Știri

ANRE a studiat practicile de reglementare a sectorului energetic din Italia

Reprezentanții ANRE au efectuat o vizită în Italia, unde au examinat practicile aplicate de reglementatorii italieni în procesul de liberalizarea pieței energiei electrice, de reglementare a energiei regenerabile, a serviciului public de aprovizionare cu apă, precum şi de monitorizare a activității furnizorilor de energie. Săptămâna curentă, o delegaţie a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) condusă de directorul ANRE, Sergiu Ciobanu, a efectuat o vizită de lucru la autoritatea de reglementare a energiei electrice, gazelor naturale şi sistemului de aprovizionare cu apă (AEEGSI) din Italia, la care specialiştii ANRE au luat cunoştinţă de cele mai bune practici de reglementare aplicate de colegii săi italieni. În finalul vizitei, părţile au convenit să examineze oportunitatea încheierii unui acord de cooperare între ANRE şi AEEGSI. La întâlnirile avute în cadrul vizitei la AEEGSI au fost examinate practicile aplicate de reglementatorii italieni în procesul de liberalizarea pieței energiei electrice, de reglementare a energiei regenerabile, a serviciului public de aprovizionare cu apă, precum şi de monitorizare a activității furnizorilor de energie. Părţile au purtat, de asemenea, discuţii pe marginea unor prevederi ale proiectului Regulamentului privind principiile de planificare, de aprobare în scopuri tarifare și efectuare a investițiilor în sector, document elaborat de ANRE și propus spre examinare experților italieni în scopul îmbunătățirii acestuia. Factori de decizie ai AEEGSI au invitat reprezentanţii ANRE să participe la lucrările reuniunii Asociaţiei reglementatorilor serviciilor de aprovizionare cu apă (Network of European Water Service Regulators -WAREG), care se va desfăşura la finele lunii mai, la Edinburg. La reuniunea respectivă, ANRE intenţionează să depună o cerere de asociere la această organizaţie, în calitate de membru observator.

via | agora.md

Instituții:

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE)

1390 vizualizări

Data publicării:

22 Mai /2015 11:10

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

ANRE | sector energetic | piata energetica | italia | furnizori

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon