24
12
2015

1263

Fondul de Dezvoltare Durabilă va asigura continuitatea investiţiilor Programului „Compact”
O decizie privind crearea Instituției publice „Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova” (FDD) a aprobat guvernul în exercițiu.
FDD Moldova este succesorul direct al Fondului ”Provocările Mileniului Moldova”, care a realizat mai multe proiecte investiţionale în ţara noastră, în cadrul unui program de asistenţă oferit Republicii Moldova de către Guvernul SUA prin intermediul Corporaţiei ”Provocările Mileniului” pentru perioada 2010 – 2015. Aceste investiţii s-au axat pe două proiecte ale Programului ”Compact”, având scopul modernizării agriculturii şi reabilitării drumurilor în Republica Moldova.
FDD Moldova va asigura durabilitatea investițiilor efectuate de Corporația americană ”Provocările Mileniului”.
Totodată, a fost aprobată componenţa nominală a Consiliului de Observatori al ”Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova”. Acesta este format din şase membri, Secretarul general al Guvernului Serghei Palihovici fiind președintele Consiliului.
-
Domeniu:
-
Autorul|Newsmaker:
-
Instituție: