Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Personalul din unitățile bugetare, cu excepția persoanelor cu funcții de demnitate publică și personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică, vor beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității anului precedent proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv. Executivul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, acesta urmează a fi completat cu art. 211 ce va reglementa acordarea premiului anual.
1. (36.1.3.5) Se impun cu prime de asigurare obligatorie de asistență medicală suma ajutorului material acordat din mijloacele sindicatelor ce depășește mărimea unui salariu mediu lunar prognozat pe economie? 2. (29.1.7.3.26) Care este regimul de impozitare a sumei ajutorului material acordat din mijloacele sindicatelor ce depășește mărimea unui salariu mediu lunar pe economie?
În luna martie o angajată, din cei 12 ai SRL, și-a luat concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani. La determinarea obligației fiscale pentru taxa pentru amenajarea teritoriului, acesta se va include în baza de calcul?
Astăzi Guvernul și-a asumat răspunderea asupra a patru proiecte de legi. Primul ține de modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și vizează salariile personalului medical, care urmează a fi majorate în câteva etape. Astfel, începând cu 1 septembrie curent, salariile acestora vor fi majorate cu 30%, iar ulterior, de la 1 ianuarie 2021, cu încă 30%. Totodată, în prima jumătate a anului viitor este preconizată o altă majorare – cu 40%.
Potrivit Legii nr.22 privind exercitarea a unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri din 23 februarie 2018 (în continuare – Lege), „zilier” este considerată persoana fizică cetățean al RM, cetățeanul străin sau apatrid care are capacitate de muncă și care exercită, contra unei remunerații, activități necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar (art.2 din Lege). Pentru activitatea necalificată în agricultură desfășurată, zilierul nu este obligat să încheie cu angajatorul un contract individual de muncă, ci este suficient doar un acord de voință al parților, fără necesitatea încheierii acestuia în formă scrisă (art.4 alin.(1) din Lege).
Pachetul de acte legislative propus pentru reformarea domeniului fiscal conține modificări și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, prin care se propun modificări majore ale cotelor contribuțiilor obligatorii de asigurări sociale achitate de angajatori. Angajatorii din sectorul privat, din instituțiile de învățământ superior și instituțiile medico-sanitare, începând cu 1 octombrie 2018, vor achita în loc de 23% la 2 salarii medii lunare pe economie prognozate pentru anul 2018 doar 18%. Astfel, se propune reducerea cotei procentuale cu 5%.
Acordul între Republica Moldova şi Republica Turcia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 15 iunie curent. Acordul este structurat din 14 articole și reglementează condiţiile de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor, modul prin care se vor reglementa disputele şi termenii de intrare în vigoare, modificare şi denunţare a instrumentului juridic internaţional în cauză.
În următorul număr al revistei „monitorul fiscal FISC.md” (nr. 7(62)) ce va ieși în curând de sub tipar în zilele următoare, am pregătit pentru cititorii noștri, tradițional, articole utile și extrem de actuale. Astfel, în acest număr este publicat Ghidul privind amortizarea mijloacelor fixe: aspecte contabile și fiscale, autorul acestuia fiind Marina Brihuneț. Articolul va fi disponibil în rubrica Practica fiscală. Tot în această rubrică veți găsi detalii cu privire la aspectele fiscale și de raportare aferente contractului de împrumut, descrise de Victoria Belous.
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele oferite de Bănca Națională a Moldovei, conform cărora în ianuarie-martie 2018 încasările în numerar pe sistemul bancar au însumat 24790 mil. lei, fiind în creștere cu 1,3% față de încasările din perioada respectivă a anului 2017. Majorări s-au înregistrat pentru următoarele tipuri de încasări: • de la comercializarea mărfurilor de consum, indiferent de canalul de desfacere – cu 4,8%;
În premieră, în acest an, Centrul de instruire în finanțe, subdiviziunea structurală responsabilă de organizarea și desfășurarea cursurilor de instruire din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” a lansat un nou curs online în domeniul finanțelor publice, cu genericul: „Particularitățile salarizării personalului din sectorul bugetar”. Instruirea a demarat în perioada 04-05.11.2020, iar obiectivul fundamental al acesteia constă în aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul salarizării. Actualizarea informației pentru contabili a avut loc prin prisma modificări survenite la Legea nr. 270 din 23.11.2018, privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. La instruire au participat 32 de contabili din întreaga republică.
În scopul simplificării elaborării de către contribuabili a balanței timpului de muncă pentru anul 2022, care urmează a fi perfectată de fiecare entitate independent, propunem lista zilelor de sărbătoare oficiale și profesionale pentru anul viitor. Astfel, ținând cont de necesitatea utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, conducătorul unității, după consultarea reprezentanților salariaților, este în drept să transfere
Ministerul Economiei și Infrastructurii a făcut public Raportul privind activitatea Zonelor Economice Libere din Republica Moldova pentru anul 2019. Conform acestuia, la sfârșitul anului 2019 numărul angajaților în Zonele Economice Libere (ZEL) a înregistrat o creștere de 14,5% în cele 7 ZEL-uri, cu 34 subzone. Din numărul total de subzone, 15 au fost create în anul 2018 (ZAL „Expo-Business-Chişinău” – 1 subzonă, ZEL „Bălți” – 6 subzone, ZEL „Ungheni-Business” – 8 subzone). În 2019 nu au fost create zone și subzone noi.
În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) a fost pus în discuţii subiectul combaterii fenomenului plății „salariului în plic” și a „muncii la negru”. Reprezentanții Inspectoratului de Stat al Muncii, Ministerului Finanțelor, Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova au prezentat, în ședința comisiei CNCNC, rapoartele cu privire la măsurile întreprinse în vederea diminuării fenomenului de ocupare informală a forței de muncă şi fenomenului „salariului în plic”.
Cum urmează a fi impozitate plățile de stimulare monetare oferite angajaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației în ajunul sărbătorilor de iarnă pentru performanțele realizate?
Studiu de caz: Contractul colectiv de muncă al întreprinderii prevede că, comitetul sindical și angajatorul vor adopta măsuri pentru organizarea odihnei la mare a lucrătorilor întreprinderii și membrii familiilor acestora. În acest sens, un punct din contractul colectiv de muncă specifică expres că, angajatorul va transfera pe contul de decontare al organizaţiei sindicale, în vederea coparticipării întreprinderii la acoperirea cheltuielilor respective. Constituie plățile suportate de întreprindere facilitate acordată de patron?
Guvernul nu a susținut inițiativa legislativă elaborată de un grup de deputați, prin care se propune, prin derogare de la Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nerambursarea contribuțiilor individuale de asigurări sociale reținute și virate în plus, aferente indemnizațiilor lunare achitate membrilor organelor de conducere ale întreprinderilor de stat, ale societăților pe acțiuni din rândul persoanelor cu demnitate publică și funcționarilor publici. Autorii inițiativei consideră că aceste persoane își desfășoară activitatea, de regulă, în timpul orelor de muncă și care corespunde unor atribuții de serviciu,
În contextul situației epidemiologice, compania a stabilit regimul de staționare a întreprinderii. Pentru luna martie plățile salariale, inclusiv salariul pentru perioada de staționare, au fost calculate la 31 martie și achitate la 4 aprilie. Obligațiile aferente impozitului pe venit, primelor obligatorii de asistență medicală și contribuțiilor obligatorii de asistență socială au fost achitate la buget pe data de 13 aprilie. Forma IPC 18 pentru luna martie a fost prezentată pe data de 24 aprilie. Va putea întreprinderea să prezinte astăzi cererea de subvenționare a obligațiilor aferente plăților salariale, dacă nu au fost declarate deocamdată obligațiile aferente impozitului pe venit și a primelor obligatorii de asistență medicală (aferente salariului lunii martie, care a fost achitate la 4 aprilie)?
Scăderea numărului de studenți în Moldova cu circa 20 mii în următorii doi ani este prognozată de Banca Mondială. Ofițerul pe operațiuni în educație al Băncii Mondiale, Lucia Casap, a declarant în cadrul unei conferințe de presă că absolvenții se confruntă cu greutăți în identificarea unui loc de muncă. Banca Mondială consideră că se va diminua şi numărul profesorilor care trebuie să-i învețe pe tineri şi semnalează faptul că în prezent şi angajatorii, şi absolvenţii constată diferenţa dintre curriculul instituţiilor de învăţământ şi cerinţele pieţei muncii.
Declaraţia persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune. În contextul declarării stării de urgență, potrivit prevederilor pct. 26 alin. (1)-(3) al Dispoziției nr.3 cu modificări a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM, termenul de declarare și achitare a impozitului pe venit pentru 2019 de către persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător a fost extins până la 29 mai 2020.
Începînd cu perioada fiscală corespunzătoare anului 2020, impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiecții impunerii la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii: -în cazul bunurilor imobiliare existente şi/sau dobândite până la data de 25 septembrie inclusiv a anului fiscal în curs - nu mai târziu de data de 25 septembrie a anului curent;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *