Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit Art. I pct.1) din Legea nr.157/2020 cu privire la plata contribuţiilor obligatorii în Fondul Viei şi Vinului şi pentru modificarea Legii viei şi vinului nr. 57/2006 (în vigoare din 07.08.2020), producătorii de produse vitivinicole se scutesc de plata contribuţiilor obligatorii la Fondul Viei şi Vinului în perioada anului 2020.
În Monitorul Oficial din 12 martie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 93 din 25 februarie 2021 cu privire la modificarea Ordinului IFPS nr. 302 din 3 mai 2012. În temeiul prevederilor art. 1323 alin. (10) din Codul fiscal, precum și întru asigurarea executării prevederilor art. 197 din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997,
Organele de control vor oferi suport businessului mic în cadrul controalelor prin elaborarea materialelor documentare și ghidurilor destinate informării privind drepturile și obligațiile organelor de control, ale persoanelor supuse controlului, procedurilor de îndrumare și control și altor acte, care vor fi publicate obligatoriu pe pagina web www.controale.gov.md. Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a unor acte legislative (Legea prevenției), prin care se propune un mecanism de profilaxie/ prevenție contra unor posibile abuzuri din partea organelor de control aplicate micilor antreprenori.
În Monitorul Oficial nr. 229-233 din 11.09.2020 a fost publicat Regulamentul privind achizițiile publice de lucrări, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 638 din 26.08.2020. Noul Regulament vine să asigure concordanța dintre prevederile actelor normative secundare cu noile dispoziții ale Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015), care a fost modificată prin Legea nr. 169 din 26.07.2018. Astfel, noul Regulament stabilește mecanismul de inițiere și desfășurare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări. În sensul Regulamentului, achiziție publică de lucrări reprezintă fie achiziția lucrărilor, fie atât achiziția lucrărilor, cât și proiectarea lucrărilor de construcții de orice
Pentru prezentarea la lucru în stare de ebrietate pot fi concediaţi salariaţii care s-au aflat în starea respectivă la locul de muncă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la răspunderea juridică a salariatului pentru prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică. Starea de ebrietate poate fi confirmată numai prin certificatul eliberat de instituţia medicală competentă sau prin actul comisiei formate dintr-un număr egal de reprezentanţi ai angajatorului şi ai salariatului, alte probe fiind inadmisibile.
Минфин опубликовал сроки представления центральными публичными органами и финансовыми управлениями административно-территориальных единиц финансовых отчетов за I полугодие 2020 года. Соответствующий приказ ведомства опубликован в «Monitorul Oficial» 1 августа.
În Monitorul Oficial de astăzi, 13 decembrie 2019, au fost publicate o serie de acte legislative ce au ca scop asigurarea protecției sociale a populației. Astfel, este publicată Legea nr.155 din 05.12.2019 privind modificarea art. 151 din Legea cu privire la ajutorul social, care prevede majorarea multiplicatorului pentru stabilirea ajutorului acordat în perioada rece a anului de la 1,95 la 2,2. Ajutorul va fi acordat familiilor solicitante care au un venit global mediu lunar mai mare decât venitul lunar minim garantat conform legislaţiei şi mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori.
Termenul de implementare al Programului „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă” va fi extins de la 3 la 6 ani, în scopul susținerii afacerilor create de tineri. Respectiv, bugetului estimativ de implementare va fi majorat de la 60 mil. lei la 120 mil. lei. Proiectul pentru modificarea HG nr. 973/2018 cu privire la aprobarea Programului a fost elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii în colaborare cu ODIMM și propus pentru examinare secretarilor generali în ședința desfășurată ieri, 14 ianuarie 2021.
În Monitorul Oficial din 12 februarie curent a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și al Ministerului Finanțelor, nr.19/2 din 12 ianuarie 2021 cu privire la normele financiare pentru alimentarea copiilor/ elevilor din instituțiile de învățământ. Astfel, pentru copiii din instituţiile de educație antepreșcolară și de învățământ preșcolar (creșe, grădinițe și creșe-grădinițe), pentru cei cu vârsta de până la 3 ani, normele (din mijloacele bugetare, în funcție de timpul frecvenței) constituie: 4 ore - 4,90 lei/zi ; 6 ore – 9,60 lei/zi, 9-10,5 ore – 14,20 lei/zi și 12-24 ore – 19,10 lei/zi.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 au fost anulați ca plătitori ai TVA 720 de agenți economici, potrivit datelor publicate de Serviciul Fiscal de Stat. Cifrele sunt în creștere comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, când acest statut a fost anulat pentru 349 de contribuabili. Datele publicate arată că, din numărul total de 720 de contribuabili care au pierdut statutul respectiv, 467 sunt agenți economici din Chișinău: • Sectorul Centru –113 • Sectorul Râșcani – 140 • Sectorul Buiucani – 53 • Sectorul Ciocana – 68 • Sectorul Botanica – 93.
В I полугодии 2020 г. доходы коммерческих банков Молдовы от курсовой разницы возросли на 41,3% в сравнении с тем же периодом 2019 г. и достигли 590,09 млн леев, сообщает Национальный банк Молдовы. В соответствии с обнародованными данными, самую большую прибыль от курсовой разницы за январь-июнь 2020 г. получил «Moldova-Agroindbank»: 150,87 млн леев против 126,92 млн леев за тот же период прошлого года. «Moldindconbank» расположился на II месте, который выручил доходы от курсовой разницы в сумме 96,72 млн леев (годом ранее – 61,3 млн леев).
Esența aspectelor privind cerințele-cheie ale ISQM 1 „Managementul calității pentru firmele care efectuează audituri sau revizuiri ale situațiilor financiare ori alte misiuni de asigurare sau servicii conexe” a fost examinată în articolele publicate în revista „monitorul fiscal FISC.md” nr. 7 (77) (anul 2022) și nr. 2 (79) (anul 2023).
În aprilie 2021 întreprinderea a achitat o amendă care i-a fost aplicată angajatului acesteia de către organul abilitat. În situația dată, la achitarea amenzii urmează ca suma respectivă să fie inclusă în venitul impozabil al angajatului din care să se rețină impozit pe venit și contribuții de asigurări sociale și medicale? Pentru început, e necesar de stabilit față de cine a fost aplicată amenda. Dacă amenda a fost aplicată față de persoana juridică, iar angajatul acesteia a achitato din mijloace financiare proprii, iar ulterior întreprinderea a restituit angajatului mijloacele băneşti, atunci în cazul dat pentru angajat nu se constată un venit.
O acțiune importantă a ciclului contabil este inventarierea. Entitățile care țin contabilitatea sunt obligate să efectueze inventarierea. Regulile de efectuare a inventarierii elementelor de activ şi datorii, constatarea şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi perfectarea formularelor utilizate la efectuarea inventarierii sunt stabilite de Regulamentul privind inventarierea aprobat prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.60 din 29 mai 2012. Regulile specifice de efectuare a inventarierii în anumite ramuri, domenii/sectoare de activitate se elaborează de organele centrale de specialitate, acestea coordonându-se cu Ministerul Finanțelor.
На практике часто возникают ситуации, когда на балансе предприятия имеются основные средства, которые уже полностью амортизированы, но их продолжают использовать и получать доход от их эксплуатации. В данной статье проанализирован ряд вопросов, возникающих при отражении в бухгалтерском и налоговом учете экономических операций, связанных с возможными вариантами использования таких активов.
Министерство финансов Молдовы сообщило о сокращении на конец марта 2019 г. общего госдолга страны на 164 млн (0,3%) по сравнению с началом текущего года. Так, сумма госдолга составляет немногом менее 51,85 млрд леев. В январе-марте 2019 г. сокращение общего государственного долга было обусловлено снижением суммы внешней задолженности в леевом выражении на 563,1 млн леев (1,9%) – с 28,95 млрд леев до 28,39 млрд леев. Таким образом, доля внешнего госдолга в общем объеме задолженности страны уменьшилась с 55,7% до 54,8%.
Până la 1 ianuarie 2023 va fi pilotată activitatea Centrelor unificate de prestare a serviciilor (Programul-pilot CUPS) în cadrul a 5 misiuni diplomatice și oficii consulare, precum și în 17 autorități ale administrației publice locale de nivel I. Ulterior, în funcție de experiența acumulată, va putea fi asigurată implementarea CUPS-urilor la nivel național. Cancelaria de Stat propune spre consultare publică proiectul hotărârii cu privire la pilotarea Centrelor unificate de prestare a serviciilor, care va include, la primă etapă, o serie de servicii publice prestate de către Agenția Servicii Publice și Casa Națională de Asigurări Sociale.
După divizarea CIP în variabile și constante (fixe) pe fiecare CR, acestea urmează a fi repartizate între costurile de producție ale produselor obținute, activelor biologice adiționale, greutății vii, adaosului greutății vii etc.
Angajatorul este obligat să acorde gratuit lucrătorilor echipamente individuale de protecție. Totodată, înainte de a-l alege, angajatorul trebuie să evalueze dacă echipamentul pe care intenționează să îl folosească corespunde tuturor cerințelor stabilite. În același timp, în cadrul unității se pun la dispoziție informațiile indispensabile privind fiecare tip de echipament individual de protecție. În Monitorul Oficial din 15 ianuarie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 906 din 16 decembrie 2020 privind aprobarea Cerințelor minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.
La 1 octombrie curent au intrat în vigoare prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 115 din 15 septembrie 2021, prin care a fost aprobată Documentația standard pentru realizarea achizițiilor publice de bunuri și servicii. Aceasta reprezintă o instrucțiune pentru autoritățile contractante și ofertanți, utilizată la inițierea și desfășurarea procedurilor de achiziţii publice de bunuri și servicii, principalele aspecte ale căreia le vom menționa în acest articol. Documentația conține 26 anexe1 destinate inițierii, publicării, atribuirii și modificării procedurilor de achiziții publice, precum și menite să faciliteze elaborarea și prezentarea ofertei şi a documentelor care să permită grupului de lucru examinarea şi evaluarea tuturor ofertelor depuse.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *