Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Economiile europeană și mondială nu și-au revenit după loviturile crizei, iar experții prezic deja noi cataclisme financiare. Comunitatea internațională a aflat, zilele trecute, rezultatele unui studiu al Băncii Mondiale care cuprinde o previziune asupra dezvoltării economiei planetei în următori ani. Concluziile la care ajung oamenii de știință și experții nu inspiră optimism.
Modernizarea administraţiei fiscale este o componentă importantă a activităţii noastre şi pot spune că rezultatele de până acum pot fi cu siguranţă îmbunătăţite. Vom adapta administraţia fiscală astfel încât să răspundă obiectivelor în domeniul colectării veniturilor la buget. Pornim de la premisa că o mai bună informare a contribuabililor va conduce la îmbunătăţirea percepţiei și încrederii faţă de administrația fiscală şi, în consecinţă, la creşterea gradului de conformare voluntară a declarat șeful IFPS Ion Prisăcaru în cadrul ședinței de ieri cu angajații din subordine din raioanele Ialoveni și Hîncești.
Pe parcursul săptămânii de raportare, au fost finisate şedinţele individuale de lucru cu 104 agenţi economici din lista propusă de IFPS pentru Programul de conformare pe anul 2014, privind activitatea contribuabililor, inclusiv plătitori TVA cu risc pentru sistemul bugetar.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în perioada 05 – 08 mai 2014, a desfăşurat trei seminare cu contribuabilii, dintre care un seminar destinat contribuabililor nou-înregistraţi, din raza teritoriului administrat, la temele: Drepturile şi obligaţiile contribuabililor; Tipurile de încălcări fiscale şi răspunderea pentru ele; Conformarea benevolă a contribuabililor; Instruirea contribuabililor nou-înregistraţi; Regulamentul cu privire la stimularea morală a contribuabililor oneşti; Consecinţele achitării salariului în plic; Utilizarea serviciilor electronice în procesul de raportare fiscală; Legea nr.93-XIV din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător, cu modificările şi completările ulterioare; Monitoringul noutăţilor actelor legislative şi normative; Completări în baza generalizată a practicii fiscale; Buletin informativ al actelor legislative.
Angajaţii Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Şoldăneşti au verificat, pe 14 noiembrie curent, legalitatea activităţii comercianţilor din piaţa oraşului Şoldăneşti. Urmare a controalelor efectuate, au fost depistate 12 cazuri de activitate ilicită, fiind aplicate sancţiuni administrative în sumă de 6300 lei.
Autoritatea fiscală națională pune accentele în activitatea sa pe conformarea fiscală voluntară a contribuabililor, în intenția de a acționa ca o autoritate de stat care oferă servicii contribuabililor, ci nu ca una de control, care doar constată ilegalități și aplică sancțiuni. Atașați acestui principiu, pe parcursul ultimului an de zile colaboratorii fiscali au întreprins numeroase acțiuni de conformare a agenților economici ce activează în Piața ”Calea Basarabiei”.
Consiliul Concurenței împreună cu reprezentanții Asociaţiei Brutarilor şi Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Panificaţie şi Morărit se vor întruni, vineri, în cadrul unei ședințe. Discuțiile se vor axa pe declarațiile privind majorarea prețurilor la pâine.
Întru realizarea acţiunilor de conformare benevolă a contribuabililor, de sporire a eficienţei administrării fiscale, angajații IFS pe raionul Edineţ au efectuat, în perioada 28.07.2014 – 01.08.2014, vizite fiscale la 5 agenţi economici care activează în segmentul comerţului şi alimentaţiei publice. De asemenea, în scopul popularizării legislaţiei fiscale au fost efectuate vizite fiscale la 2 contribuabili nou-înregistraţi, care au fost atenționați asupra necesității onorarării benevole a obligaţiilor fiscale privind calcularea corectă şi achitarea deplină la BPN a impozitelor, taxelor şi plăţilor aferente. Cu același scop, a mai fost efectuată o vizită fiscală în baza cererii de înregistrare a contribuabilului în calitate de subiect al impunerii cu TVA;
Un șir de modificări au fost operate la Legea instituțiilor financiare, după ce Guvernul și-a asumat responsabilitatea în fața Parlamentului. Premierul Iurie Leancă a declarat astăzi, în plenul Legislativului, că aceste modificări sunt foarte importante pentru sectorul bancar din Moldova și nu pot fi amânate.
Automobilele cu numere străine nu vor mai fi obligate să părăsească teritoriul Republicii Moldova peste 180 de zile după intrare, cum prevedea legislația anterior, ci se vor putea afla în țară o perioadă de 12 luni. Astfel, au fost anulate restricțiile la introducerea automobilelor care nu se află la evidență permanentă în Moldova, relatează NOI.md.
În ultimii ani autorităţile reformează intensiv cadrul de reglementare a activităţii de întreprinzător cu scopul de a crea un mediu atractiv pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor. Pe lângă facilitarea procesului de obţinere a actelor permisive, se fac schimbări şi în ceea ce priveşte controalele de stat. Astfel, în anul curent a devenit funcţional Registrul de Stat al Controalelor care asigură un proces digitizat şi transparent de planificare și raportare a verificărilor. Mai mult, recent au fost abolite vizitele fiscale la întreprinderile nou-fondate.
Continuă prezentarea declaraţiilor persoanelor asigurate Forma REV-5 pentru trimestrul II al anului 2014. Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2014 nr. 329 din 23.12.2013, plătitorii de contribuţii de asigurări sociale de stat sînt obligaţi să prezinte dările de seamă pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune.
Controlul fiscal la fața locului Eficiența activității de control fiscal depinde de delimitarea clara a sferei de control a diferitelor organe cu atribuții in domeniul controlului fiscal, de existența unor proceduri și metode de control fiscal armonios structurate și orientate, aprofundate de aparatul fiscal în totalitatea lor. Condițiile de bază de efectuare a controlului fiscal la fața locului sunt stabilite în art. 216 din CF.
BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, a admis că a încălcat sancţiuni impuse de SUA altor ţări şi a acceptat să plătească penalităţi record de 8,97 miliarde de dolari într-un caz care a ajuns la cele mai înalte niveluri ale diplomaţiei franceze şi americane. Banca a recunoscut într-un acord amiabil cu anchetatorii SUA că a procesat în perioada 2004-2012 tranzacţii interzise în valoare de aproape 9 miliarde de dolari, implicând Sudan, Iran şi Cuba, a anunţat Departamentul Justiţiei din SUA, potrivit Bloomberg.
Guvernul german va dezbate şi va aproba, în august, un pachet legislativ având ca scop înăsprirea măsurilor la adresa cetăţenilor UE care comit «abuzuri» la sistemul de beneficii sociale, potrivit unor surse guvernamentale citate de FAZ. Pachetul legislativ, care ar putea fi dezbătut pe 27 august, prevede «mai multe modificări în ceea ce priveşte libera circulaţie pentru cetăţenii UE», urmând a fi introduse sancţiuni mai dure pentru cei care obţin beneficii sociale în urma furnizării unor informaţii sau documente false.
...În cazul neprezentării în termen a dărilor de semă fiscale, se vor aplica sancţiuni fiscale întreprinderii individuale? În conformitate cu alin. (1) art. 187 din CF, în cazurile prevăzute de legislaţia fiscală, contribuabilul este obligat să prezinte în termenul stabilit dări de seamă pentru fiecare tip de impozit sau de taxă.
Experții Institutului de Politici şi Reforme Europen (IPRE) consideră că majorarea prețului la pâine nu ar trebui să fie trecută cu vederea de Consiliul Concurenței. În opinia acestora, prin această creştere au fost încălcate mai multe prevederi legale.
Comisia Europeană (CE) a deschis o investigaţie pentru a determina dacă regiunea spaniolă autonomă Valencia a fraudat statisticile economice oficiale, acesta fiind primul dosar de acest tip după ce au fost descoperite în 2009 minciunile Greciei. Investigaţia, care va viza cheltuielile neraportate de către regiunea autonomă Valencia de-a lungul unei perioade de mai mulţi ani, s-ar putea solda cu sancţiuni dure. Amenda ar putea ajunge la maximum 0,2% din PIB-ul Spaniei, de 1.358 miliarde dolari, scrie EUobserver.
IFS Criuleni comunică că, drept rezultat al monitorizării genurilor principale de activitate a economiei naționale, la 10 contribuabili au fost identificate, calculate, evaluate și descrise riscurile din ramurile monitorizate, inclusiv din domeniile industriei prelucrătoare, construcției, comerțului, transportului și comunicațiilor, prestarea serviciilor.
În scopul optimizării proceselor de administrare fiscală, dar și ca răspuns la practicile de parteneriat cu organismele internaţionale și în speranța unei conformări fiscale benevole a persoanelor fizice, a fost elaborat Proiectul Declarației cu privire la venitul persoanei fizice (Forma CET14) Dacă prezentul proiect va fi adoptat, declaraţia urmează a fi prezentată, pe lîngă persoanele fizice rezidente – cetăţeni şi de alte categorii de persoane fizice şi anume: persoane fizice străine cu statut de rezident, persoane fizice străine (nerezidente) și persoane fizice ce practică activitate profesională.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *