Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Interviu cu Victoria Cujba, Șefa Inspectoratului Control Financiar de Stat, cu care am discutat despre agenda complexă de lucru a echipei care veghează cheltuirea banilor publici.
Dreptul și mărimea scutirii pentru persoanele întreținute acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit în art. 35 al Codului fiscal
Care urmează a fi numărul zilelor efectiv lucrate pe parcursul lunii precedente, prin prisma noțiunii „zi lucrătoare”, în baza contractului încheiat între salariat și angajator, cu durata de 5 ore în zi
Sunt rezident al RM și fondatorul unei gospodării țărănești (de fermier), nefiind angajat oficial în câmpul muncii. Apare întrebarea: am obligația de a plăti primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, fiind plecat peste hotarele RM de 3 ani (activitatea gospodăriei țărănești (de fermier) nu este suspendată)?
În activitatea economică a întreprinderilor, apar frecvent situații în care administratorul achiziționează bunuri sau servicii necesare entității , iar achitarea pentru acestea se efectuează de pe cardul personal al acestuia...
În perioada organizării și desfășurării alegerilor salariatul poate solicita angajatorului degrevarea de atribuții de la locul de muncă permanent în condițiile legislației electorale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare
Este în drept întreprinderea să ofere angajaților săi tichete de masă, la o valoare nominală diferențiată pentru fiecare lucrător, în funcție de orele de muncă, munca pe schimburi (ture de noapte) etc.? În cazul în care întreprinderea angajează ocazional (la necesitate, în funcție de volumul de producere) lucrători în baza contractelor civile de prestări servicii, poate să le ofere tichete de masă?
Certificatul de concediu medical este un document care confirmă incapacitatea unui angajat de a-și îndeplini sarcinile de serviciu din cauza unei boli sau a unui accident. Articolul 123 din Codul muncii prevede: concediul medical plătit se acordă
Referitor la acordarea plății compensatorii art.27 alin.(2) din Legea 270/2018 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar prevede că: «În cazul în care, pentru unii salariaţi din unităţile bugetare, prin aplicarea prezentei legi, salariul lunar calculat pentru o funcţie cu durata normală a timpului
Potrivit art. 7 al Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii (în continuare - Legea nr. 156/1998), dovada stagiului de cotizare se face pe baza datelor din contul personal,
Indemnizația de maternitate se calculează din venitul asigurat al unuia dintre soții asigurați, care va determina un cuantum mai mare al indemnizației de maternitate. Indemnizația de maternitate se calculează din venitul asigurat al soțului în cazul în care soțul confirmă stagiul de cotizare specificat la pct. 21 lit. a) sau b) din Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă (în continuare - Regulament), aprobat prin HG nr. 108/2005.
Patenta de întreprinzător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfășura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp printr-un sistem simplificat de înregistrare, impozitare, evidență
Modificarea va oferi autorităților publice locale din țară posibilitatea să asigure cu locuințe funcționarii publici din zonele critice, contribuind în acest mod și la dezvoltarea regiunilor.
Unul dintre angajații întreprinderii în baza cererii în formă scrisă a solicitat acordarea concediului paternal. La revenirea din concediul paternal, a prezentat un certificat medical pentru o boală obișnuită care confirmă că o parte din zilele de aflare în concediul medical se suprapuneau cu perioada de aflare în concediul paternal. Poate beneficia angajatul concomitent de indemnizația paternală precum şi de indemnizația de incapacitate temporară de muncă, inclusiv din mijloacele angajatorului?
Cum urmează a fi calificate serviciile de publicitate a bunurilor/serviciilor/produselor prestate de persoanele fizice rezidente sau nerezidente a Republicii Moldova, prin contractul de prestări servicii sau de persoanele fizice (bloggerul/vloggerul/influencerul/freelancer) persoanelor specificate la art. 90 din Codul fiscal, prin intermediul unei pagini web? Cum se vor impozita veniturile obținute și cine va avea obligația de a reține la sursa de plată impozitul pe venit?
În situația în care entitatea rezidentă a Parcului pentru tehnologii informaționale a încheiat un contract individual de muncă prin cumul intern cu salariatul său, cum urmează a fi determinată suma minimă a impozitului unic?
Este obligat medicul de familie (care desfășoară activitatea în cadrul cabinetului individual al medicului de familie) să utilizeze echipamentul de casă și de control la încasarea numerarului de la prestarea serviciilor din domeniul sănătății?
ANOFM informează că pe parcursul anului precedent 60765 de persoane (inclusiv trecători) aflate în căutarea unui loc de muncă au beneficiat de servicii de informare, iar 25652 persoane – de servicii de intermediere a muncii.
Activitatea rezidenților zonelor economice libere se verifică atât prin controale planificate, cât și prin controale inopinate. În Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propun modificări la Legea nr. 440 din 27/2001 cu privire la zonele economice libere, ce are ca scop uniformizarea temeiurilor de inițiere a controlului inoponat în cadrul ZEL.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *