Știri
Depunerea cererilor de înmatriculare la Programul de instruire în domeniul auditului intern în sectorul public va fi digitalizată
Regulamentul privind dobândirea, confirmarea și dezvoltarea calificării profesionale în domeniul auditului intern în sectorul public urmează a fi modificat. Un proiect de modificare a HG nr. 556/2019 prin care a fost aprobat Regulamentul respectiv este propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor.
După cum se menționează în nota informativă, proiectul este elaborat în scopul îmbunătățirii procedurii de certificare națională în domeniul auditului intern, implementată în sectorul public începând cu 29.11.2020, prin ajustarea cadrului normativ de competență a Ministerului Finanțelor.
În primul rând, proiectul prevede ajustarea prevederilor normative în contextul digitalizării procedurii de depunere, evidență și gestionare a cererilor de înmatriculare la Programul de instruire, precum și a cererilor de eliberare, menținere și suspendare a certificatelor de calificare profesională în domeniul auditului intern în sectorul public. Astfel, pentru a obține calitatea de participant la Programul de instruire și certificare, candidatul depune, prin intermediul platformei https://certificareai.mf.gov.md , o cerere de înmatriculare la program, cu anexarea următoarelor acte confirmative:
1) copia buletinului de identitate;
2) curriculum vitae, format Europass;
3) copia diplomei de studii;
4) documentul ce confirmă experiența profesională în domeniul auditului intern;
4 1) documentul ce confirmă locul actual de muncă;
5) declarația pe propria răspundere privind veridicitatea informațiilor anexate.
6) după caz, copia certificatului de evaluare a cunoștințelor în domeniul auditului intern în sectorul public pentru nivelul precedent al Programului de instruire și certificare.
Totodată, candidatul va putea urmări etapele de examinare a cererii prin intermediul profilului personal, creat pe platforma https://certificare-ai.mf.gov.md”. În momentul de față, pct. 66 din Regulament prevede că pentru eliberarea certificatului de calificare profesională, candidatul depune, pe suport de hârtie sau în format electronic la adresa de e-mail: certificare.ai@mf.gov.md, o cerere adresată Comisiei de certificare, anexând o serie de acte, printre care ( cum ar fi copia buletinului de identitate). Prin proiect se propune ca eliberarea certificatului să fi solicitat, de asemenea, prin intermediul platformei https://certificare-ai.mf.gov.md.
De asemenea, se propune ca până la începerea examenului de evaluare candidații admiși la examen să semneze o declarație de răspundere, prin care își asumă responsabilitatea de a respecta regulile de desfășurare a examenului și răspunderea pentru încălcarea acestora prin excluderea imediată din sala de examinare și anularea rezultatului testului.
Proiectul mai prevede delegarea Ministerului Finanțelor a sarcinii de stabilire a criteriilor de eligibilitate/validitate a documentelor ce justifică dezvoltarea profesională continuă, în scopul menținerii certificatului de calificare în domeniul auditului intern în sectorul public.
|
Proiectul poate fi consultat până la 16 iulie curent.
Conform datelor, începând cu anul 2021, când a fost inițiată certificarea națională în domeniul auditului intern în baza mecanismului reconceptualizat, s-a manifestat un interes sporit de participare din partea angajaților din sectorul public, în această perioada la program fiind înmatriculați peste 220 persoane, iar numărul deținătorilor certificatelor de calificare în domeniul auditului intern în sectorul public majorându-se cu circa 45%.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
590 vizualizări
Data publicării:
08 Iulie /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Servicii electronice
Etichete:
Ministeru finantelor | digitalizare | Audit | procesul de instruire | inmatriculare | cereri
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.