17
08 2015
634

Briefing privind rezultatele evaluării efectuate la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) va organiza marţi, 18 august, la ora 11.00, în sala de conferinţe a Agenţiei „Moldpres”, un briefing pe marginea rezultatelor evaluării efectuate la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM).

Comisia de evaluare, formată din doi medici experţi şi responsabilul financiar din cadrul CNAM, au efectuat pe parcursul săptămânii trecute o acţiune de control privind modul în care CRDM a îndeplinit condiţiile contractului de prestare a serviciilor medicale, încheiat între cele două părţi, şi nivelul de valorificare a mijloacelor financiare prevăzute în contract.

Membrii comisiei au întocmit actul de control cu constatările făcute în urma evaluării, care urmează a fi expediat Centrului Republican de Diagnosticare Medicală. La rândul său, administraţia instituţiei medicale se va putea pronunţa în termen de cinci zile de la recepţionarea actului asupra constatărilor prezentate de experţii CNAM.

Această evaluare a fost efectuată în urma anunţului făcut de reprezentanţii Centrului Republican de Diagnosticare Medicală privind suspendarea programărilor pentru investigaţiile în baza asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

via | cnam.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.