Știri

Concedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu

Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru, conform legislației în vigoare, se poate efectua în baza avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale. Pe timpul efectuării controalelor (examenelor) medicale, salariaţilor care, conform prevederilor Codului muncii sau ale altor acte normative, sunt obligaţi să treacă aceste controale li se va menţine salariul mediu la locul de muncă.

 

În ediția din aprilie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” este publicat articolul „Concedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu” elaborat de autorul nostru Olga Donciu unde, într-un tabelul table bine structurat, sunt analizate normele juridice în vigoare cu privire la acest subiect. Totodată, autorul atrage atenția că cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sunt suportate de angajator.

 

Astfel, din articolul publicat în nr. 3 (80) al „monitorului fiscal FISC.md”, deținătorii unui abonament a publicației noastre vor afla care sunt:

 

  • Factorii profesionali de risc la locul de muncă;
  • Riscurile profesionale pentru ocupația Contabil;
  • Examenele medicale profilactice obligatorii ale persoanelor expuse acţiunii factorilor profesionali de risc;
  • Obligaţiile angajatorului cu privire la asigurarea efectuării examenelor medicale;
  • Particularitățile angajării la o muncă legată nemijlocit de circulaţia mijloacelor de transport;
  • Amenzile pentru angajarea în întreprinderile din sectorul alimentar sau în  întreprinderile care desfăşoară activităţi de întreţinere corporală a personalului fără examen medical;
  • Condițiile suspendării CIM în legătură cu omiterea termenului de trecere a controlului medical etc.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

896 vizualizări

Data publicării:

18 Aprilie /2023 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

amenzi | procedura de concediere | examen medical

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon