Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Este în drept autoritatea publică locală să administreze piața și ce dări de seamă fiscale se vor prezenta pentru declararea veniturilor obținute din achitările percepute de la comercianți?
La data de 25.04.2024, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr. 47/2024, prin care au fost operate noi modificări la Modul de achitare și evidență a plăților la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2024
Cabinetul de miniștri a votat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind modul de elaborare, încheiere și de monitorizare a implementării acordurilor de investiții cu privire la proiectele investiționale strategice. Încheierea acordurilor de investiții în cazul proiectelor investiționale strategice au ca scop reducerea riscurilor investiționale, stimularea activității în domeniul de activitate în care se realizează proiectul, inclusiv suport subiecților în implementarea acestuia, a menționat în cadrul ședinței Executivului ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Proiectul conține criteriile de selectare a proiectelor investiționale
O problemă des abordată pe parcursul mai multor ani este gestiunea defectuoasă a patrimoniului public.
În baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) la data de 27 mai 2019 erau în evidenţă 12350 locuri de muncă vacante, în creștere față de numărul înregistrat acum două săptămâni (10888). În municipiile Chișinău și Bălți sunt înregistrate cele mai multe locuri de muncă vacante – 5235 și, respectiv, 1590. În UTA Găgăuzia, agenții economici declară vacante 503 locuri de muncă. Cel mai mic număr este înregistrat în Edineț – 37.
În anul 2018, au fost eliberate 3266 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în scădere cu 16,6% faţă de anul 2017, comunică Biroul Național de Statistică. Conform datelor, din numărul total de autorizații, 2009 au fost pentru clădirile rezidențiale, inclusiv pentru colectivități, iar 1257 – autorizații pentru clădirile nerezidențiale. În profil regional, în anul 2018, comparativ cu anul precedent se înregistrează o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale. Astfel, în regiunea Centru, numărul acestora s-a redus cu 185 unităţi, în regiunea Nord — cu 42 unităţi, în mun. Chişinău — cu 40 unităţi, în UTA Găgăuzia — cu 16 unităţi și în regiunea Sud – cu 4 unităţi.
În situația în care absolvenții instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar de stat în domeniul Educației nu se încadrează la locul de muncă în instituțiile de învățământ în primii trei ani după absolvire, refuză angajarea, nu se prezintă în termenii stabiliți la locul de muncă sau se eliberează până la expirarea termenului de trei ani, aceștia vor restitui în bugetul de stat cheltuielile pentru instruirea lor și plățile facilitare la angajare. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea Regulamentului privind plasarea absolvenților în câmpul muncii, domeniul Educație.
Compensaţia bănească acordată de la bugetul de stat persoanelor beneficiare ale Programului de stat „Prima casă” la nivel național constituie sursă de venit neimpozabilă, însă nu și în cazul programelor similare adoptate la nivel regional. Astfel, în Parlament este înregistrat un proiect de lege ce are ca scop îmbunătățirea mecanismului de implementare al Programului „Prima casă”, cadrul legal fiind îmbunătățit prin extindere asupra programelor adoptate în regiuni. Mai exact, se propune modificarea art.20 alin.d5 din Codul fiscal,
Poate întreprinderea municipală care prestează servicii de salubritate să aplice regimul fiscal al agenților economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, conform Capitolului 71 al titlului II din Codul fiscal și să prezinte declarația forma SIMM20? Întreprinderea municipală este scutită de impozit pe venit?
Programul Facilitatea de Creditare a Tinerilor (FCT), inițiat de Ministerul Finanțelor, are deja 40 de beneficiari. În primele trei luni de activitate a FCT au fost acordate împrumuturi în valoare totală de 18,5 mil. lei, prin intermediul a 4 instituții financiare active în cadrul programului. Beneficiarii provin din 15 raioane ale țării, preponderent din mediul rural, iar cei mai activi sunt tinerii din UTA Găgăuzia, unde au fost acordate 7 împrumuturi în valoare totală de 7,14 mil. lei.
Prin Legea nr. 313/2024 au fost aprobate o serie de modificări la Legea insolvabilității nr. 149/2012. Printre principalele modificări se numără: - introducerea plafonului de 10 salarii medii pe economie de la care poate fi iniția procedura de
Ministerul Finanțelor a modificat unele coduri IBAN la care urmează a fi achitată taxa la cumpărarea valutei străine de către persoanele fizice în casele de schimb valutar, fiind completate prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr.205 din 21 decembrie 2018 „Cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2019”. Este vorba despre intervenția în anexa nr. 6 la ordinul indicat („Codurile IBAN pentru taxa la cumpărarea valutei străine de către persoanele fizice în casele de schimb valutar”), scopul fiind ajustarea modului de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public național.Astfel, în redacție nouă sunt expuse cinci poziții.
Prin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”, lansat în anul 2019 de Ministerul Finanțelor, sunt finanțate 248 afaceri ale tinerilor antreprenori, în sumă totală de 154,3 mil. lei. În 9 luni ale anului 2020 au fost creditate 101 de sub-proiecte în valoare de 59,4 mil. lei.
O problemă frecventă este gestiunea defectuoasă a patrimoniului public. Administrarea neconformă a bunurilor publice și managementul necorespunzător al patrimoniului public generează riscuri de înstrăinare a proprietății publice și de neacumulare a veniturilor generate din administrarea patrimoniului.
În cadrul ședinței Guvernului din 11 februarie 2019 a fost aprobat Regulamentul ce stabilește modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi nivelul doi, inclusiv ale UTA Găgăuzia, după apartenență — de stat sau locală, şi pe domenii — public sau privat. Regulamentul prevede că, în cazul în care pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, concomitent cu lucrările de delimitare a proprietăţii publice în mod masiv, se execută lucrări de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică, în mod selectiv, autorităţile responsabile informează executanţii lucrărilor despre necesitatea coordonării reciproce a materialelor de delimitare, în scopul neadmiterii erorilor de hotar.
La importul mărfurilor și livrarea serviciilor pentru construcţia Centrului cultural-educaţional în mun. Ceadâr-Lunga din UTA Găgăuzia se vor aplica facilități. În Monitorul Oficial din 26 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege privind scutirea de taxa vamală, taxa pentru efectuarea procedurilor vamale şi de TVA fără drept de deducere a mărfurilor şi serviciilor importate şi livrate pentru construcţia Centrului cultural educaţional în mun. Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia.
În perioada ianuarie-septembrie 2018 au fost date în exploatare 3930 locuințe — apartamente și case individuale de locuit, cu suprafaţa totală de 315,0 mii m², în scădere cu 20,4% față de perioada similară a anului precedent, informează Biroul Naţional de Statistică. După mediul de rezidenţă, în perioada vizată în mediul urban au fost date în exploatare 3456 locuințe cu suprafaţa totală de 256,9 mii m². Comparativ cu ianuarie-septembrie 2017, acest indicator s-a diminuat cu 29,4%.
Prin Legea nr. 70 din 13.04.2023 pentru modificarea unor acte normative au fost operate modificări la Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice și la Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală.
Urmează să depună întreprinderea municipală (ÎM) Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN 12) dacă aceasta nu a desfășurat activitate ce generează obligații de achitare a impozitului pe venit? Conform prevederilor art. 83 alin. (2) lit. c) din CF, persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art. 512 și 513din CF, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului sunt obligate să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit.
Contabilii din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare din 32 de raioane, UTA Găgăuzia, municipiile Chișinău și Bălți sunt invitați să participe, în perioada 17 – 18 decembrie 2018, la un ciclu de instruiri în domeniul punerii în aplicare a Legii privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar. Instruirile sunt organizate de Ministerul Finanțelor și vor fi ghidate de membrii grupului de formatori, instituit de minister. Totodată, vă informăm că instruirile pentru contabilii din cadrul autorităților și instituțiilor finanțate de la bugetul de stat se vor desfășura în mun. Chișinău, în intervalul 17 – 20 decembrie 2018.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *