Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Proiectul prevede crearea serviciu de finanțare participativă, care urmează să asigure punerea în legătură a investitorilor cu unul sau mai mulți dezvoltatori de proiecte (persoane fizice ce practică activitate de antreprenoriat sau persoane juridice cu scop lucrativ din RM) prin intermediul platformei.
Casa Naţională de Asigurări Sociale consecvent dezvoltă servicii electronice, menite să economisească timp şi resurse, astfel a implementat pentru plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat serviciile „e-Cerere Corectarea plăţilor la BASS” şi „e-Cerere Restituirea sumelor din BASS”.
Pentru recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea regiunilor privind îmbunătățirea accesului cetățenilor, indiferent de zona de reședință, la infrastructura de bază tehnico-edilitară și socială, precum și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor din gestiunea autorităților publice locale în vederea reducerii poverii costurilor energetice și creșterii rezilienței climatice, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat conceptul
Guvernul a aprobat extinderea Listei genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor bănești în numerar fără aplicarea ECC (anexa la Regulamentul cu privire la exploatarea ECC pentru efectuarea decontărilor în numerar și/sau prin alt instrument de plată), aprobat prin HG nr. 141/2019.
Resursele bugetelor locale, conform prevederilor Legii nr. 397/2003 privind finanțele publice locale, cuprind totalitatea veniturilor și a resurselor de finanțare ale bugetelor respective. Veniturile bugetelor locale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislație și se formează,
Pe parcursul trimestrului de gestiune, agentul economic – subiect al impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, își modifică localitatea de dislocare a unității comerciale – obiect al impunerii. Care va fi modul, în cazul respectiv,
În temeiul Legii nr. 181/2023 privind serviciile de finanțare participativă, art. 20 Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) anunță inițierea procesului
Întreprinderile nou create, precum și ÎMM-urile, dar și autoritățile administrației publice locale vor avea o alternativă de finanțare prin intermediul platformelor de finanțare participativă (crowdfunding).
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în
Se califică ca servicii medicale și sunt scutite de TVA fără drept de deducere serviciile de masaj, activităţile fizioterapeuţilor, ce nu sunt efectuate în spitale sau de către medici, ci în cabinete particulare sau la domiciliul pacienţilor
Serviciul Fiscal de Stat va întreprinde, în perioada iulie-august 2024, activități de monitorizare a contribuabililor care desfășoară activitate în domeniul prestării serviciilor de agrement, în vederea preîntâmpinării posibilelor cazuri de neconformare fiscală.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) începând cu 1 iulie 2023, deține mandatul de protecție a consumatorilor de servicii financiare.
În cadrul Programului Start pentru Tineri „Credit cu porțiune de grant”, 50 de proiecte investiționale ale tinerilor antreprenori din țară au fost aprobate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 265 mii lei per companie.
Ieri, 11 septembrie 2023, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a lansat Linia telefonică de informare pentru consumatorii de servicii financiare.
IFRS 17 Contracte de asigurare (în continuare – IFRS 17), a introdus un cadru cuprinzător și consecvent pentru contabilizarea contractelor de asigurare, promovând o mai mare transparență și comparabilitate în întreaga industrie a asigurărilor
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă, este înregistrat proiectul legii cu privire la Fondul de subvenționare în domeniul mass-media (Fond)
Agentul economic preconizează să comercializeze pe piața țărilor din Uniunea Europeană produse fabricate exclusiv în
Denumirile unor servicii fiscale electronice ce nu se mai utilizează urmează a fi excluse din lista serviciilor fiscale electronice oferite contribuabililor în urma autentificării prin MPass. În Monitorul Oficial de azi, 14 martie, a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 94
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2022 au fost realizate în sumă de 59 248,0 mil. lei, gradul de realizare față de prevederile anuale precizate fiind de 99,8%
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *