Știri
Deficitul balanței comerciale a Moldovei, în creștere
Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în ianuarie-iulie anul curent a unui deficit al balanței comerciale în valoare de $3039,1 mil. (sau cu $374 mil. sau cu 14%) mai mult, în raport cu indicatorul înregistrat în aceeași perioadă din anul 2023.
Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), în primele șapte luni ale anului 2024 balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de $1171,9 mil., iar cu țările Comunității Statelor Independente (CSI) – $35,2 mil., respectiv cu $181,5 mil. sau cu 18,3% mai mult și cu $121,8 mil. sau cu 77,6% mai puțin, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul trecut.
Gradul de acoperire al importurilor cu exporturi în ianuarie-iulie 2024 a constituit 40,5%, în scădere cu 6,3 puncte procentuale, comparativ indicatorii înregistrați în perioada corespunzătoare din anul precedent.
Estimările autorității naționale în domeniul statisticii demonstrează că, cu țările Uniunii Europene gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-iulie 2024 a constituit 53,5%, micșorându-se cu 6,1 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din anul trecut.
Totodată, cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în primele șapte luni ale anului curent a marcat 82 la sută, în creștere cu 27,4 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2023.
BNS mai informează că deficitul balanței comerciale în luna iulie 2024 a fost de $503,5 mil. ce este cu $99 mil. sau cu 24,5% mai mult față de cel înregistrat în luna iunie 2024 și cu $168,2 mil. sau cu 50,1% mai mult, comparativ cu luna iulie anul trecut.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
272 vizualizări
Data publicării:
18 Septembrie /2024 07:44
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
deficitul balantei comerciale | Export | import
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.