Știri
CBTM pentru anii 2025-2027, aprobat
Cadrul bugetar pe termen mediu (2025-2027), aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 7 august curent, va servi organelor centrale de specialitate ale administrației publice și altor autorități administrative centrale ca suport la planificarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2025, iar autorităților administrației publice locale – la planificarea bugetelor locale și a programelor locale de dezvoltare a teritoriilor respective.
Conform documentului, în baza previziunilor macroeconomice, precum și măsurilor planificate în domeniul fiscal și vamal pe această perioadă, se preconizează că veniturile vor continua să crească pe termen mediu (2025-2027) la o rată medie de 8,2%. Se estimează că veniturile bugetare vor crește în valori nominale de la 115 867 mil. lei în 2025 la 135 855 mil. lei în 2027 sau cu 17,2%.
În perioada de referință impozitele și taxele vor reprezenta partea majoră din veniturile bugetului public național, constituind circa 63% din totalul veniturilor, preponderent din contul încasărilor din impozite și taxe pe mărfuri și servicii. Pe termen mediu, conform estimărilor preliminare, această grupă de venituri va crește cu un ritm mediu anual de 8,3%. Contribuțiile de asigurări sociale și medicale pe perioada de prognoză în totalul veniturilor vor crește până la 31,6% în 2027 față de 30,9% în 2025, ca urmarea a creșterii fondului de remunerare a muncii pe termen mediu cu circa 10%.
CBTM prevede că cheltuielile bugetare vor înregistra o creștere mai mică decât cea din anii precedenți. Se preconizează că în 2025-2027 cheltuielile vor avea o pondere medie de aproximativ 34,8% în PIB în anul 2027 față de 37,7% în PIB estimate pentru 2024. Pentru perioada respectivă cheltuielilor bugetare se prognozează să înregistreze o creștere de la 4,7% în anul 2025 față de anul 2024 până la 8,2% în anul 2027 comparativ cu anul 2026.
Conform estimărilor experților, ponderea datoriei de stat în PIB se va diminua de la 39% la sfârșitul anului 2025 până la 38,3% la sfârșitul 2027. În valori nominale soldul datoriei de stat va înregistra o majorare de la 139 813,6 mil. lei la sfârșitul anului 2025 până la 164 207,8 mil. lei la sfârșitul anului 2027. Serviciul aferent datoriei de stat va crește în comparație cu ultimii ani și va ajunge în 2025-2027 până la 1,4% din PIB. În această perioadă, pentru serviciul datoriei de stat externe se preconizează a se utiliza mijloace în sumă de 6 957,7 mil. lei, iar pentru serviciul datoriei de stat interne – 8 747,5 mil. lei.
Se prognozează că rata anuală a inflației după o scădere ușoară în primul semestru al anului 2024, va spori până la începutul anului viitor. Astfel, inflația la sfârșitul anului 2024 este estimată la nivel de 6,8%, iar la sfârșitul anului 2025 – de 3,6%. Pentru anii 2026-2027 rata inflației a fost prognozată la nivelul țintă stabilit de către BNM pentru inflația anuală (5%).
Având la bază prognoza tendințelor de evoluție a indicatorilor principalelor sectoare ale economiei naționale, se prevede o creștere reală a PIB de circa 2,5% în anul 2024, iar în următorii ani de prognoză 2025-2027 – o creștere cuprinsă între 3-3,7%.
Media anuală a cursului de schimb al leului moldovenesc față de dolarul SUA, conform CBTM, va constitui în anul 2025 – 18,43 MDL/USD, în 2026 – 18,68 MDL/USD, în anul 2027 – 18,91 MDL/USD.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1335 vizualizări
Data publicării:
07 August /2024 15:10
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Sistemul bugetar
Etichete:
Aprobarea politicii bugetar fiscale | impozitul pe venitul | Bugetul public național
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.