29
10 2014
1252

Întrevedere cu reprezentanţii sistemului de sănătate din Norvegia

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) au avut o întrevedere cu o delegaţie a autorităţii naţionale din domeniul sănătăţii din Norvegia.

În cadrul întrevederii, vicedirectorul general al CNAM, Diana Grosu-Axenti, a vorbit despre particularităţile sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din ţara noastră, tehnologiile informaţionale implementate în acest sistem, realizările în atingerea acoperirii universale, programul unic al AOAM etc.

Totodată, reprezentanţii CNAM s-au referit la priorităţile sistemului AOAM, cum ar fi: protecţia beneficiarilor sistemului AOAM, economia în sănătate, reţeta electronică.

Vizita delegaţiei din Norvegia se înscrie în şirul acţiunilor de dezvoltare a relaţiilor de parteneriat între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii şi Serviciilor de Îngrijire al Regatului Norvegiei. Cele două ministere au semnat, în luna mai curent, Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale.

Delegaţia norvegiană se află la Chişinău în perioada 27-30 octombrie cu scopul de a identifica segmente prioritare de colaborare, ce urmează a fi introduse într-un plan concret de acţiuni.

via cnam.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.