Știri

BNM a pus în circulaţie moneda „Mărţişor” din argint

Banca Naţională a Moldovei a pus în circulaţie moneda comemorativă „Mărţişor”, confecţionată din argint. Moneda are greutatea de 16,5 grame, diametrul de 30 mm şi valoarea nominală de 50 de lei. Forma este rotundă, cu marginile zimţate. Moneda a fost emisă într-un tiraj de 1000 de exemplare. Pe aversul monedei, în plan central, se află stema Republicii Moldova, în partea de sus – anul emisiunii „2014”, în partea de jos – inscripţia „50 LEI”, iar urmând circumferinţa monedei cu majuscule este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA” Pe revers, în plan central – imaginea unui mărţişor – simbol al primăverii, în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „MĂRŢIŞORUL”, iar în partea de jos – şase elemente care reprezintă imaginea stilizată a unui fulg de nea şi şase elemente care reprezintă imaginea stilizată a soarelui. Moneda poate fi procurată de la băncile comerciale licenţiate. Preţul de vânzare este de 351 de lei, cu un adaus comercial de cel mult 3% din preţ.

via | tv7.md

Instituții:

Banca Naţională a Moldovei

1715 vizualizări

Data publicării:

24 Februarie /2015 09:24

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BNM | moneda | argint | banca comerciala | pret

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon