02
03 2017
613

Condiții de utilizarea denumirii oficiale sau istorice a statului RM în denumirile persoanelor juridice

Taxa pentru eliberarea autorizației privind acordarea denumirii oficiale sau istorice a Republicii Moldova și utilizare ei în denumiri de persoane juridice (întreprinderi industriale și agricole, alte companii) va constitui 100 mii lei, potrivit unui proiect de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative în vigoare, aprobat de Guvern în cadrul ședinței de ieri.

Astfel, proiectul de lege își propune să fortifice cadrul legal în domeniul utilizării denumirii oficiale sau istorice a statului Republica Moldova (Basarabia, Moldova, Republica Moldova), a abrevierilor sau derivatelor din acestea în denumirea persoanelor juridice.

Un alt scop este crearea unui mecanism viabil privind modul și condițiile de utilizarea a denumirii oficiale sau istorice a statului Republica Moldova, a menționat viceministrul justiției Nicolae Eșanu.

Cererile privind solicitarea de acordare a autorizației vor conține denumirea și sediul persoanei juridice, numele, prenumele și semnătura administratorului, precum și date privind originea geografică și natura produsului comercializat sau a serviciului prestat de către persoana juridică.

Aceste cereri vor fi analizate de o comisie condusă de ministrul justiției (președintele comisiei), în care vor fi incluși reprezentați ai Camerei Înregistrării de Stat, precum și ai ministerelor Economiei, Culturii, Agriculturii și Industriei Alimentare, Cancelariei de Stat și Academiei de Științe a Moldovei.

O atenție deosebită la oferirea dreptului de utilizare a denumirii oficiale sau istorice a statului Republica Moldova va fi atrasă genurilor de activitate, pe care le va desfășura persoana juridică, astfel ca să nu fie adus prejudiciu imaginii statului.

Anterior au fost promovate modificări în Codul contravențional, prin care au fost înăsprite sancțiunile pentru nerespectarea condițiilor și modului de utilizare a denumirii oficiale sau istorice a RM. Amenzile prevăzute variază între 200 -400 unități convenționale.

Autorizația va fi acordată pe un termen nelimitat. În caz de retragere a autorizației, persoana juridică va fi obligată în termen de 30 de zile să opereze modificările în denumire.

Proiectul de lege urmează să fie remis parlamentului spre examinare și adoptare și va întra în vigoare într-o lună de la data publicări în Monitorul Oficial.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.