Știri
Consultări publice: Declarația persoanei fizice cu privire la proprietate
Ministerul Finanțelor a lansat consultările publice pe marginea proiectului ordinului cu privire la aprobarea Formularului-tip al Declarației persoanei fizice cu privire la proprietate (Declarație) şi Instrucțiunii privind modului de completare a acesteia, elaborarea căruia a fost dictată de schimbările survenite în legislația națională, precum și de necesitatea simplificării și clarificării modului de completare a Declarației, astfel încât să fie aliniat la noile standarde de transparență fiscală și combatere a evaziunii fiscale.
Atragem atenția că la data intrării în vigoare a noului act normativ va fi abrogat OMF nr. 148/2013 privind aprobarea Formularului-tip şi Modului de completare a Declarației persoanei fizice cu privire la proprietate care, în afirmația autorilor, nu acoperă toate categoriile de active financiare și non-financiare, iar instrucțiunile de completare conțin anumite lacune care conduc la neclarități din partea contribuabililor. În plus, formularul în vigoare nu asigură suficientă flexibilitate în raportarea tranzacțiilor economice și financiare complexe.
Implementarea prevederilor din proiect va asigura crearea unui formular unitar și comprehensiv pentru Declarație, care va reflecta într-un mod detaliat și clar toate categoriile de active, obligații și tranzacții financiare ale persoanelor fizice. Prin implementarea noului formular, se urmărește:
- simplificarea procesului de completare pentru contribuabili, eliminând riscurile de erori și confuzii;
- asigurarea colectării corecte și complete a informațiilor necesare pentru stabilirea situației fiscale;
- extinderea spectrului de raportare pentru a include toate sursele de venit și utilizarea mijloacelor bănești atât în RM, cât și în afara acesteia;
- alinierea la standardele internaționale în domeniul transparenței fiscale și prevenirea spălării banilor.
Formularul propus introduce noi categorii de informații, cum ar fi detaliile privind beneficiarii efectivi și fluxurile mijloacelor bănești și clarifică modalitățile de declarare pentru bunuri mobile, imobile și alte active financiare. De asemenea, se prevede includerea formelor noi de tranzacții financiare, cum ar fi împrumuturile, donațiile, moștenirile și sumele aflate în custodie, pentru a reflecta mai bine situația financiară a contribuabilului.
Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului se vor accepta până la data de 1 noiembrie curent.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
470 vizualizări
Data publicării:
29 Octombrie /2024 07:48
Catalogul tematic
Persoana fizică | Noutăți
Etichete:
declaraţia | consultari publice | persoana fizică
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.