Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Autorităţile contractante vor iniţia şi desfăşura procedurile de achiziţii publice de lucrări sau procedurile de achiziţii publice de servicii de proiectare și de lucrări (procedurile de achiziţii de lucrări) în conformitate cu noua Documentaţie standard pentru realizarea achiziţiilor publice de lucrări (Documentația), aprobate prin Ordinul nr. 69 din 7 mai 2021 al Ministerului Finanțelor, publicat în MO din 18 iunie curent. Documentul stabilește dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări a oricărui operator economic, rezident sau nerezident, persoană fizică sau persoană juridică de drept public sau privat ori asociație de astfel de persoane.
În practică entitățile se confruntă cu multiple întrebări, precum: • Care este structura obligatorie a politicilor contabile, ce pot sa conțină politicile contabile, dar nu este obligatoriu, precum și: − trebuie să includem în politici contabile proceduri contabile interne, precum aspecte ale contabilității de gestiune, cu privire la organizare si administrarea documentelor primare în cadrul entității etc.; − normele de pierderi stabilite și adoptate;
În cadrul ședinței din 27 decembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat Hotărârea Guvernului „Privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2020”. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial din 31 decembrie 2019. Astfel, cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul curent va constitui 7953 lei, fiind în creștere cu 978 lei comparativ cu cel stabilit pentru anul precedent.
Up Moldova în parteneriat cu Mastercard lansează, în premieră pe piața tichetelor de masă, propria soluție de plăți mobile – portofelul digital, care permite achitarea cumpărăturilor contactless. Acum, deținătorii cardurilor Mastercard, eliberate de Up Moldova, își pot achita cumpărăturile direct de pe telefonul mobil. Astfel, pentru a transforma telefonul mobil într-un dispozitiv de plată este suficientă o simplă apropiere de terminal. La achitarea cu telefonul mobil nu se percep comisioane suplimentare. Securitatea și siguranța tranzacției este garantată de standardele internaționale Mastercard.
Acțiunile suplimentare ce au ca scop facilitarea implementării Legii 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă și asigurarea de șomaj, precum și sporirea calității serviciilor și măsurilor de ocupare a forței de muncă prestate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea aplicării noilor prevederi adoptate prin Legea nr.137/2020 au fost examinate în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător pe lângă Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Continuarea capitolului I Cheltuielile aferente donațiilor filantropice și de sponsorizare se corectează și se recunosc în Declarație pe rd. 050.
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare voluntară și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. Astfel, în perioada lunilor ianuarie – octombrie 2021, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 14 318 contracte de locațiune/chirie, în creștere cu 24,81% sau cu 3 552 contracte înregistrate mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2020.
În baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 10175 locuri de muncă vacante, numărul fiind în ușoară descreștere comparativ cu cel înregistrat acum o lună (11732). Cele mai multe locuri vacante sunt înregistrate în Chișinău - 4354 și în Bălți – 1209, iar cele mai puține în Sângerei – 18. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1460 locuri de muncă vacante, constituind circa 14% din numărul total de locuri vacante.
Serviciul Vamal intenționează implementarea unui Ghișeu Unic Vamal, ce va fi lansat după finalizarea modernizării sistemului informational vamal ASYCUDA World. Aplicarea principiului Ghișeului Unic va permite eficientizarea activităților de monitorizare și control a operațiunilor desfășurate, precum și va asigura o mai mare transparență și previzibilitate a acestora. Ieri, în cadrul ședinței extinse a Comitetului Consultativ de pe lângă Serviciul Vamal și Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a fost discutat și subiectul implementării Ghișeului Unic Vamal, care reprezintă o facilitate ce va permite părţilor implicate în activitatea de comerţ și transport internațional să depună informaţii standardizate la un singur punct de intrare pentru a îndeplini toate cerinţele de reglementare ce țin de import, export și tranzit.
Casa Națională de Asigurări Sociale continuă extinderea interacțiunea cu cetățenii prin intermediul serviciilor electronice. Astfel, în cadrul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice (Serviciul MPay) a fost dezvoltat şi implementat serviciul de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat, inclusiv a majorărilor de întârziere şi amenzilor aferente bugetului asigurărilor sociale de stat. Serviciul MPay deține calitatea de mechanism unic de achitare a serviciilor publice, colectare a impozitelor, taxelor, amenzilor, majorărilor de întârziere (penalităților) și altor plăți la bugetul public național cu ajutorul instrumentelor de plată disponibile conform legislației – carduri bancare, terminale de plată, sisteme e-banking și plăți în numerar.
Guvernul a aprobat astăzi, 3 decembrie, proiectele hotărârilor pentru aprobarea avizului amendamentelor la proiectele legii bugetului de stat, legii bugetului asigurărilor sociale de stat și legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022. Potrivit ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi, la proiectul legii bugetului de stat au fost înregistrate 51 de amendamente, care conțin 337 de propuneri, fiind solicitate resurse financiare suplimentare în sumă de circa 504,5 mil.lei și redistribuiri de alocații în sumă de 24 mil. lei, precum și propuneri de ordin redacțional. Dintre acestea au fost susținute integral 2 amendamente ce se referă la domeniul salarizării în sectorul bugetar.
În Monitorul Oficial de astăzi, 26 aprilie, Ministerul Finațelor a publicat Ordinul nr. 34 din 29 martie 2023 cu privire la modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015.
În incinta Ministerului Finanțelor, marți, 04 februarie 2020, a avut loc cea de-a 5-a Reuniune a Subcomitetului pentru cooperare economică şi în alte sectoare, Cluster I “Dialog economic, managementul finanţelor publice, statistică, servicii financiare, clauze de control şi anti-fraudă”. Discuțiile au vizat situația macroeconomică, politica bugetar-fiscală, reforma managementului finanțelor publice, progresul reformelor în sectorul financiar, asistența financiară externă, etc.
În perioada 2014-2018, populația economic activă în țara noastră a crescut cu 58,3 mii, iar rata de activitate s-a majorat de la 41,2% în 2014 la 43,3% în 2018. Datele sunt prezentate într-o notă analitică despre cererea și oferta forței de muncă în ultimii cinci ani (2014-2018), realizată de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă. Potrivit publicației, în 2018 cea mai scăzută rată de activitate a fost înregistrată în rândul tinerilor. Astfel, tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani au înregistrat o rată de activitate de 20,8%, iar la cei cu vârsta între 15-29 ani – de 30,2%. Nivelul de ocupare a populației de 15 ani și peste în 2018 a fost de 42,0%, cu o creștere de 2,4% în raport cu anul 2014.
Persoana fizică, având dubla cetățenie (a Republicii Moldova și Ucrainei) a înstrăinat un bun imobil ce îi aparținea pe teritoriul RM. La determinarea obligației fiscale, va fi în drept acesta să utilizeze scutirea personală?
Casa Națională de Asigurări Sociale comunică că în primele 11 luni ale anului 2021 în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 24653,9 mil. lei, sau 89,2% din planul anual stabilit de 27629,0 mil. lei. Potrivit Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii au fost acumulate în sumă de 14480,3 mil. lei sau 88,9% din suma anuală prevăzută de 16284,9 mil. lei. Faţă de indicatorul realizat în perioada similară a anului 2020, suma contribuţiilor acumulate este în creştere cu 1809,4 mil. lei sau cu 14,3%.
Astăzi, 8 septembrie curent, au avut loc consultări publice la proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 în domeniul economie și antreprenoriat. Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, s-a referit la principalele obiective, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu, menționând că datorită unei sinergii bune între autorități, expertizei și soluțiilor eficiente și echitabile, transpuse într-un cadru normativ clar și fără ambiguități pentru toți participanții pieței, se vor obține rezultate bune în economia națională.
În Monitorul Oficial din 1 septembrie curent este publicată Hotărârea Guvernului nr. 143 din 25 august 2021 cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Economiei. Reamintim, Ministerul Economiei și Infrastructurii a fost reorganizat în Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, fiind creat (prin separare) Ministerul Economiei, iar hotărârea publicată conține Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului, organigrama autorității, lista autorităților administrative din subordinea Ministerului și a instituțiilor publice în care acesta are calitatea de fondator. Potrivit Regulamentului, domeniile de competență atribuite noului minister sunt: reglementarea mediului de afaceri și a IMM;
Nivelul venitului lunar minim garantat, utilizat la evaluarea dreptului la ajutor social, urmează a fi indexat la 1 octombrie curent cu coeficientul de indexare de 1,0386, reieșind din rata inflației înregistrată în primul semestru – de 3,86%. Astfel, după indexare, nivelul venitului lunar minim va constitui 1196 lei, iar mărimea medie a prestației de ajutor social se estimează la 1138 lei, cu o creștere de 42 lei. Executivul a aprobat în ședința de astăzi, 22 septembrie, proiectul hotărârii de Guvern de modificare a HG nr. 1167/2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social.
În primul trimestru din anul curent numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică colective cu funcțiune de cazare a constituit 22,1 mii persoane, ceea ce reprezintă doar 57% din numărul înregistrat în trimestrul I 2020, potrivit datelor din Raportul privind evoluția social-economică a Republicii Moldova, publicat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, turismul rămâne a fi unul dintre sectoarele economice cele mai afectate de pandemie.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *