
În cazul parcurilor industriale de categoria B, acestea vor putea include terenuri cu destinație agricolă sau cu destinație specială, fără schimbarea destinației acestora, cu condiția ca activitățile desfășurate să fie prevăzute expres în studiul de fezabilitate al parcului industrial respectiv.
Parlamentul a adoptat în lectura a doua proiectul modificărilor la Legea nr. 182/2010 cu privire la parcurile industriale, elaborat în scopul consolidării cadrului normativ aplicabil creării, dezvoltării, administrării și finanțării infrastructurii tehnice și de producție a parcurilor industriale, precum și de clarificare a procedurilor de acordare a ajutorului de stat în cazul facilităților și măsurilor de sprijin acordate întreprinderilor administratoare și rezidenților parcurilor.
Conform completărilor prevăzute în proiect, transmiterea bunurilor proprietate publică către societatea comercială selectată pe bază de concurs în vederea creării și administrării unui parc industrial se va efectua cu respectarea legislației privind administrarea și deetatizarea proprietății publice.
În cazul parcurilor industriale de categoria B, create în baza bunurilor proprietate publică la inițiativa organelor centrale de specialitate ale administrației publice, Guvernul va putea constitui sau desemna, la propunerea autorității respective, o instituție publică din sfera sa de competență în calitate de administrator al parcului industrial. Misiunea, funcțiile și atribuțiile acesteia, gestionarea bunurilor aferente și prestarea de servicii pentru rezidenți se vor stabili prin actul de constituire și regulamentul de organizare și funcționare al acesteia, cu respectarea regimului juridic aplicabil instituțiilor publice și fără desfășurarea de activități comerciale incompatibile cu statutul acesteia.
Proiectul prevede completarea Legii nr. 182/2010 cu un articol nou (art.121) care va reglementa aplicarea legislației privind ajutorul de stat în cazul facilităților acordate parcurilor industriale. Astfel, facilitățile prevăzute1 la art. 12 alin. (1) se vor acorda cu respectarea legislației privind ajutorul de stat.
Înainte de acordarea unei facilități, furnizorul ajutorului de stat va examina dacă aceasta întrunește condițiile pentru a fi calificată drept ajutor de stat sau dacă poate fi acordată în regim de minimis, în conformitate cu Legea nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat.
În cazul în care facilitatea va fi calificată drept ajutor de stat, aceasta se va acorda numai cu respectarea condițiilor și a procedurilor prevăzute de legislația privind ajutorul de stat, inclusiv a cerințelor privind notificarea, autorizarea, evidența, monitorizarea și raportarea. Facilitățile acordate în regim de minimis se vor supune condițiilor și procedurilor specifice acestui regim.
------------------------
1 Legea nr. 182/2010 cu privire la parcurile industriale
Articolul 12. Facilităţi acordate la crearea şi funcţionarea parcurilor industrial
(1) Pentru a facilita crearea şi funcţionarea parcului industrial, statul, în persoana autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, acordă deţinătorului titlului de parc industrial şi rezidenţilor acestuia următoarele facilităţi:
a) scutire de la compensarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din categoria de terenuri cu destinaţie agricolă conform Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului;
b) înstrăinarea cu titlu gratuit sau darea în comodat a bunurilor proprietate publică întreprinderii administratoare pentru crearea şi dezvoltarea parcului industrial la decizia proprietarului acestora conform Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;
c) dreptul de a privatiza terenul proprietate publică aferent construcţiilor la preţul normativ al pământului, stabilit în momentul dării acestuia în folosinţă întreprinderii administratoare sau în locațiune/superficie rezidenţilor parcului industrial, numai după procurarea şi/sau darea în exploatare a construcţiilor şi instalaţiilor cu destinaţie industrială şi conexe, conform Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului . Dreptul de a privatiza la preț normativ terenurile proprietate publică nu se aplică în cazul parcurilor industriale de categoria C;
e) aplicarea de către întreprinderea administratoare a unui coeficient cuprins între 0,3 și 0,5 din tariful la plata anuală pentru locațiunea/superficia terenurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, stabilit conform Legii nr. 1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, și a unui coeficient cuprins între 0,3 și 0,5 din tariful de bază pentru chiria anuală a bunurilor proprietate publică, stabilit prin legea bugetului de stat pe anul respectiv;
f) optimizarea controalelor de stat asupra activității rezidenților parcurilor industriale prin efectuarea doar a controalelor comune planificate de către organele de control, în baza unui plan al controalelor distinct și consolidat, corespunzător unui parc industrial, în condițiile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat;
g) alocarea, după caz, a mijloacelor financiare pentru crearea infrastructurii tehnice şi de producţie;
h) scutirea, doar cu acordul autorităților administrației publice locale, de la plata oricăror taxe către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pentru eliberarea certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construire și/sau autorizațiilor de desființare pentru terenurile și construcțiile care sunt parte integrantă a parcului industrial;
i) alte facilități ce pot fi acordate de autoritățile administrației publice locale.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
510 vizualizări
Data publicării:
13 Octombrie /2026 07:50
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
parc industrial
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *