Știri
ANI a depistat circa 80 de încălcări ale regimurilor juridice al averii și interelor personale
În primul trimestru al anului curent inspectorii de integritate ai Autorității Naționale de Integritatea au depistat circa 80 de încălcări ale regimurilor juridice al averii și interelor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.
Din totalul celor 80 de acte de constatare, circa 29 de subiecți ce dețin funcții de demnitate publică și 51 de subiecți aflați în alte funcții publice au admis încălcări ale legislației.
Totodată, potrivit raportului de activitate, ANI a emis în total 126 de acte de constatare.
Comparativ cu perioada similară a anului precedent, numărul actelor prin care au fost constatate încălcări a crescut cu 39 % .
În topul încălcărilor comise de subiecții declarării se înscriu și cazurile examinate de către inspectorii de integritate pe aspectul ce vizează incompatibilități de funcție. Astfel că, în privința a 33 de persoane au fost emise acte de constatare pentru încălcarea acestui regim juridic.
În aceeași perioadă de referință, inspectorii de integritate au stabilit în 10 cazuri că subiecții au admis diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, existența unor date eronate sau lipsa unor informații din declarațiile de avere și interese personale.
via | cni.md
1232 vizualizări
Data publicării:
07 August /2020 09:34
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
avere
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *