Știri

Astăzi va fi desemnat şeful Agenţiei pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale

Doi concurenţi, din cei trei care au candidat pentru funcţia de şef al Agenţiei pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale din cadrul CNA (ARBI), au promovat examenul scris. Pretendenții au fosta preciați cu notele 6,38, 7,46 şi 8,25. Candidatul cu cea mai mică notă a fost exclus din concurs. Astfel, bătălia se va da între Otilia Nicolai, care este ofițer de urmărire penală la CNA, și Vasile Harea, angajat al Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au acumulat notele 8,25 și respectiv 7,46. Potrivit unui comunicat de presă, proba scrisă a inclus 6 subiecte, dintre care 4 teoretice şi două practice. Întrebările teoretice au fost formulate de Comisia de concurs, cu o oră înainte de începerea examenului, iar speţele au fost pregătite de experţi americani. Pentru a exclude orice fel de influenţă sau favorizare a vreunui concurent, cei 9 membri ai Comisiei au examinat fişele candidaţilor după modelul verificării lucrărilor de BAC, adică fără a cunoaşte numele concurentului. Astăzi, 14 iulie, urmează să aibă loc interviul, după care Comisia va desemna câştigătorul. După selectarea acestuia, candidatul cu cel mai înalt calificativ va fi supus unor controale speciale: verificări medicale, psihologice şi testul la poligraf. Amintim că, printre cei care s-au înscris în cursa pentru ocuparea fotoliului de şef al ARBI a mai fost unangajat al Inspectoratului Ecologic de Stat – Oleg Ojog. ARBI va efectua investigaţii financiare paralele, va evalua şi administra bunurile infracţionale indisponibilizate, va ține evidența acestora şi va negocia repatrierea valoriilor. În cadrul Agenţiei vor activa ofițeri de urmărire penală, experți și specialiști îndomeniile contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale, specialiști în alte domenii necesare în vederea realizării atribuțiilor instituţiei.


via | www.bizlaw.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Centrul Naţional Anticorupţie RM

2030 vizualizări

Data publicării:

14 Iulie /2017 10:15

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

concurs | investigații | bunuri infractionale | ofiteri | urmarire penala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon