Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Unitățile administrativ-teritoriale, întreprinderile de stat/municipale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public vor prezenta, trimestrial, Ministerului Finanțelor raportul privind garanțiile acordate de către acestea pentru împrumuturi pe termen de un an și mai mare...
În anul 2022 Comisia Națională pentru Piața Financiară (CNPF), în cadrul activității de supraveghere a participanților profesioniști la piața de capital, a monitorizat din oficiu 5532 de rapoarte, a verificat 233 de tranzacții cu valorile mobiliare corporative și a efectuat controlul complex al activității desfășurate de doi participanți profesioniști la piața de capital.
Autoritatea fiscală a planificat pentru luna mai curent efectuarea controalelor fiscale la 20 agenți economici. Aceștia, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 13 la 90 puncte), vor fi supuși controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice (capitolul TVA). Ordinul nr.185 din 4 mai 2022, prin care a fost aprobată lista respectivă este publicat pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat. Amintim, SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza analizei riscurilor întrunite de către entități, cu determinarea metodei de verificare ce urmează a fi abordată în fiecare caz.
Pe parcursul lunii mai a anului curent, activele oficiale de rezervă s-au majorat în raport cu indicatorii înregistrați la situația din 29 aprilie cu $209,4 mil. și au depășit $3,55 mld. Totodată, în raport cu volumul acestora declarat la 31 decembrie a anului 2021, activele s-au diminuat cu $347,5 mil. Conform estimărilor Băncii Naționale a Moldovei, majorarea activelor oficiale de rezervă în luna trecută a fost determinată în mare măsură de înregistrarea creditelor în favoarea Ministerului Finanțelor, ECF (Extended Credit Facility) și EFF (Extended Fund Facility) tranșa II, debursate de Fondul Monetar Internațional în sumă de $144,03 mil.
Maib a lansat o promoție dedicată antreprenorilor și companiilor din Republica Moldova, prin care tranzacțiile zilnice pot aduce premii valoroase și experiențe de neuitat. Cu îndemnul „Visați măreț, câștigați real cu cardul Visa Business de la maib”, promoția oferă șansa de a câștiga 16
Agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50% pe o suprafață de minim 50% din totalul terenurilor deținute în folosință și/sau posesie ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022, determinate conform actelor de constatare aprobate de către comisiile pentru situații excepționale, vor putea pretinde la rambursarea TVA.
Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul ordinului ce are drept scop excluderea din textul unor formulare tipizate obligativitatea de aplicare a ștampilei entității. Amintim, potrivit prevederilor Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017, printre elementele obligatorii ce urmează să le conțină documentele primare ștampila nu se regăsește. Și Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stabilește că întreprinderile și întreprinzătorii nu sunt obligați să dețină și să aplice ștampila proprie pe înscrisuri de orice natură. În cazul în care legislaţia prevede necesitatea aplicării ştampilei, cerinţa se consideră îndeplinită dacă înscrisul este semnat de persoana împuternicită de întreprindere sau de către întreprinzător.
Maib își consolidează poziția de partener principal al antreprenorilor moldoveni în cadrul Programului „373”, oferind cele mai multe credite și contribuind substanțial la dezvoltarea IMM-urilor din Republica Moldova. Cu o valoare totală a creditelor de 645 milioane de lei, maib este lider incontestabil în acest program guvernamental, destinat sprijinirii investițiilor.
Sancțiunile aplicate în cazul arderii în câmp deschis a resturilor vegetale de orice provenienţă vor fi majorate. Membrii comisiei parlamentare administrație publică au susținut inițiativa legislativă ce are ca scop descurajarea distrugerii terenurilor agricole și a masivelor forestiere prin incendierea intenționată a acestora. Propunerea de modificare a Codului contravențional (CC) prevede majorarea amenzilor de la 60-90 UC la 400-600 UC aplicate persoanelor fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 ore, sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile. În cazul persoanei juridice, amenda de la 240–300 UC va spori la 800-1000 UC, cu sau fără privarea dreptului de a defășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
Cuantumul salariului minim nu poate fi mai mic decât mărimea minimului de existență calculat, prevede proiectul de lege pentru modificarea articolului 3 din Legea nr. 1432/2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim. Proiectul este înregistrat recent în Parlament drept inițiativă legislativă. În nota de întemeiere a documentului autorul inițiativei menționează că prevederile normative naționale privind realizarea drepturilor economice și sociale și implicit referitoare la cuantumul minim al salariului minim sunt contrare angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova în domeniul drepturilor omului și, în consecință, neconstituționale în cazul în care, alternativ:
Terminalul de plată în numerar este dispozitivul automatizat care permite prestatorului de servicii de plată primirea și/sau eliberarea numerarului, este destinat pentru a executa un serviciu de plată de la/către utilizatorii de servicii de plată, care funcționează în regim autonom, fără prezența fizică (participarea) a unei alte persoane decât utilizatorul de servicii de plată care primește și/sau depune numerarul. Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte legislative, care a obținut avizul Guvernului în cadrul ședinței din 23 martie curent, vine cu suplinirea noțiunilor din art. 5 al Codului fiscal (pct. 402).
Ne dorim și în continuare să fim suportul tău de încredere în aplicarea corectă a legislației și practicii fiscale, să îți oferim informații veridice, operative și calitative! Pentru a deveni mai buni pentru TINE avem nevoie tot de ajutorul TĂU! Accesează bannerul ”CHESTIONAR. Apreciază. Punctează” de pe pagina web www.monitorul.fisc.md. Completează chestionarul de evaluare a satisfacției clienților ce conține întrebări despre activitatea publicației și despre interacțiunea ta cu P.P. ”Monitorul fiscal FISC.md”.
Începând cu 4 mai curent Serviciul Fiscal de Stat examinează cererile de restituire a sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus pentru contribuabili persoane fizice. Suma impozitului pe venit acceptată spre restituire poate fi: transferată la contul bancar restituită în numerar în modul general stabilit utilizată pentru stingerea obligațiilor fiscale restante sau viitoare.
Ai vrea să primești BONUS un webinar despre aspectele întocmirii corecte a situațiilor financiare? Totul depinde de tine! Procură până la 31 decembrie un abonament PREMIUM 2022 și beneficiază de oportunitatea participării la webinarul cu tematica anunțată, care se va desfășura atât în limba română, cât și în limba rusă. Cum poți beneficia de Abonamentul PREMIUM?
De ce este important să vă alegeți cu grijă banca la care să vă deserviți? Pentru că procesele ce țin de gestionarea afacerii dvs. depind în mod direct de viteza și calitatea serviciilor bancare. În prezent, lumea înconjurătoare trece printr-un proces de digitalizare, care își propune să inoveze
Cuantumul alocațiilor de stat pentru mai multe categorii de beneficiari se majorează, iar pentru implementarea acestei măsuri sunt necesare mijloace financiare suplimentare în sumă de peste 30,86 mil. lei ce vor fi alocați din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul curent. În Monitorul Oficial din 26 noiembrie curent este publicată Hotărârea Guvernului nr. 374 din 24 noiembrie 2021 pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a alocațiilor lunare de stat unor categorii de populație, aprobat prin HG nr. 470/2006, ce are ca scop protecția socială suplimentară pentru unele categorii de populație.
Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea listei agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anii 2025-2026, conform Ordinului SFS nr. 611/2024, în vigoare din data de 01 ianuarie 2025. Identificarea contribuabililor – persoane juridice pentru includere în lista contribuabililor mari a fost realizată prin prisma întrunirii de către aceștia a mai multor criterii, stabilite prin Ordinul SFS nr.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de lege care, în condițiile aprobării de către Parlament în redacția propusă spre examinare în cadrul ședinței secretarilor generali de stat, va stabili un șir de măsuri de sprijin cu caracter temporar,
Legea nr.291 din 20 octombrie 2022 pentru modificarea articolului 129 din Codul fiscal a fost publicată astăzi, 11 noiembrie, în MO și a intrat în vigoare. Documentul are drept scop facilitarea accesării serviciilor pentru inițierea unei afaceri și, respectiv, perfectarea actelor pentru deschiderea și luarea la evidență fiscală a conturilor bancare, precum și îmbunătățirea mecanismelor fiscale naționale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *