Știri

Forum la Bălţi: „Acces la finanțare din programele internaționale”

Camera de Comerț și Industrie în parteneriat cu FinComBank a organizat cea de-a II ediție a forumului de afaceri „Acces la finanțare din programele internaționale”. Oportunități de finanțare pentru sporirea capacității de export, accesul la creditare prin liniile de creditare cu garanție de stat acordate de instituții financiare internaționale, Oportunități de finanțare în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, precum și alte instrumente accesibile comunității de afaceri au fost prezentate la forumul de la Bălți, unde au fost prezenți mai mult de 260 de participanți, veniți din peste 15 orașe ale Republicii Moldova. Consultanți și experți ai instituțiilor financiare naționale și internaționale, precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Directoratul Liniilor de Credit de pe lângă Ministerul Finanțelor, Unitatea de Implementare a proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității PAC, programul IFAD, CPIU-IFAD Moldova au discutat cu participanții despre strategii și algoritmul necesar de aplicare la finanțare eficientă externă. Participanții forumului de afaceri au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții programelor de creditare și finanțare, atât naționale, cât și internaționale. „Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova sprijină agenții economici interesați de dezvoltarea afacerii. În cadrul forumului „Acces la finanțare din programele internaționale” oamenii de afaceri au aflat direct de la sursă cum pot beneficia de finanțare, un lucru indispensabil pentru dezvoltarea unui business de succes.”, susține Sergiu Harea, președintele CCI a RM. Forumul de afaceri a fost organizat la inițiativa și cu suportul FinComBank, care deține în portofoliul său o serie de pachete de creditare destinate IMM-urilor, exportatorilor, având inclusiv și componenta de grant.Principiul prudenței predomină în politica de creditare a FinComBank, acesta fiind aplicat atât în interesul clienților băncii, cât și a investitorilor băncii. În consecință, FinComBank este apreciată drept banca cu cel mai performant și de calitate portofoliu de credite. Așadar, în procesul de creditare a unei companii contează în primul rând analiza atentă și profundă a nevoii de creditare a companiei, astfel încât creditul fiind alocat să contribuie cu adevărat la dezvoltarea acesteia.”, declară Victor Hvorostovschii, președintele comitetului de conducere al băncii FinComBank. Forumul de afaceri este o platformă de comunicare și informare despre cele mai eficiente surse și condiții de finanțare, acordarea granturilor, programe de susținere și dezvoltare a businessului desfășurate în Republica Moldova, precum și condițiile de participare la programe consultative.

via | agora.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

1621 vizualizări

Data publicării:

05 Decembrie /2017 16:36

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

forum de afaceri | Bălţi | Sergiu Harea | CCI | finantare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon