Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În semestrul I 2025, potrivit datelor preliminare, Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei a constituit 155,3 mld. lei (prețuri curente de piață), fiind, în termeni reali, la nivelul semestrului I 2024. Totodată, în trimestrul II anul curent PIB-ul s-a majorat (în termeni reali) cu 1,1% față de trimestrul II 2024.
Republica Moldova întârzie comparativ cu alte țări din regiune în crearea sistemului informațional în domeniul sănătății. La această concluzie au ajuns participanții la ședința de astăzi, 20 iulie 2021, a Grupului de lucru nr.3 „Stimularea și menținerea investițiilor private” al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Totodată, reprezentanții instituțiilor de stat și private, ai autorităților de stat și ai partenerilor de dezvoltare au venit cu soluții pentru depășirea situației. Astfel, speakerii au menționat că, deși tema propusă pentru discuții a fost digitalizarea sistemului medical, vorba este mai mult despre elaborarea unei strategii clare la nivel național, decât despre crearea sistemelor informaționale, fiind necesară o viziune comună a tuturor actorilor implicați.
În luna ianuarie 2021 volumul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul și în comerțul cu servicii prestate populației a sporit, indicând o îmbunătățire a cererii din partea populației, se constată în Raportul lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova. Documentul este elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, comerțul intern de bunuri cu amănuntul în perioada de raportare s-a majorat cu 6,6% (în prețuri comparabile), până la 4,8 mld. lei, iar serviciile prestate populației – cu 8,6% (în prețuri comparabile), însumând 1,7 mld. lei. Totuși, volumul schimburilor comerciale între întreprinderi continuă să scadă, cifra de afaceri în ianuarie 2021 diminuându-se în comerțul de bunuri cu ridicata cu 12,2%
În anul 2021 activitatea investițională va rămâne afectată de consecințele pandemiei, înregistrând, totuși, valori pozitive la nivel de 2%, consideră autorii Notei cu privire la prognoza preliminară a principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2022-2024, elaborate de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Conform estimărilor, investițiile publice în infrastructură, inclusiv cele finanțate din sursele partenerilor de dezvoltare, vor continua, însă limitările bugetare nu vor permite majorarea acestora și se vor diminua în raport cu rezultatele anului trecut cu 6%. Totodată, se așteaptă diminuarea investițiilor în reparația și construcția drumurilor, dar și a celor în sectorul energetic ca rezultat al încheierii unor proiecte investiționale importante,
Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei în semestrul I al anului curent a atins în valoare nominală 104,2 mld. lei, fiind în creștere comparativ cu aceeași periodă din anul precedent cu 11,7%. Menționăm, indicatorul în cauză s-a redus cu 7,2% în semestrul I din anul 2020 față de semestrul I din anul 2019. Valoarea adăugată brută (VAB) total pe economie, cu o pondere de 85,4% la formarea PIB, a contribuit cu 8,7% la creșterea PIB în semestrul I curent față de semestrul I al anului trecut, volumul VAB fiind în creștere cu 10,0%. Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), PIB estimat pentru trimestrul II curent a însumat 57,7 mld. lei (prețuri curente (de piață)). Comparativ cu trimestrul II din anul 2020, PIB s-a majorat, în termeni reali, cu 21,5% pe seria brută și cu 19,1% pe seria ajustată sezonier, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în trimestrul II/2020 față de trimestrul II/2019 cu 14,0%, în termeni reali.
Volumul total al veniturilor obținute de prestatorii serviciilor poștale în anul precedent a constituit circa 354,3 mil. lei și s-a diminuat cu 12% față de anul 2019, potrivit Raportului statistic privind evoluția pieței de comunicații poștale în anul 2020, publicat de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI). Cea mai mare rată de scădere a fost înregistrată la veniturile obținute din publicitatea prin poștă (-75,8%), care au constituit 665 mii lei, dar și la veniturile realizate din trimiterile de corespondență (-34,4%), înregistrând 143,4 mil. lei. În același timp, veniturile obținute din livrarea coletelor poștale au crescut până la 76,8 mil. lei (cu 33,4%), iar cele realizate din trimiterile rapide (Express) s-au majorat cu 5,4%, însumând 116,7 mil. lei.
La sfârșitul anului 2020, numărul cardurilor bancare aflate în circulație ce au fost emise de prestatorii de servicii de plată din țară, a constituit 2,18 mil. unități, în creștere în raport cu cele din 31 decembrie a anului precedent cu 8,4% sau cu 170 mii. După soluția tehnică, cardurile de proximitate au constituit 89,2% din numărul total al cardurilor emise pe parcursul anului trecut și 80,2% din ponderea totală a cardurilor aflate în circulație. Datele din Raportul Băncii Naționale ale Moldovei (BNM) privind evoluția infrastructurilor pieței financiare din RM în 2020 denotă că, în ultimii 4 ani, numărul cardurilor de proximitate s-a majorat de aproximativ 5 ori, ceea ce a contribuit la înlocuirea treptată a cardurilor hibride care, la rândul lor, au substituit cardurile cu bandă magnetică.
Ministerul Finanțelor informează despre inițierea elaborării proiectului ordinului cu privire la aprobarea Standardelor naționale de audit intern în sectorul public. După cum se menționează în anunțul ministerului, scopul proiectului constă în alinierea standardelor naționale la prevederile noilor Standardelor Globale de Audit
Deficitul de resurse financiare și incertitudinile create de criza pandemică au determinat diminuarea investițiilor în active imobilizate. În anul 2020, acestea au însumat circa 27,1 mld. lei s-au micșorat cu 2,6% comparativ cu anul 2019. În Raportul Ministerului Economiei și Infrastructurii privind evoluția social-economică a RM se spune că cele mai afectate de criză au fost investițiile din sursele proprii ale agenților economici (-6,6%), generând și cel mai mare impact negativ asupra activității investiționale (-3,9 p.p.). De asemenea, criza pandemică a influențat puternic fluxul investițiilor străine, care s-au diminuat în perioada analizată cu 15,8%. Constrângerile bugetare apărute în situația de criză au limitat cu 1,5% și investițiile din bugetul public național.
Achitarea sau beneficierea de dobânzi necesită o abordare corectă din punct de vedere al fiscalității, astfel încât contribuabilii, fie că sunt persoane fizice sau juridice, fie că achită sau primesc o dobândă să se asigure că acționează corect la determinarea obligațiilor lor fiscale. Până a trece la examinarea aspectelor fiscale aferente achitării/beneficierii de dobânzi, vom analiza relațiile civile care sunt purtătoare sau generatoare de dobânzi.
Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul de bunuri cu amănuntul în anul precedent s-a majorat în Republica Moldova cu 4,6% (în prețuri comparabile) față de indicatorii înregistrați la finele anului 2019 și au atins 61,7 mld. lei. În același timp, serviciile prestate populației, fiind puternic afectate de efectele pandemiei, au fost în diminuare cu 15,7% (în prețuri comparabile), constituind 18,8 mld. lei, denotă datele din Raportul lunar privind evoluția social-economică a RM elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul de bunuri cu ridicata și serviciile prestate întreprinderilor a fost în scădere în 2020.
Agricultura reprezintă sectorul economiei naționale cel mai vulnerabil și expus riscurilor naturale/schimbărilor climatice, crizelor energetică și regională. Factorul principal ce determină mărimea, calitatea și stabilitatea producției agricole în RM îl constituie condițiile agro-climaterice
Peste 6,6 mld.lei au fost încasate la Bugetul public național de către Serviciul Fiscal de Stat în primele 2 luni ale anului 2021. Datele respective denotă o creștere cu peste 336,4 mil. lei sau cu 5,4 % în raport cu perioada similară a anului precedent.
Produsul Intern Brut (PIB) în trimestrul I 2024 a constituit 67,4 miliarde lei (prețuri curente de piață), în creștere, în termeni reali, cu 1,9% față de trimestrul I 2023 pe seria brută. Pe seria ajustată sezonier, PIB în trimestrul I 2024 s-a majorat cu 1,4% comparativ cu trimestrul I 2023
Pentru acoperirea cheltuielilor bugetare în contextul pandemiei, Guvernul a apelat la împrumuturi interne și externe, fapt ce a influențat majorarea nivelului de îndatorare a țării, care se menține și în anul curent. Conform datelor din Raportul lunar al Ministerului Economiei și Infrastructurii privind evoluția social-economică a Moldovei, la sfârșitul lunii ianuarie 2021 datoria de stat administrată de Guvern a atins nivelul de 68,3 mld. lei. Datoria internă, care deține ponderea 43,5% în valoarea totală a datoriei de stat, a însumat 29,7 mld. lei și a crescut cu 27,1% față de indicatorii înregistrați la 31 ianuarie 2020. Datoria de stat externă, având o pondere de 56,5% în total, s-a majorat cu 31,6% și a însumat 38,6 mld. lei.
Curtea de Conturi a publicat Raportul auditului financiar al Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2020. Potrivit documentului, cu anumite excepții acesta oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cerințele normelor de contabilitate și de raportare aplicabile. Astfel, veniturile BASS provenite din contribuțiile de asigurări sociale încasate în anul 2020 au fost înregistrate şi raportate regulamentar, în timp ce normele de raportare a veniturilor nu oferă utilizatorilor o imagine de ansamblu asupra calculării, achitării, creanțelor și datoriilor pe indicatori separați.
Câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat din economia națională în anul 2020 a constituit 8107,5 lei și s-a majorat cu 10,2% în termeni nominali și cu 6,2% în termeni reali față de anul 2019. Conform Raportului lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii, salariul mediu lunar brut exprimat în valută străină a constituit circa 410 euro sau $468. Datele oficiale arată că în sectorul bugetar indicatorul a constituit 7313,8 lei, în creștere cu 6,2% în termeni reali,
Turismul este unul dintre cele mai afectate de pandemie sectoare ale economiei Republicii Moldova. În anul 2020, numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică colective cu funcțiune de cazare s-a diminuat până la 90,3 mii persoane, ceea ce constituie doar 24% din numărul înregistrat în anul 2019. Datele oficiale arată că, pe parcursul anului precedent, numărul turiștilor locali a constituit 61,6 mii persoane, iar al celor străini – 28,7 mii persoane. În opinia experților, factorii de bază care au influențat evoluția turismului în anul 2020 au fost sistarea temporară a activității companiilor din sector ca urmare a măsurilor de protecție a sănătății și de prevenire a răspândirii COVID-19,
La situația din 31 decembrie 2020 soldul creditelor în economie a marcat o creștere cu 10,3% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2019, constituind 48,7 mld. lei. Conform Informației operative cu privire la evoluția social-economică a RM publicate de Ministerul Economiei și Infrastructurii, soldul creditelor în monedă națională s-a majorat cu 14,1% față de decembrie 2019, iar a creditelor în valută străină - cu 4,1%. Statistica oficială mai denotă că în portofoliul de credite acordate cea mai mare pondere (23,6%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului. Pentru procurarea/construcția imobilului au fost utilizate 17,3% din totalul creditelor oferite, 16,4% sunt destinate consumului, 8,6% – agriculturii, 7,9% - industriei alimentare etc.
La situația din 1 martie 2021, soldul creditelor în economie a marcat o creştere cu 9,3% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul lunii februarie 2020, constituind 48,8 mld. lei. Conform datelor din Raportul lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova elaborate de Ministerul Economiei și Infrastructurii, în monedă națională au fost oferite 64,3% din volumul total, majorarea fiind cu 13,8% față de februarie 2020, iar a celor în valută străină – cu 2 la sută. Statistica denotă că în portofoliul de credite acordate în perioada de referință cea mai mare pondere (22,9%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului, după care urmează cele pentru procurarea/construcția imobilului (17,7%), pentru consum (16,6%), activitatea agricolă (16,6%),
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *