Știri

Gazoductul Ungheni-Chişinău va fi dat în exploatare până la sfârşitul anului 2018

Declaraţia a fost făcută de ministrul Economiei al României, Gheorghe Şimon, în cadrul întrevederii la Bucureşti cu omologul său moldovean, Octavian Calmîc. Ministerului Economiei și Infrastructurii a relatat că oficialul român a menționat că SA Transgaz își va deschide în viitorul apropiat o reprezentanță în Republica Moldova pentru a reuși mai ușor să definitiveze toate demersurile de finalizare a gazoductului. Vicepremierul Octavian Calmîc și-a exprimat speranța că traseul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău va fi dat în funcțiune până la sfârșitul anului 2018. Cei doi miniștri au convenit asupra semnării unui demers comun către structurile europene pentru extinderea finanțării cu 10 mil. euro pentru gazoduct. Părţile au mai convenit asupra unui demers comun privind proiectul interconexiunii rețelelor electrice dintre două state, investiția inițială fiind estimată la circa 300 mil. euro, dintre care 40 mil. euro sunt sub forma de grant din partea UE. În cadrul vizitei la Bucureşti, Octavian Calmîc a participat la şedinţa Comisiei mixte moldo-române de colaborare economică, la care au fost discutate aspectele colaborării bilaterale în diferite domenii, inclusiv comerț, industrie, energetică, agricultură, transporturi. Experții celor două state au definitivat toate elementele necesare pentru realizare și implementare, începând cu 2018, a proiectului privind construcția și darea în exploatare a apeductului Iași – Măcărești, care va asigura cu apă potabilă 5 localităţi din Moldova. Vineri, Octavian Camîc participă la Forumul „Excelență în business”, organizat de Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România. Forumul are drept scop promovarea oportunităților economice oferite de Republica Moldova, menite să contribuie la crearea condițiilor favorabile pentru susținerea potențialilor investitori ce doresc să se dezvolte în stânga Prutului.

via | www.infotag.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1688 vizualizări

Data publicării:

13 Octombrie /2017 16:32

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Moldova | România | gazoduct Iasi-Ungheni | gazoductul Ungheni-Chișinău | proiect investițional

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon