Știri

Cheltuielile pacienţilor din spitalele rămase fără medicamente vor fi rambursate

Cheltuielile pe care le suportă pacienţii spitalelor rămase fără medicamente şi consumabile medicale vor fi rambursate. Ministrul sănătăţii în exerciţiu, Andrei Usatâi, i-a îndemnat pe oameni să păstreze bonurile de casă eliberate de farmacii pentru a le putea prezenta directorilor instituţiilor medicale. Criza a survenit pentru că firmele care asigură spitalele cu medicamente nu au mai dorit să livreze stocuri noi până la revizuirea preţurilor. În data de 12 ianuarie, a fost semnat ordinul prin care preţurile la medicamente au fost revizuite, reieşind din devalorizarea leului în raport cu principalele valutele străine. „Sunt sigur că importatorii de medicamente au ţinut cont de această decizie şi medicamente vor veni în ţară. Această ajustare a avut ca obiectiv deblocarea situaţiei şi evitarea iminenţei de a avea un vacuum de medicamente”, a declarat ministrul. Andrei Usatâi a mai spus că are speranţa că viitorul legislativ va revedea procedura de licitaţie şi aprobare a contractului cu furnizorii de medicamente, astfel încât noiembrie şi decembrie să fie luni de contractare, pentru asigurarea continuităţii livrării de medicamente în instituţiile medicale Ca urmare a ordinului de revizuire a preţurilor medicamentelor, peste 2 mii de medicamente se scumpesc cu până la 7%.

via | tv7.md

Instituții:

Ministerul Sănătăţii

1638 vizualizări

Data publicării:

21 Ianuarie /2015 17:05

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

cheltuieli | medicamente | Bonul de casă | Ordin | rambursare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon