Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În contextul Declarației Organizației Mondiale a Sănătății și Parlamentul RM a adoptat Hotărârea nr.55 din 17 martie 2020, prin care a instituit starea de urgență în țară pe o perioadă de 60 zile, fiind instituită Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (CSE). Prin anexa la Dispoziția nr. 1 din 18.03.2020, pct.1, CSE a dispus: pe durata stării de urgență, termenele de prescripție și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență (17 martie-15 mai 2020).
Contribuabilii din raionul Anenii Noi care au adus cele mai mari venituri la bugetul public național au fost menționați, ieri, 13 iunie 2019, în cadrul unui eveniment cu genericul „Cel mai bun contribuabil”. Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat au venit cu un discurs de mulțumire tuturor celor circa 100 de contribuabili din raion pentru activitatea pe care o desfășoară și atitudinea conștiincioasă față de onorarea obligațiilor fiscale. Totodată, reprezentanții autorității fiscale naționale au asigurat contribuabilii prezenți că le vor oferi asistența de care au nevoie și vor crea condiții favorabile pentru buna desfășurare a activității.
În cazul în care entitatea publică dispune de subdiviziune de audit intern, opinia acestuia va fi inclusă în fiecare capitol din compartimentul VII al Raportului anual consolidat privind controlul intern managerial, cu excepția capitolului I. Opinia auditorului va conține informaţii aferente situaţiei constatate ca rezultat al desfăşurării activităţii de audit intern în cadrul entităţii publice și, după caz, în cadrul entităților subordonate. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului nr. 4 din 9 ianuarie 2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind autoevaluarea, raportarea sistemului de control intern managerial şi emiterea Declaraţiei de răspundere managerială.
În anul viitor bugetul asigurărilor sociale de stat va avea, atât la venituri, cât și la cheltuieli 23,4 mld. lei. Ieri, 5 decembrie, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat. După cum a menționat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, creșterea veniturilor BASS pentru anul 2020 se estimează cu 9,6% comparativ cu veniturile aprobate pentru anul curent. Totodată, în structura veniturilor bugetului de asigurări sociale de stat, resursele generale vor constitui 63,6%, iar transferurile de la bugetul de stat — 36,4%.
În cadrul desfășurării activității de întreprinzător agenții economici, conform legislației fiscale, cu respectarea anumitor condiții, pot beneficia de dreptul la restituirea TVA. În acest articol vom examina care livrări de mărfuri și servicii pentru export se consideră la aprecierea sumei TVA spre restituire din buget. Una din condiții este prevăzută la art.101 alin.(5) din Codul fiscal (CF), conform căruia contribuabilul care a efectuat o livrare scutită de TVA cu drept de deducere, iar aceasta a determinat formarea unei depășiri a sumei TVA la valorile materiale, serviciile, față de suma TVA primită sau care urmează a fi primită de la cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate, are dreptul la restituirea sumei achitate cu care a fost depăşită TVA la valorile materiale, serviciile procurate în limitele cotei-standard a TVA, stabilite la art.96 lit.a), sau cotei reduse a TVA, stabilite la art.96 lit.b), înmulţite cu valoarea livrării, ce se scuteşte de TVA cu drept de deducere. Totodată, menționăm că, pentru a beneficia de dreptul la restituirea TVA, agentul economic trebuie să fie subiect impozabil al TVA, conform art.112 din CF.
Pe parcursul a doi ani de la data angajării, auditorul intern va trebui să participe la Programul de instruire care satisface necesarul de competenţă profesională pentru funcţia deținută, obținând certificatul de evaluare a cunoștințelor în domeniul auditului intern în sectorul public. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului privind dobândirea, confirmarea și dezvoltarea calificării profesionale în domeniul auditului intern în sectorul public.
Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință în baza informației despre problemele semnalate de oamenii de afaceri, care declară existența deficitului de forță de muncă disponibilă. Deficitul este cantitativ și calitativ, afectează direct competitivitatea afacerilor locale și compromite intențiile investiționale. Între timp,Programul de Acțiuni al Guvernului 2020-2023 este concentrat pe atragerea investițiilor, industrializarea țării și crearea locurilor de muncă. În opinia participanților la ședință, deficitul va deveni acut în sezonul desfășurării lucrărilor planificate pentru anul 2020 de construcție a drumurilor, când va fi solicitat un volum mare de resurse umane. Insuficiența forței de muncă poate compromite realizarea programului de acțiuni, motiv pe care companiile solicită simplificarea procesului de aducere a forței de muncă din afara RM.
Cofinanțarea proiectelor desfășurate de comitetele sectoriale pentru formare profesională ar putea fi majorată de la 10% la 15%, cu scopul creșterii angajamentului sectorial. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul unei hotărârii a Executivului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 253/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de finanţare din bugetul de stat a proiectelor desfăşurate de comitetele sectoriale pentru formare profesională. Finanţarea proiectelor se face în baza selecţiei de oferte, care se organizează o singură dată în cadrul unui exerciţiu financiar şi este anunţată pe pagina-web oficială a MSMPS nu mai târziu de data de 1 august pentru anul financiar următor.
Veniturile bugetului de stat vor constitui 40,633 mld. lei, în diminuare cu 1,492 mld. lei, iar cheltuielile vor fi rectificate la 46,336 mld. lei. Proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat este propus spre consultare de către Ministerul Finanțelor. Astfel, se preconizează o serie de reduceri a mijloacelor financiare prevăzute pentru mai multe programe, cum ar fi cele prevăzute inițial pentru Fondul pentru eficiență energetică (de la 480000,0 mii lei, la 400 000 mii lei), finanțarea investițiilor capitale pe autorități publice centrale (aprobate inițial în sumă de 2374183,6 mii de lei, acestea se vor reduce până la 1666161,7 mii lei).
În primele 6 luni ale anului 2017 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 24 909,2 mil. lei, dintre care 15 721,6 mil. lei la bugetul de stat, 8 994,1 mil. lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, 3 047,1 mil. lei la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală și 6 359,8 mil. lei la bugetele locale, potrivit Raportului semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2017. Actul a fost aprobat de Guvern, iar Hotărârea a fost publicată astăzi, 15 septembrie, în MO al RM.
În Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă a unui grup de deputați ce prevede modificarea și completarea Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova. În opinia autorului, pentru ca instituțiile statului să gestioneze responsabil proprietatea și finanțele publice, acestea urmează a fi supravegheate calitativ, imparțial ți profesionist, iar acest rol revine în primul rând instituției supreme de audit public extern, care, în cazul Moldovei, este Curtea de Conturi. Independența reală a Curții stă la baza asigurării eficienței cu care se administrează finanțele și proprietatea publică, iar o independență de facto înseamnă independență politică, instituțională și financiară.
În primele zece luni ale anului 2019, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 15,7 mil. tone de mărfuri, cu 1,2% mai puțin comparativ cu perioada similară din anul 2018, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, în perioada de raportare doar întreprinderile de transport rutier au transportat 12,0 mil. tone de mărfuri, cu 1,8% mai mult decât în perioada similară din anul precedent. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul rutier revin întreprinderilor din municipiul Chişinău – 40,0%, regiunile de dezvoltare Centru – 30,6%, Nord – 21,2%, Sud – 5,3% și UTA Găgăuzia – 2,9%.
Entitatea de audit, în cazul efectuării auditului la entitățile de interes public, pentru asigurarea riscului de audit, va încheia cu asigurătorul un contract de asigurare de răspundere civilă profesională a entității de audit, obiectul asigurării fiind răspunderea legată de executarea contractului sau auditul situațiilor financiare. În același timp, în cazul efectuării auditului la alte autorități decât cele de interes public, entitatea de audit asigură riscul de audit, după caz, conform prevederii de mai sus sau poate să constituie provizioane în mărime de minimum 15% din venitul din vânzări în perioada de gestiune aferentă auditului. În Monitorul Oficial de vineri, 1 noiembrie 2019, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 137 din 18.10.2019 cu privire la aprobarea modificărilor Ordinului ministrului finanțelor nr.49/2010 cu privire la aprobarea Indicaţiilor metodice privind modul de asigurare a riscului de audit.
În conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845/1992, entitatea este obligată să păstreze mijloacele băneşti în instituţii financiare şi să-și achite obligațiile față de bugetul public naţional, angajaţii, creditorii, precum şi să-și onoreze celelalte obligaţii de plată prin sistemul financiar-bancar, în modul stabilit de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Întreprinderea este liberă să deschidă conturi bancare și să efectueze operațiuni cu acestea, respectând normele impuse de legislația bancară.
Autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice, centrele de plasament și prestatorii de servicii, care nu dispun de servicii sociale precum „Plasament familial pentru adulți”; ”Locuință protejată” și „Casă comunitară”, dar au solicitanţi, vor fi obligate să contacteze serviciile respective de la un prestator public sau privat acreditat. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de hotărâre cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului ce are ca scop asigurarea drepturilor persoanelor la un trai independent și integrarea lor în societate.
În primele şapte luni ale anului curent SFS a asigurat acumulularea la Bugetul public național a 18,3 mlrd. lei. Doar în luna iulie Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat o creștere a veniturilor administrate cu 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, iar pentru șapte luni ale anului 2017 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2016, cu 18,2 %, sau cu 2,8 mlrd. lei. Comparativ cu sarcina stabilită (17,2 mlrd. lei), se atestă o depășire cu 1,1 mlrd. lei sau cu 6,5%. Doar în luna iulie SFS a încasat la BPN 2,7 mlrd. lei, ceea ce constituie o creștere cu 517,9 mil. lei.
Tratamentul diferențiat existent între părintele, tutorele sau curatorul unui copil cu dizabilitate severă și părintele, tutorele sau curatorul unei persoane cu dizabilitate severă cu vârsta de peste 18 ani este nejustificat în privința beneficiilor recunoscute, în materie de exercițiu al dreptului la pensie. În Monitorul Oficial din 4 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Curții Constituționale nr. 19 din 24 septembrie 2019 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. Astfel, Curtea s-a pronunțat în privința sesizării nr.98/2019 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea prenotată, în special din art. 5.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte contribuabililor că data de 25 octombrie 2019 reprezintă termenul-limită de declarare şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, obligația de prezentare a rapoartelor și de achitare a plăților o au: – categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1 — 1.6 din anexa menţionată – pentru luna septembrie curent până la data de 25 octombrie 2019 inclusiv
Acum doi ani, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului TWINNING ”Sprijin pentru dezvoltarea unui mediu de control și audit intern eficient în sectorul public din Republica Moldova”, unul din vorbitori menționa că auditul intern este ca mirosul de gaz, rareori agreabil, dar poate, de regulă, să evite explozii, făcând referire la rolul auditului în asigurarea bunei activității a oricărei instituții. Ieri, 11 septembrie curent, a avut loc conferința de încheiere a programului, fiind trecute în revistă principalele rezultate. În acest context, ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a menționat că prin acest proiect s-a adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea sistemului de control financiar public intern.
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *