Știri

Circa 7,5 mld. lei încasate la Bugetul Public Național în primul trimestru al anului curent

Încasările la BPN, administrate de Serviciul Fiscal de Stat în primul trimestru al anului curent s-au majorat cu 1073,7 mil. lei comparativ cu perioada similară a anului 2016, sau cu 16,7%. Astfel, cifra încasărilor constituie 7492,11 mil. lei. Comparativ cu sarcina stabilită, SFS a acumulat cu 329,3 mil. lei, sau cu 4,66% mai mult. La bugetul de stat în primul trimestru al anului 2017 au fost încasate 3543,6 mil. lei, ceea ce constituie cu 668,6 mil. lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2016, sau o creștere de 23,3%. Comparativ cu sarcina stabilită (3241,9 mil. lei), au fost acumulate venituri cu 301,7 mil. lei mai mult sau cu 9,3%. La bugetele locale, în lunile ianuarie, februarie și martie, curent, încasările au constituit 701, 4 mil. lei, ceea ce reprezintă cu 6,3 mil. lei mai puțin comparativ cu perioada similară a anului precedent. Tot în cele trei luni ale anului curent, la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 2474,6 mil. lei, ceea ce constituie cu 341,9 mil. lei mai mult comparativ cu perioada analogică a anului precedent, sau o creștere de 16,0 %. În comparație cu sarcina stabilită (2408,5 mil. lei), s-au acumulat venituri cu 66,1 mil. lei mai mult, sau cu 2,6%. La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală au fost încasate 772,5 mil. lei, ceea ce constituie cu 69,5 mil. lei mai mult, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, sau o creștere de 9,9 %. Comparativ cu sarcina stabilită (773,2 mil. lei), se înregistrează o executare de 99,9 %.

via | www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1103 vizualizări

Data publicării:

05 Aprilie /2017 14:13

Domeniu:

Noutăți fiscale

Etichete:

incasari | bugetul public national | serviciul fiscal de stat | venituri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon