Știri

Cahulul va găzdui Forumul Internaţional pentru Dezvoltare Economică

Forumul Internaţional pentru Dezvoltarea Economică se va desfăşura la 4 octombrie la Cahul. Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) a relatat că obiectivul principal al evenimentului este informarea comunităţii locale asupra beneficiilor atragerii investiţiilor străine în Zona de Sud. În cadrul evenimentului reprezentanţi ai APL-urilor, delegaţiilor din Euroregiunea "Dunărea de Jos", precum şi ai comunităţii de afaceri vor discuta despre promovarea dezvoltării economice locale şi despre crearea unui mediu propice pentru afaceri necesar pentru atragerea investiţiilor directe. În cadrul evenimentului se va discuta promovarea colaborării între mediul de afaceri, societatea civilă, autorităţi atât locale, cât şi centrale, alţi membri ai comunităţii. Programul prevede, de asemenea, analiza condiţiilor necesare pentru atragerea investiţiilor străine în Republica Moldova, la general, şi în Regiunea de Sud, în mod special. Al treilea punct de reper este conştientizarea influenţei pieţelor globale asupra economiei autohtone. De asemenea, se va discuta cum se construieşte o afacere eficientă. Potrivit informaţiei ADR Sud, forumul vizează promovarea conceptului de afaceri la nivel global, atragerea investiţiilor străine directe în Regiunea de Sud, crearea de locuri de muncă, creşterea gradului de conştientizare a necesităţii cooperării şi familiarizarea cu instituţiile internaţionale de afaceri.

via | noi.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1064 vizualizări

Data publicării:

08 August /2017 17:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

forum de afaceri | dezvoltare economica | ADR | afacere de succes | investiţii | Cahul

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon