Știri

Cum pot obține statutul de utilitate publică organizațiile necomerciale

Agenția Servicii Publice informează că statutul de utilitate publică se atribuie organizaţiilor necomerciale (asociaţiilor obşteşti, fundaţiilor, instituţiilor private) care desfășoară activități de utilitate publică și întrunesc o serie de condiții stabilite de legislația RM.

 

În urma obţinerii statutului de utilitate publică, organizaţiile necomerciale pot beneficia de:

 

  • acordare de facilități fiscale;
  • oferirea gratuită sau în condiții preferențiale a dreptului de a folosi proprietatea publică; finanțarea nerambursabilă;  
  • contractarea de lucrări și servicii;
  • finanțarea cu destinație specială, inclusiv comanda socială.

 

Pentru a solicita statutul de utilitate publică, organizaţiile necomerciale urmează să prezinte Comisiei de Certificare, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Servicii Publice, următoarele documentele:

 

1) cererea; 

2) raportul de activitate pentru anul precedent, în cazul solicitării statutului de utilitate publică, sau pentru ultimii 3 ani, în cazul reconfirmării statutului de utilitate publică, care conține informații referitoare la activitățile desfășurate, la valoarea mijloacelor financiare și materiale obținute și folosite;

3) declarația financiară, care include:

a) raportul financiar pentru anul precedent de activitate, întocmit conform standardelor contabile;

b) informația despre sursele de finanțare ale organizației necomerciale, inclusiv granturile primite pentru perioada anterioară depunerii cererii, dar nu mai mare de 3 ani;

c) datele despre folosirea mijloacelor financiare și materiale primite pentru perioada anterioară depunerii cererii, dar nu mai mare de 3 ani;

4) declarația pe propria răspundere privind întrunirea condițiilor prevăzute de lege.

 

Modelele de acte pentru solicitarea statutului de utilitate publică pot fi vizualizate și descărcate de pe pagina  web oficială a Agenţiei Servicii Publice la compartimentul Formulare tip secţiunea Comisia de Certificare sau accesând link-ul: https://www.asp.gov.md/ro/ informatii-utile/comisiei-de-certificare/.

 

Statutul de utilitate publică se atribuie prin decizia Comisiei de Certificare pe un termen de 5 ani.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

808 vizualizări

Data publicării:

24 August /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

utilitate publica | organizatii necomerciale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon