Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Poate fi utilizată scutirea pentru persoanele întreținute concomitent de către ambii părinți, în cazul în care unul din părinți este cetățean străin, însă întrunește cel puțin una din condițiile stabilite la art. 5 pct. 5 din Codul fiscal, fiind calificat drept rezident al Republicii Moldova în scopuri fiscale?
Cadrul normativ Actele digitale trebuie să fie acceptate în orice raport și interacțiune, conform Legii nr.321 din 09.11.2023 privind modificarea unor acte normative (stimularea dezvoltării și utilizării serviciilor electronice).
În conformitate cu prevederile art.95.alin.(11) și k) din categoria obiectelor impozabile cu TVA fac parte: - acordarea dreptului de utilizare a programelor pentru calculatoare (inclusiv a jocurilor de calculator), a bazelor de date prin rețeaua internet, inclusiv prin oferirea accesului la distanță la acestea, de asemenea a dreptului de upgrade şi de extindere a posibilităților funcționale ale acestora;
Care este modalitatea de impozitare în cazul donației de mijloace bănești între persoane fizice? Potrivit art.1198 alin.(1) din Codul civil (în continuare – CC), prin donație se subînțelege că o parte (donator)
Criptomonedă sau criptovalută este un tip de monedă digitală, virtuală, o monedă surogat, nebancară, folosită ca mijloc de plată (ex: Bitcoin, Ethereum, Bitcoin Cash, Litecoin, Dogecoin, etc.)
Persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova și persoanele fizice cetăţeni străini sau apatrizi care, în scopuri fiscale, au obţinut statut de rezident al Republicii Moldova, vor anexa documentul în original, eliberat de Poliţia de Frontieră, despre
Moldovenii stabiliți cu traiul în Elveția vor putea beneficia de pensii și de alte garanții sociale. În Monitorul Oficial din 16 iulie curent a fost publicat Decretul cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica
Străinul care desfășoară activitate de muncă la distanță prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor în baza unui contract de muncă în cadrul unei persoane juridice înregistrată în afara Republicii Moldova sau care are calitatea de asociat în cadrul unei persoane juridice înregistrată în afara
Cetățenii moldoveni care au lucrat în Albania vor putea beneficia de totalizarea perioadelor de asigurare pentru a se încadra în condițiile de acordare a pensiei. Casa Națională de Asigurări Sociale informează că la Tirana, în perioada 21-23 mai 2025, a avut loc prima rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului dintre Republica Moldova
Începând cu 1 septembrie 2025, intră în vigoare Acordul dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale. Acesta va aduce multiple beneficii pentru
În inima Republicii Moldova, unde tradiția viticolă se împletește cu inovația, Château Vartely s-a impus ca un simbol al excelenței și rafinamentului. Cu un portofoliu impresionant de vinuri premiate și o contribuție semnificativă la economia locală, Château Vartely continuă să definească standardele industriei vinicole moldovenești.
Ca urmare a măsurilor de sprijin manifestate de cetățenii Republicii Moldova pentru susținerea refugiaților ucraineni, propunem trecerea în revistă a regimului fiscal aplicat asupra mijloacelor financiare donate de către cetățeni și agenți economici la conturile speciale deschise de Ministerul Finanțelor. Care este regimul fiscal pentru donația mijloacelor bănești în susținerea refugiaților ucraineni de către cetățeni?
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) amintește că persoanele care sunt obligate să se asigure în mod individual, o pot face beneficiind de facilități esențiale la achitarea primei de asigurare, până la 31 martie. Persoanele care nu sunt angajate în câmpul muncii sau care s-au concediat recent și
Persoanele fizice pot beneficia de programare online pentru accesarea serviciilor oferite de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) în domeniul aplicării acordurilor internaționale de securitate socială, semnate de Republica Moldova cu alte state, anunță instituția.
Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au decis că, pe perioada stării de urgență, cetățenii ucraineni vor avea dreptul de a munci pe teritoriul Republicii Moldova fără obţinerea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă. Angajarea acestora se va face pe perioada stării de urgență în baza contractului individual de muncă cu durată determinată și în baza numărului de identitate atribuit cetățenilor ucraineni la trecerea frontierei și a copiei actului de identitate. Angajatorul va notifica Agenția Națională de Ocupare a Forței Muncă în termen de 5 zile de la data angajării.
În cazul în care, în luna iulie, soția pleacă în concediu de maternitate, poate soțul beneficia de scutirea soției pentru lunile rămase a perioadei fiscale (august – decembrie)?
În conformitate cu art. 167 alin. (3) din Codul fiscal și pct. 50 din Instrucțiunea privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352 din 28.09.2017, persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice
Informații despre import, export, clasificarea mărfurilor, valoarea în vamă a mărfurilor, protecția proprietății intelectuale și alte informații utile pot fi consultate pe Portalul de Informații Comerciale al Republicii Moldova – trade.gov.md.
Cele mai recente modificări esențiale ale Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale ( Legea nr. 25/2016) au fost operate prin Legea nr. 244 din 10.07.2025,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *