Învierea Domnului este sărbătoarea renașterii, bunăvoinței și a încrederii în continuitatea vieții. Fiecare dintre noi în această zi devine mai bun, mai înțelegător, mai iertător și obţine sentimentul de ocrotire a Forței Divine.
În această zi sfântă, pe pământ coboară liniştea şi pacea, care ne deschid inimile spre iubire și credință, pentru a primi Vestea minunată – Hristos a Înviat!
Cu ocazia acestei sfinte sărbători, Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” vă dorește ca lumina Învierii să vă inunde casele și sufletele, iar spiritul sacru al sărbătorii Pascale să Vă aducă armonia și echilibrul de care cu toții avem nevoie. Bucuria Învierii trebuie să ne inspire, iar credința în Dumnezeu să ne fie cât mai puternică.
Fie ca în aceste zile divine să ne bucurăm din plin de frumuseţea și simplitatea lucrurilor ce ne înconjoară și să-i avem aproape pe cei dragi, chiar dacă astăzi nu putem fi alături de ei.
Vă dorim un Paște luminos!
Cu considerație,
echipa „Monitorul Fiscal FISC.md”
2791 vizualizări
Data publicării:
19 Aprilie /2020 01:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Paște fericit | monitorul.fisc.md
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *