Știri

Compensarea majorării ratei dobânzii la creditele acordate în cadrul Programului de stat „Prima casă”

Volumul compensației acordate din bugetul de stat pentru unii beneficiari ai Programului de stat „Prima casă” se va calcula în mărime de până la 4 puncte procentuale din suma majorării de dobândă calculată din soldul creditului rămas.

 

Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind modul de acordare a compensațiilor pentru compensarea majorării ratei dobânzii la creditele parțial garantate de stat acordate în cadrul Programului de stat „Prima casă”. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali.

 

Astfel, compensațiile se vor acorda persoanelor care la data de 31 decembrie 2022 au statut de beneficiar în cadrul programului pentru perioada ianuarie-iunie 2023, pentru luna ianuarie transferul fiind efectuat în luna februarie 2023. Transferul se efectuează direct la contul utilizat de către beneficiar la instituția creditară pentru decontările aferente creditului ipotecar.

 

Amintim, la 20 decembrie 2022 Banca Națională a Moldovei a publicat indicatorul de referință care va fi aplicat la formarea ratei maxime a dobânzii pentru creditele ipotecare în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2023, care va constitui 13,47%, respectiv rata dobânzii pentru creditele noi acordate, precum și ajustarea acesteia la creditele existente ar constitui 16,67%. Totodată, Parlamentul a aprobat modificări la Legea nr. 293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă”, care prevăd plafonarea creșterii ratei dobânzii pentru creditele acordate ce nu va depăși 4 p.p odată la 6 luni, iar pe parcursul a 12 luni consecutive nu va depăși 6 p.p. Astfel, în primele 6 luni ale anului curent rata maximă a dobânzii aplicată la creditele „Prima casă” va constitui 13,37%.

 

Regulamentul a fost elaborat ca urmare a creșterii accelerate a ratei dobânzii și în scopul reducerii riscului de incapacitate de plată a beneficiarilor, fiind necesară alocarea din bugetul de stat a mijloacelor financiare în sumă de 75000,0 mii lei.

 

Conform datelor prezentate, până la revizuirea ratei dobânzii în cadrul Programului de credite ipotecare beneficiază peste 8 mii persoane. În medie, majorarea dobânzii după revizuirea ratei aplicabilă pentru semestrul I va constitui 1300 lei, respectiv, lunar pentru acoperirea necesităților de compensare a beneficiarilor va fi necesară alocarea a circa 12500,00 mii lei.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1421 vizualizări

Data publicării:

13 Ianuarie /2023 14:55

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

proiect hotarire guvern | prima casa | compensatii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon