Știri
Comercianții online vor fi obligați să stabilească locul preschimbării mărfii livrate
Comerțul electronic este activitatea de comerț a persoanelor fizice și juridice de vânzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, desfășurată prin intermediul mijloacelor electronice, mijloacelor de comunicare la distanță, contractelor la distanță.
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 21 decembrie curent proiectul de lege de modificare a unor acte normative, ce are drept scop stimularea comerțului electronic.
Astfel, se propune actualizarea noțiunilor ce se referă la acest gen de activitate, dar și suplinirea legislației cu prevederi ce vizează protecția consumatorului în comerțul online, serviciile societății informaționale, regimul vânzărilor online a producției alcoolice și a metalelor prețioase etc.
Potrivit proiectului, unitățile comerciale cu activitate online sau alte unități comerciale, care nu dispun de suprafață comercială datorită specificului activității, vor notifica adresa unității comerciale în localitatea unde este sediul/domiciliul comerciantului, pentru unitățile nou create (notificare de inițiere a activității de comerț), în localitatea în care încetează activitatea cu utilizarea suprafeței comerciale, cu efectuarea aprecierii privind amplasarea acesteia pentru trimestrul următor celui în care a încetat activitatea cu utilizarea suprafeței comerciale sau în localitatea unde se desfășoară cea mai mare parte a activității (de exemplu, unde se efectuează cea mai mare parte a livrărilor către consumatori).
Aprecierea amplasării unității comerciale se va efectua de către comerciant o dată la 75 de zile, calculate de la 1 ianuarie a fiecărui an, cu schimbarea eventuală a adresei unității comerciale în termen de 15 zile de la finalizarea evaluării și depunerea notificărilor de încetare și inițiere a activității.
În același timp, Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi va fi completată cu prevederi ce vor stabili obligația privind aplicarea reducerilor identice în cazul utilizării a diverse instrumente de plată. Astfel, la vânzarea produselor/ serviciilor, agenții economici vor fi obligați să aplice reduceri egale pentru toate instrumentele și mijloacele de plată, neavând dreptul să aplice reduceri adiționale în cazul achitărilor în numerar, precum și vor fi obligați să afișeze și să informeze cumpărătorii despre toate instrumentele și mijloacele de plată care sunt disponibile la locul de plată.
Totodată, unitățile comerciale care desfășoară activitatea de comerț prin intermediul mijloacelor electronice, precum și orice alte forme neinterzise de lege care presupun activitatea unităților comerciale fără suprafață comercială, vor fi obligate să instituie locuri de preschimbare a mărfurilor, în vederea asigurării dreptului consumatorului privind remedierea sau înlocuirea gratuită ori reducerea corespunzătoare a prețului sau restituirea contravalorii produsului.
Locul de preschimbare a mărfii urmează a fi amplasat în localitatea unde este notificată activitatea de comerț a unității comerciale, dar locuri suplimentare pot fi înființate și în alte localități, la discreția comerciantului.
Conform notei proiectului, includerea în legislație a prevederilor ce vizează locul preschimbării are la bază numeroasele adresări din partea consumatorilor, în care se atestă problema depunerii reclamațiilor către comerciant și a restituirii produselor procurate sau beneficierii de garanție în cazul procurării mărfurilor de la unitățile comerciale care nu dispun de suprafață comercială.
Noile prevederi ar putea fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2023.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1204 vizualizări
Data publicării:
22 Decembrie /2022 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Hotarare de Guvern | proiect de lege | comert electronic
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.