18
08 2015
670

Bilanţul evaluării făcute la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a făcut publice rezultatele evaluării efectuate pe parcursul săptămânii trecute pe marginea modului în care Centrul Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM) a îndeplinit condiţiile contractului şi a nivelului de valorificare a mijloacelor financiare prevăzute în acesta.

Comisia de experţi din cadrul CNAM a ajuns la concluzia că suspendarea de către CRDM a programărilor pentru investigaţiile în baza asigurării medicale obligatorii începând cu 1 august reprezintă o abatere esenţială de la prevederile contractului de prestare a serviciilor pentru 2015, încheiat cu compania.

Experţii au constatat un dezechilibru în acordarea serviciilor de înaltă performanţă persoanelor asigurate. Astfel, au fost depistate deficienţe în ceea ce priveşte distribuirea şi monitorizarea investigaţiilor de către CRDM, a menţionat Iurie Osoianu, vicedirector general al CNAM.

Deşi administraţia centrului le-a repartizat instituţiilor medicale din diferite raioane ale ţării anumite cote privind numărul investigaţiilor preconizate pentru anul curent, instituţiile respective nu le-au respectat, pe motiv că procesul de programare nu a fost gestionat eficient.

În consecinţă, în primele şapte luni ale acestui an, mai mult de jumătate din instituţiile medicale contractate de CRDM a depăşit de peste două ori cota serviciilor de înaltă performanţă planificate pentru 2015.

Valoarea totală a serviciilor prestate de CRDM în ianuarie-iulie se ridică la 38 mln 600 mii lei şi depăşeşte cu 11 mln 310 mii lei suma contractată pentru perioada respectivă. În acelaşi timp, CRDM a semnat cu CNAM pentru acest an un contract ce prevede finanţare în volum de 51 milioane lei.

Experţii CNAM au mai constatat că unii prestatori de asistenţă medicală primară, asistenţă specializată de ambulatoriu nu au asigurat îndeplinirea integrală a pachetului de servicii medicale incluse în Programul unic al AOAM pe 2015. În timp ce unele investigaţii trebuiau făcute în cadrul acestor instituţii, prestatorii respectivi au pus accentul pe eliberarea biletelor de trimitere la servicii de înaltă performanţă. Prin aceasta, instituţiile medico-sanitare au încălcat prevederile standardelor de diagnosticare şi tratament.

De asemenea, membrii comisiei au scos în evidenţă faptul că o parte din investigaţiile performante care trebuiau să fie efectuate şi achitate de către spitale, au fost făcute din cota repartizată de CRDM prestatorilor de asistenţă medicală specializată de ambulatoriu.

Actul de control cu constatările făcute în urma evaluării a fost expediat administraţiei Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, care se va putea pronunţa în termen de cinci zile asupra conţinutului acestui document.

În baza rezultatelor evaluării efectuate la CRDM urmează a fi elaborate propuneri pentru perfecţionarea cadrului legislativ, modificarea procedurii de raportare de către prestatorii de servicii de înaltă performanţă către CNAM, a Normelor metodologice de aplicare a Programului unic al AOAM, în scopul evitării în viitor a unor situaţii de acest fel.

via | cnam.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.