Știri
Codul subsolului în redacție nouă va intra în vigoare la expirarea a 18 luni de la data publicării
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 31 iulie anul curent, a aprobat în a doua lectură Codul subsolului (în redacție nouă), elaborat de către Ministerul Mediului în scopul atingerii unui nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul cercetării, monitorizării și exploatării resurselor minerale în mod sustenabil, coerență între acte normative și simplificarea procedurii de obținere a actelor permisive privind atribuirea în folosință a sectoarelor de subsol.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod, subiecți ai raporturilor juridice în domeniul folosirii și protecției subsolului vor fi statul, unitățile administrativ-teritoriale precum și persoanele juridice și fizice din RM și din străinătate. În numele statului și al UAT, la raporturile juridice în domeniul folosinței și protecției subsolului vor participa autoritățile administrației publice centrale și locale în conformitate cu împuternicirile stabilite de actul legislativ.
Se prevede că persoanele juridice și fizice străine vor beneficia de aceleași drepturi și vor purta aceleași obligații în procesul de folosire și protecție a subsolului ca și persoanele juridice și fizice din Moldova, conform legislației. Persoanele juridice și fizice, după ce li se va elibera autorizația de folosire a subsolului, vor dobândi statut de titular al autorizației de folosire a subsolului.
În temeiul noilor prevederi, autorizațiile de folosire a subsolului se vor elibera pe termen limitat și nelimitat. Pe termen limitat, de 5 ani, autorizația se prevede a fi eliberată pentru cercetare geologică, colectarea materialelor mineralogice, paleontologice, altor materiale geologice de colecție, exploatarea instalației de gestionare a deșeurilor extractive.
Totodată, pe termen de 20 de ani, autorizația se va elibera pentru extragerea substanțelor minerale utile și folosirea golurilor miniere pe termenul de exploatare a zăcământului sau a sectorului de exploatare care este stabilit de proiectul tehnologic pentru exploatarea și recultivarea acestuia. În caz de necesitate, în aceste condiții, termenul limitat va putea fi prelungit de către autoritatea competentă în domeniul folosinței și protecției subsolului (Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale), la solicitarea titularului autorizației, dacă se vor respecta condițiile de folosire a subsolului, pe perioade consecutive care nu vor putea depăși 5 ani.
Pe termen nelimitat autorizația de folosire a subsolului va putea fi eliberată pentru depozitarea substanțelor periculoase și deșeurilor în subsol, organizarea obiectivelor geologice protejate de stat. De menționat, că autorizația se va elibera gratuit.
Taxele pentru folosirea subsolului și în continuare se vor percepe în mărimea și modul stabilit de Codul fiscal. Administrarea taxelor se va efectua de către Serviciul Fiscal de Stat în modul stabilit de legislația în vigoare.
De menționat că noile prevederi vor intra în vigoare la expirarea a 18 luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Concomitent va fi abrogat Codul subsolului nr. 3/2009. Dreptul de folosință asupra sectoarelor de subsol apărut până la intrarea în vigoare a noii redacții ale Codului se va considera valabil.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
431 vizualizări
Data publicării:
01 August /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Etichete:
intrat în vigoare | codul subsolului
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.