezvoltare, aprobate de acționarii acestei importante instituții financiare. Potrivit agenției „INFOTAG”, în cadrul realizării strategiei, BEM a anunțat organizarea unei licitații pentru achiziționarea de echipamente IT de ultimă generație.
În cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri au fost aprobate modificări la Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, scrie Unimedia. În particular, modificările ţin de simplificarea modalităţii de calculare a pensiei pentru cetățenii care au activat în anumite instituţii/întreprinderi, dar din motive obiective (incendiu, inundaţie, conflict armat, pierderea sau distrugerea în urma calamităţii naturale/situaţiei excepţionale) documentele confirmative cu privire la venitul asigurat pentru întreaga perioadă de activitate, lipsesc în arhiva instituţiilor vizate.
În cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri au fost aprobate modificări la Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Astfel, anumite categorii de persoane vor beneficia de simplificarea modalității de calculare a pensiei.
Asiguratorii vor trebui să dețină o „practică asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă de cel puțin trei ani, cu excepția cazului când 51% și mai mult din acțiunile asigurătorului sunt deținute de o persoană sau un grup de persoane, fiecare având rating al unei agenții internaționale specializate.” Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvern.
Comisia Nationala a Pietei Financiare din Moldova (CNPF) a aprobat recent o hotarare prin care companiile emitente de polite Carte Verde sunt obligate sa majoreze cota depusa pentru garantia bancara externa conform noilor cerinte ale Consiliului Birourilor Carte Verde. Astfel, garantia bancara externa ceruta de Consiliul Birourilor trebuie majorata pana la valoarea de 4,25 milioane euro, respectiv cate 531.250 euro pentru fiecare din cei 8 asiguratori moldoveni care emit asigurari Carte Verde.
Trăim într-un sistem învechit, care ne obligă să mergem pe căi complicate și costisitoare, chiar dacă avem toate posibilitățile să ne facem existența mai simplă și mai comodă. Businessul din Moldova pierde aproximativ 12 milioane de lei anual pentru comisioane bancare la plata impozitelor.
Facebook, McDonald’s şi Amazon se numără între 11 companii care vor participa săptămâna viitoare la o audiere organizată de o comisie specială a Parlamentului European, pentru a răspunde întrebărilor legate de facilităţile fiscale de care au beneficiat în unele state comunitare, relatează Bloomberg.
În Monitorul Oficial de astăzi, 30 octombrie, a fost publicat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 848 din 12.10.2015, potrivit căruia a fost actualizată anexa nr.3 a Ordinului IFPS nr.65 din 12.04.2006 privind executarea art.229 din titlul V al Codului fiscal.
Activitatea magazinelor duty-free este reglementată de Codul vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000 (Secțiunea a 14-a), nefiind necesar acordul Băncii Naționale a Moldovei pentru comercializarea mărfurilor contra valută străină liber convertibilă.
Serviciul Fiscal de Stat are menirea de a aduce la cunoștință o veste îmbucurătoare și novatoare în administrarea fiscală pentru contribuabili (persoane fizice și juridice). În scopul optimizării administrării fiscale și creșterea gradului de încredere a contribuabililor, vă informăm despre posibilitatea depunerii dărilor de seamă fiscale/declarații la orice organ fiscal indiferent de raza de deservire.
Laboratorul de cercetări în domeniul protecţiei documentelor (în continuare Laborator) al Î.S. „Fiscservinform” a obţinut Certificatul de acreditare în domeniul cercetării tehnice a documentelor cu elemente de securitate.
Vînzarea certificatului valoric (sumă fixă) cu achitarea în numerar se înregistrează în maşina de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) ca vînzare a produsului denumit „CERTIFICAT VALORIC”.
Perioada de obținere a autorizației în construcții se va reduce de la 247de zile la 100 de zile. Totodată, se vor micșora esențial costurile de obținere a autorizației, suportate de către oamenii de afaceri. Aceasta, potrivit proiectului Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea ghișeului unic privind autorizarea lucrărilor de construcție, propus de Ministerul Economiei.
Potrivit art. 216 alin. (5) din CF, la finalizarea controlului fiscal la faţa locului, se întocmeşte un act de control fiscal. La posturile fiscale, actul de control fiscal se va întocmi numai în caz de depistare a încălcării legislaţiei fiscale. În cazul depistării vreunei încălcări fiscale, organul care exercită controlul ia decizia corespunzătoare.
Parlamentul bulgar a aprobat miercuri planul guvernului de a strânge opt miliarde de euro din vânzarea de obligaţiuni pe pieţele externe în decurs de trei ani, transmite Reuters. După ce colapsul unei bănci locale, în 2014, a forţat statul să contribuie la rambursarea deponenţilor, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană şi-a anunţat intenţia de a accesa de două ori pieţele internaţionale în cursul anului 2015 pentru a putea rostogoli datoria actuală şi a finanţa deficitul bugetar.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *