Știri

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 2014

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în iulie 2014 faţă de iunie 2014 a constituit 99,3%, iar faţă de iulie 2013 – 105,3% (informativ: în iulie 2013 faţă de iunie 2013 IPC a marcat 99,0% şi faţă de iulie 2012 – 104,3%)2. Astfel, în iulie a.c. preţurile medii de consum s-au redus în medie cu 0,7% faţă de iunie 2014, fiind influenţate de descreşterea sezonieră a preţurilor la produsele alimentare cu 2,1 la sută, precum şi de creşterea preţurilor la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,2 la sută şi de menţinerea la acelaşi nivel a preţurilor la mărfurile nealimentare (Tabelul 1). În luna iulie 2014 au scăzut preţurile la unele produse alimentare: fructe sîmburoase – cu 29,1%, cartofi – cu 27,3%, legume proaspete – cu 21,5% (în special: tomate – cu 48,6%, ceapă uscată – cu 36,6%, morcovi – cu 30,2%, varză – cu 26,2%, ardei graşi – cu 23,7%, castraveţi – cu 17,5%, usturoi – cu 16,1%, sfeclă roşie – cu 5,6%), struguri proaspeţi – cu 7,7%, fructe sămînţoase – cu 1,7%, lapte integral – cu 1,3%, făină de grîu – cu 0,8%, carne de vită – cu 0,7%. Totodată, în perioada de raport au crescut preţurile la: harbuji şi zămoşi – cu 41,7%, pomuşoare de livadă (zmeură, coacăză) – cu 29,8%, ouă de găină – cu 6,0%, citrice – cu 5,2%, zahăr tos – cu 1,2%, mezeluri de calitate superioară cu durata lungă de păstrare – cu 0,7%, orice fel de crupe, smîntînă şi frişcă – cu cîte 0,8%. La mărfurile nealimentare în luna iulie a.c. a fost marcată majorarea preţurilor la: frigidere şi congelatoare – cu 1,2%, sandale de vară pentru bărbaţi – cu 1,1%, cărbune de pămînt – cu 0,9%, medicamente – cu 0,7%, mărfuri sportive – cu 0,6%, mărfuri chimice de uz casnic, obiecte de sanitărie şi igienă, articole cosmetice şi parfumerie, televizoare – cu cîte 0,4%, aparate de aer condiţionat – cu 0,3%, ţigări – cu 1,2%. Concomitent, în perioada de analiză au scăzut preţurile la: gaz ambalat în butelii, jachete, pulovere, rochii, fuste pentru femei, scurte pentru copii, pantofi pentru bărbaţi şi femei, sandale pentru femei şi copii, automobile, telefoane, instrumente pentru igiena personală, flori – de la 0,1% pînă la 5,6%. La serviciile prestate populaţiei în luna iulie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 9,8%, analizele medicale şi serviciile fizioterapeutice ale persoanelor internate în spital – cu 2,7% şi respectiv 1,5%, cheltuieli pentru alimentarea în ospătării – cu 2,5%, serviciile pentru igiena personală – cu 1,2%, serviciile hoteliere – cu 0,8%, serviciile transportului feroviar internaţional de pasageri – cu 0,5%. În luna de analiză s-au redus tarifele la serviciile transportului aerian – cu 2,3%, plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe şi închirierea apartamentelor – cu cîte 0,1%.

Tabelul 1. Rata inflaţiei în iulie 2014

Indicii parţiali3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel: Note: 1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender. 2 În conformitate cu metodologia de calcul a IPC, anual se modifică coeficienţii de ponderare, în baza structurii cheltuielilor băneşti ale populaţiei conform datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice în anul t-2 ajustaţi la structura cheltuielilor de la Conturi Naţionale (ved. metadatele de referinţă http://www.statistica.md/public/files/Metadate/IPC.pdf ). Trecerea la coeficienţii de ponderare noi a fost efectuată în luna ianuarie a.c (pentru calcularea IPC ianuarie 2014). 3 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul BNS la următoarea adresă: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)

via www.statistica.md

Instituții:

Biroul Naţional de Statistică al RM

1803 vizualizări

Data publicării:

11 August /2014 15:20

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

preţuri | consum | statistica

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon