Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Agențiile de turism ar putea presta noi servicii. În cadrul recentei ședințe a secretarilor generali a fost inclus un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.352/2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republice Moldova.
Marketingul, distribuirea și/sau comercializarea în Republica Moldova a instrumentelor financiare derivate, de tipul celor binare, care reprezintă un instrument financiar derivat decontat în numerar în care plata unei sume monetare fixe depinde de apariția unuia sau mai multor evenimente specificate în raport cu prețul, nivelul sau valoarea activului suport
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din Codul fiscal, Impozitul pe venit la sursa de plată se reţine, în mod obligatoriu, de către orice: a) persoană (contribuabil) care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente conform cap. 102 şi activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap. 103;
Avocatul care a obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană va putea exercita profesia de avocat și pe teritoriul Republicii Moldova atât permanent (în mod independent sau în asociere), cât și în mod ocazional (sub formă de prestare de servicii).
Pe pagina-web a SFS a fost publicat graficul seminarelor de instruire cu participarea contribuabililor pentru semestrul II al anului 2023. Informația respectivă poate fi accesată la compartimentul „Seminare”.
În vederea realizării eficiente a activităților din sectorul construcțiilor și crearea de condiţii pentru asigurarea informaţională calitativă a autorităţilor administraţiei publice, persoanelor fizice şi persoanelor juridice Guvernul, în cadrul ședinței din 31 ianuarie curent, a aprobat hotărârea cu privire la instituirea Sistemului informațional „Portalul documentelor
Potrivit art. 68 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice (în continuare – Legea nr. 131/2015), la achiziţia de bunuri, lucrări și servicii, autoritatea contractantă va cere ca ofertantul să prezinte, la încheierea contractului, garanţia de bună execuţie a acestuia. Garanţia de bună
În scopul îmbunătățirii mecanismului de deducere a cheltuielilor în scopuri fiscale, proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2025 înaintat de către Ministerul Finanțelor pentru consultații publice, prevede ajustarea mai multor prevederi stipulate în art. 24 din Codul fiscal (CF).
Modificările operate prin Legea nr.212/2023 ce vizează politica bugetar fiscală pentru anul 2024 prevăd marcarea obligatorie cu timbru de acciz a cartușelor pentru țigarete electronice care conțin lichid cu nicotină,
Entitatea „X” a procurat un tractor al cărui cost de intrare, determinat în evidența contabilă, este de 680 000 lei. Ulterior, aceasta a primit o subvenție post-investițională pentru procurarea tehnicii agricole din sursele financiare ale Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural în mărime de 204 000 lei. În acest caz, amortizarea în scopuri fiscale pentru tractorul respectiv urmează a fi
Măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor atribuite la categoria „Active neproductive” sunt aspecte destul de problematice în sectorul bugetar. Acestea sunt condiţionate, în mare parte, de nesoluționarea metodologică în actele de reglementare în domeniu, din care motiv rămân a fi frecvent abordate în literatura de specialitate, generând multiple discuţii și sugestii în rândurile profesioniștilor.
Dreptul de ședere provizorie pentru activitate investițională se vor acorda străinului care are calitatea de asociat, acționar sau beneficiar efectiv în sensul Legii nr.308/2018 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului al unor persoane juridice din RM care desfășoară
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența obligațiilor față de buget (Instrucțiune), aprobată prin Ordinul IFPS nr. 400/2014, elaborat în vederea actualizării prevederilor actului normativ ce
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat Regulamentele de funcționare a monopolului fiscal atribuit SA „Energocom” și ÎS „Moldelectrica” pe piața energiei electrice din RM și de funcționare a monopolului fiscal pe piața deșeurilor de metale feroase din RM,
Odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de debitor, procedura individuală a creditorilor de urmărire a datoriilor va înceta. În continuare toate creanţele vor fi urmărite în mod colectiv de către toţi creditorii. Conform art. 53 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, în cadrul proceselor de insolvabilitate
Încetarea procesului de insolvabilitate este reglementată de Legea insolvabilității nr. 149/2012.
Structura teritorială de asistență socială va putea efectua o evaluare a cauzelor care duc la situație de dificultate (necesitatea de a beneficia de ajutor social), însoțită de dezvoltarea unui plan care poate include furnizarea de măsuri de asistență socială, inclusiv servicii sociale, iar în cazul familiilor cu beneficiari apți de muncă - și măsuri de ocupare
Anul fabricării produselor din tutun și a celor conexe, indicat pe ambalajul unitar al produselor, trebuie să corespundă anului pentru care a fost emis timbrul de acciz/timbrul de consum.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *