Știri

CCI a premiat câştigătorii

145 de întreprinderi din țara noastră, participante la concursurile „Marca comercială a anului 2016″, „Premiul pentru realizări în domeniul calității” și Expoziția națională „Fabricat în Moldova”, au fost premiate în cadrul celui mai important eveniment al businessului autohton - „Gala Businessului Moldovenesc”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). La eveniment au fost prezenți agenți economici din toate domeniile de activitate, reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului, ai administrației publice locale, ambasadori acreditați în Republica Moldova, parteneri de dezvoltare, Camere de Comerț mixte, membrii comitetelor organizatorice ale celor două concursuri. Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a menționat: „În scopul de a evidenția și susține brandurile și întreprinderile care activează pe piața autohtonă și care reprezintă cartea de vizită a Republicii Moldova, CCI a RM în colaborare cu AGEPI organizează anual concursurile „Marca Comercială a Anului” și ”Premiul pentru realizări în domeniul calității”. Prin intermediul acestor concursuri ne-am propus să apreciem mărcile notorii care aduc plus valoare economiei și imaginii țării noastre, să promovăm mediul de afaceri din Republica Moldova și să încurajăm implementarea inovațiilor în sectorul real, inclusiv prin valorificarea capacităților întreprinderilor mici și mijlocii”. Totodată, președintele CCI a subliniat faptul că retrospectiva edițiilor anterioare ale concursurilor relevă evoluția întreprinderilor naționale în condițiile unei economii de piață în dezvoltare. Concomitent a crescut și numărul de participanți la cele două competiții, astfel au fost evaluate 110 mărci comerciale și 36 întreprinderi pentru realizări în domeniul calității, fapt ce demonstrează dorința reprezentanților mediului de afaceri de a obține recunoașterea performanțelor în managementul calității și în domeniul promovării mărcii comerciale. În cadrul ceremoniei de inaugurare a „Galei Businessului Moldovenesc”, Lilia Bolocan, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, a precizat: „Asigurarea protecției mărcilor reprezintă un pas important în activitatea oricărei companii care dorește să promoveze un produs sau seviciu, diferențiindu-l de cel al concurenților prin intermediul elementelor distinctive. Organizarea concursului “Marca Comercială a anului” are un rol important în procesul de promovare a mărcilor cunoscute, a celor care se află la etapa de debut, precum și produselor autohtone pe plan național și internațional.” Prezent la eveniment, Octavian Calmîc, Viceprim-ministru, Ministru al Economiei al Republicii Moldova a subliniat faptul că “Gala Businessului Moldovenesc” are o însemnătate mare pentru Ministerul Economiei, pentru că în țara noastră există business performant, dat fiind faptul că în rândul câștigătorilor sunt companii cu renume nu doar national, dar și internațional. “Noi am încercat să fim alături de businessul din RM prin multitudinile de politici stimulente de susținere, de simplificare a birocrației, astfel încât costurile voastre de producție să fie cât mai joase”. Octavian Calmîc a mai transmis un mesaj către consumatori, pe care i-a îndemnat să aprecieze la justa valoare produsele autohtone, prin procurarea produselor moldovenești și susținerea producătorilor din țară. Participanților le-a fost înmânate premiile conform următoarelor nominalizări: 1. Nominalizarea închisă „Reputaţie şi încredere” și nominalizarea ”Marcă consacrată”- au fost premiate 23 companii; 2. Marca comercială „Aprecierea consumatorilor” și „Marca locală” - au fost premiate 17 companii; 3. „Debutul anului”, marca comercială „Export” și marca comercială „Inter”- au fost premiate 20 companii; 4. „Favorita anului” - au fost premiate 17 companii; 5. „Marca comercială responsabilă social” și Nominalizarea „Rebranding”- au fost premiate 6 companii; 6. Premiul pentru Realizări în domeniul Calității - au fost premiate 36 companii; 7. Fabricat în Moldova - au fost premiate 15 administrații publice locale și o Cameră de Comerț și Industrie Mixtă, care au reușit să prezinte la standuri comune, serviciile din regiunea lor. Notă: Concursul „Marca comercială a anului” a fost inițiat în anul 2003, cu scopul de a evidenţia cele mai reuşite proiecte în domeniul creării şi promovării mărcilor comerciale autohtone pe piaţa internă şi externă, a spori competitivitatea lor şi a contribui la creșterea profesionalismului echipelor de marketing. La ediția curentă a competiției au participat 110 mărci comerciale naționale. Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității”, organizat de CCI a RM este la a treia ediție și are ca obiectiv promovarea companiilor ce implementează standarde în domeniul managementului calităţii şi motivarea întreprinderilor autohtone să penetreze noi pieţe de desfacere cu produse competitive şi calitative.

via | agora.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

1554 vizualizări

Data publicării:

19 Iunie /2017 14:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

concurs | marca comeciala | CCI | agepi | Octavian Calmîc | Sergiu Harea

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon