Știri

Cuantumul sumei neachitate a obligației fiscale care nu se consideră restanță va fi majorat

Cuantumul sumei neachitate a obligației fiscale care nu se consideră restanță va fi majorat de la 100 la 500 lei.  Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul modificărilor la unele acte normative ce vizează facilitarea activității mediului de afaceri (pachetul nr.2), ce are ca scop excluderea barierelor administrative din activitatea de întreprinzător. 

 

 

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în comun cu Ministerul Finanțelor și cu suportul Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

 

 

Proiectul mai prevede că mărfurile autohtone anterior exportate cu utilizarea serviciilor poștale și reintroduse în termen de 3 luni de la data exportului, în aceeași stare, vor fi scutite de TVA fără drept de deducere. Dacă la realizarea exportului, suma T.V.A. pentru marfa respectivă a fost restituită, contribuabilul va fi obligat să calculeze și să declare suma T.V.A. pentru luna în care a avut loc reintroducerea mărfii.

 

În același timp, se propune instituirea dreptului de deducere a TVA pentru achizițiile de bunuri și servicii efectuate de contribuabili pe bază de bonuri fiscale și care au fost achitate prin intermediul cardului de plată de afaceri (business), dacă valoarea achizițiilor nu depășește 2000 lei lunar inclusiv TVA.

 

Proiectul mai prevede anularea ținerii registrului mașinii de casă şi control/imprimantei fiscale (Registrul MCC/IF) și abrogarea alineatului (3) al articolului 2931 din Codul contravențional, care prevede sancționare pentru degradarea, pierderea, nimicirea, lipsa registrului echipamentului de casă şi de control, legalizat în modul stabilit, pentru înregistrarea cronologică a datelor fiscale stocate în memoria fiscală ori completarea lui neregulată sau incompletă (inadecvată).

 

O altă modificare vizează diminuarea plafonului obligației fiscale aferente contestațiilor care pot fi examinate în cadrul Consiliului de soluționare a disputelor din cadrula Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal: de la 500 mii la 250 mii lei - pentru agenții economici și de la 250.000 la 125 mii lei - pentru persoanele fizice (art.274, alin. 2 din CF). Totodată, Consiliul de Soluționare a Disputelor din Serviciului Fiscal de Stat va fi format din 60% reprezentanţi ai asociaţiilor din mediul de afaceri cu relevanţă pentru domeniul fiscal.

 

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

631 vizualizări

Data publicării:

12 Octombrie /2023 08:00

Etichete:

obligaţie fiscală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon