Știri

31 martie, termenul-limită de achitare a primei AOAM cu reduceri

Termenul-limită de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă cu reduceri va fi în fiecare an 31 martie, indiferent dacă a fost sau nu adoptată Legea fondurilor AOAM pentru anul respectiv. Un proiect de lege în acest sens a fost votat, marţi, 29 decembrie, în lectură finală, de Parlament. Potrivit Oxanei Domenti, preşedintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, unul dintre autorii proiectului, prin stabilirea în legislaţie a termenului expres de achitare a primei, dar şi de acordare a scutirilor sunt eliminate impreciziile privind plata primelor de asigurare de către persoanele neangajate, obligate prin lege să se asigure în mod individual. Până în prezent, reducerile la achitarea primei în sumă fixă erau valabile timp de trei luni de la data intrării în vigoare a Legii fondurilor AOAM pe anul respectiv. În aceeaşi şedinţă, parlamentarii au adoptat în lectură finală şi un alt proiect privind modificarea Legii fondurilor AOAM pentru 2015. Astfel, notarii publici, executorii judecătoreşti şi avocaţii nu mai beneficiază de reducere de 50% la achitarea primei de asigurare medicală obligatorie. Modificările legislative sus-menţionate urmează să intre în vigoare odată cu promulgarea de către preşedintele Republicii Moldova.

via | cnam.md

Instituții:

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1882 vizualizări

Data publicării:

31 Decembrie /2015 09:20

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

achitari | prime | AOAM | reduceri | CNAM

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon