Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Persoana juridică A vinde persoanei juridice B certificate cadou. La primirea plății în avans pentru certificatele cadou se va elibera factura fiscală?
Compania, plătitor de TVA, a primit un avans de la client, indicând în boxa 13.1 a Declarației privind TVA, TVA aferent avansului. În lunile ulterioare, la completarea facturii fiscale, contribuabilul, la stornarea avansul, va indica în boxa 13.1, TVA de la avansul respectiv cu semnul minus?
În conformitate cu prevederile art.93 pct.3) din CF, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra
În conformitate cu prevederile art.97 alin.(1) din Codul fiscal, valoarea impozabilă a livrării impozabile, reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.). Potrivit art.97 alin.(5) din CF, valoarea impozabilă a livrării impozabile a activelor care au fost sau sunt supuse
În conformitate cu art.93 pct.3) din Codul fiscal, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită / cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia mijloacelor băneşti, achitarea salariului
În practică apar întrebări referitor la evaluarea și recunoașterea diferențelor de sumă în cazul achiziției activelor imobilizate. În prezentul articol va fi analizat un exemplu de achiziție a bunului imobil și de recunoaștere a diferențelor de sumă aferente, preluat din practică.
Compania intenționează să dea în locațiune persoanelor fizice, angajați ai companiei, automobilele deținute. Ulterior, în condițiile în care angajatul va dori să procure automobilul...
Entitatea X a procurat de la entitatea Y utilaj (termenul de garanție 3 ani), care ulterior a fost vândut consumatorului final. Obligațiunea de reparație în perioada de garanție aparține entității Y. Însă, în decursul perioadei de garanție, utilajul a ieșit din funcțiune, iar entitatea Y a eliberat în
În Uniunea Europeană (UE), emiterea facturii fiscale este reglementată în principal prin Directiva 2006/112/CE privind TVA-ul.
În conformitate cu art.104 lit.a) din Codul fiscal, se scutesc de T.V.A. cu drept de deducere mărfurile, serviciile pentru export şi toate tipurile de transporturi internaţionale de mărfuri (inclusiv de expediţie) şi pasageri, serviciile de transport internaţional al gazelor naturale, precum şi serviciile operatorului aerodrom (aeroport), de comercializare a biletelor de călătorie în trafic internaţional,
Aferent prevederilor art. 102 alin.10 lit. d) din Codul fiscal, entitatea a efectuat procurări în baza bonului fiscal emis de ECC conectat la MEV în valoare de 2100 lei, cu reducere de 10%, respectiv în bon e reflectată suma 1890 lei. Are dreptul entitatea să aplice norma dată?
Persoana juridică nerezident a RM prestează servicii de transport internațional pasageri rezidentului RM, la fel persoană juridică. Conform art .111 alin.(1) lit. b) din CF, locul livrării serviciilor de transport se consideră calea pe care se efectuează transportul, luându-se în considerare
Întreprinderea ”X”, plătitoare de TVA, cu sediul în Republica Moldova, oferă în locațiune o
Dacă factura în SIA e-factura s-a aprobat de către cumpărător mai târziu de data emiterii, adică în altă lună, deducem TVA atunci când s-a aprobat în SIA e-factura această factură sau urmează de efectuat corectare la declarația TVA și de reflectat totuși în luna în care a fost emisă?
În conformitate cu art.93 pct.4) din Codul fiscal, livrare (prestare) de servicii reprezintă activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuită a drepturilor privind folosirea oricăror mărfuri,
Serviciile prestate de către un rezident al RM către entitățile juridice (din SUA, China, Singapore și Uniunea Europeană) sunt scutite sau nu de TVA? Care sunt documentele și modul de a obține restituirea TVA?
În contextul internaţionalizării afacerilor, tot mai multe entităţi adoptă strategii de afaceri, care implică diferite forme de tranzacţii economice internaţionale.
În cazul în care întreprinderea a înregistrat un avans în luna februarie 2024, apoi în luna martie a livrat marfa efectiv, dar din neatenție, avansul nu a fost exclus din livrări, poate corecta această eroare în luna decembrie 2024? În conformitate cu prevederile art.98 din Codul fiscal, valoarea impozabilă a livrării impozabile a mărfurilor, serviciilor, după livrarea sau achitarea lor, urmează a fi ajustată, cu condiţia
Ca rezultat al multiplelor întrebări și interpelări recepționate cu referire la subiectul operațiunilor de încasări și plăți în numerar, precum și în contextul intrării în vigoare, din 1 aprilie anul 2025, a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar şi pentru modificarea unor acte normative (în continuare – Legea nr. 34/2024)
(Partea I în nr. 4 (59), 2020) Una din formele de comerţ virtual răspândite pe larg la nivel internaţional, dar care cucerește teren și pe piaţa Republicii Moldova este dropshipping-ul (din engleză - livrare directă). Dropshipping-ul reprezintă un tip de activitate de întreprinzător, în special online, care constă în vânzarea mărfurilor producătorului/furnizorului de către un intermediar (denumit în cadrul acestor tranzacţii dropshipper).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *