Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Decenii întregi, guvernele din toata lumea au căutat un mod prin care să ţină preţurile sub control, în cele din urmă rolul fiind asumat de băncile centrale prin politici care vizau atingerea ţintelor prestabilite ale inflaţiei, astfel încât să asigure stabilitatea preţurilor şi a valutelor naţionale.
Întru executarea prevederilor Legii nr.91 din 29.05.2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic (Monitorul Oficial nr.174-177/397 din 04.07.2014), precum și a Dispozițiilor Guvernului nr.3704-15 din 15.05.2015 și nr.0105-06 din 11.08.2015, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat aduce la cunoștința contribuabililor următoarele
În atenţia contribuabililor! Prin prezenta, Ministerul Finanţelor comunică că, începînd cu 1 ianuarie 2017, prin completările efectuate la Codul fiscal şi Legea pentru punerea în aplicare a titlului V al Codului fiscal, prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.71 din 12.04.2015, se va introduce obligaţia contribuabilului în cadrul desfăşurării activităţii de întreprinzător, de a utiliza — în cazul ducerii evidenţei financiare, contabile, fiscale automatizate — numai sisteme informaţionale computerizate, softuri pentru maşini de casă şi control certificate de către Comisia de certificare a Ministerului Finanţelor, în modul stabilit de Guvern.
Perioada de obținere a autorizației în construcții se va reduce de la 247de zile la 100 de zile. Totodată, se vor micșora esențial costurile de obținere a autorizației, suportate de către oamenii de afaceri. Aceasta, potrivit proiectului Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea ghișeului unic privind autorizarea lucrărilor de construcție, propus de Ministerul Economiei.
Anul 2014 a fost marcat de mai multe evenimente importante pentru Republica Moldova, precum ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi respectiv a Acordului de Liber Schimb, deschiderea tot mai mare a pieţei europene pentru produsele moldoveneşti.
Un frigider industrial cu capacitatea de 1000 de tone va fi construit în cadrul unui proiect lansat de grupul de producători Fruva Natural din satul Văratic, raionul Râşcani, care mai presupune şi instalarea unei linii de sortare.
Î.S. “Fiscservinform” este specializata în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, fiind prezentă pe piaţa TIC a Republicii Moldova din anul 2008 în calitate de operator tehnico-tehnologic al sistemului informaţional fiscal din Republica Moldova.
Conceptul de bază al proiectului de lege propus este stabilirea unor cerinţe şi principii comune pentru toate autorităţile împuternicite cu funcţii de supraveghere a pieţei, stabilirea modului de interacţiune a acestora în scopul unei activităţi eficiente.
Republica Moldova își consolidează pozițiile în ratingurile internaționale. Potrivit studiului Netindex, țara noastră se plasează pe locul șase după viteza de încărcare a datelor, cu viteza de 40,61 Mbps. România se clasează pe locul 9, cu 30,40 Mbps, Rusia pe poziția a 13-a cu 24,38 Mbps, iar Ucraina pe poziția a 16-a, cu viteza de 11,91 Mbps. Cât priveşte viteza de descărcare a datelor, țara noastră își păstrează locul 6 cu o viteză medie de 48,54 Mbps. La acest compartiment România se plasează pe locul 3, cu 60,01 Mbps, fiind depășită de liderii mondiali Hong-Kong şi Singapore cu viteze de 97,09 Mbps şi 83,62 Mbps. www.netindex.com
Visa și Google au încheiat un parteneriat pentru lansarea platformei Android Pay, prin care oferă noi soluții sigure de plată instituțiilor financiare și comercianților care utilizează sistemul de operare Android la nivel internațional, a anunțat procesatorul de plăți.
În prima jumătate a anului curent, numărul licenţelor de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio şi a resurselor de numerotare (resurse limitate ale statului) eliberate furnizorilor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice de către ANRCETI a crescut, faţă de primul semestru al anului trecut, cu mai bine de 44 % şi a însumat 42 de licenţe. Această creştere a fost determinată exclusiv de sporirea numărului de licenţe acordate de ANRCETI pentru dreptul de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor şi serviciilorpublice de comunicaţii electronice, arată un raport al ANRCETI.
Începînd cu 01.05.2016, se propune de a interzice utilizarea sistemelor informaţionale computerizate, soft-urilor elaborate pentru maşini de casă şi control necertificate în modul stabilit de Guvern. Această prevedere se conține în proiectul documentului, care va determina politica bugetar-fiscală pentru anul 2015.
În Republica Moldova, ca şi în alte state ale lumii, factura reprezintă un document contabil întocmit în cadrul unei tranzacții (operațiuni) economice de către partea furnizoare în favoarea părții beneficiare. Factura, de regulă, conține elemente prestabilite, necesare identificării şi evidenței contabile a operațiunii economice, precum şi deducerii impozitelor prevăzute de lege. Aceste elemente, pot include lista cu mărfurile (bunurile) vîndute sau serviciile prestate beneficiarului (clientului) de către furnizor, datele de identificare fiscală ale clientului, datele furnizorului, prețul unitar, cota TVA, cantitatea şi suma totală a facturii.
În Moldova a fost inaugurat noul centru de studii „GazTrain” pentru formarea abilităților de exploatare a tehnologiilor și utilajului german în domeniul energeticii. Centrul a fost deschis de întreprinderea-fiică a SA „Moldovagaz” – SRL „Flacăra Albastră”, în colaborare cu Academia „Viessman”, România, relatează Noi.md.
Vom avea și în Moldova parcuri în domeniul tehnologiilor informaţionale (TI) – aceasta potrivit unui proiect de lege, aprobat de executiv. Ministrul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor (TIC), Pavel Filip a spus că industriei TI îi revine o contribuție de 0,82% din cota de circa 8 la sută deținută în PIB de sectorul TIC. În ultimii ani industria TI cu valoare adăugată înaltă se dezvoltă bine, produsele ei fiind preponderent orientate la export.
Viitorul arata din ce in ce mai bine pentru patroni, dar din ce in ce mai rau pentru angajatii dintr-o serie de domenii, care isi vad locurile de munca amenintate de roboti. Aceste masinarii nu au nevoie de salarii, de conditii speciale, de beneficii, nu-si iau concediu si nu dorm niciodata.
Directorul general al ÎS „Centrul de Telecomunicații Speciale”, Serghei Popovici a acordat un interviu portalului Tribuna în care a vorbit despre importanța Centrului pentru Securitatea Cibernetică, situația actuală în domeniul securității IT în țară, precum și cele mai bune practici de asigurare a securității informaționale.
Din opt decembrie populaţia se va putea programa on-line la medicii de familie. La Chişinău a fost lansat astăzi Sistemul Informaţional Automatizat pentru Asistenţa Medicală Primară, parte componentă a Strategiei Naţionale «e-Sănătate 2020», comunică Moldpres.
Centrul de guvernare electronică a lansat în avizare și consultare publică proiectul de hotărâre a Guvernului „Cu privire la Serviciul Guvernamental de Notificare (MNotify)”.
Cel mai important eveniment din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor al anului, “Moldova ICT Summit 2014”, şi-a început astăzi lucrările la Chişinău cu o reuniune guvernamentală la care au participat membri ai Executivului şi Parlamentului, ambasadori, parteneri de dezvoltare, top manageri din sectorul IT, experţi din ţară şi de peste hotare, exponenţi ai mediului academic şi ai societăţii civile, transmite MOLDPRES. Reuniunea se va desfăşura în perioada 13-15 mai, fiind focusată pe dezvoltarea competitivităţii sectorului TIC, încurajarea inovaţiei şi promovarea IT în calitate de factor determinant al dezvoltării economice durabile.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *